Info

(P) Licitaţia Marilor Colecţionari

Autor: Publicitate

04.03.2022, 14:49 116

Poate ca niciodată până acum, cel mai mare şi mai aşteptat eveniment al pieţei de artă din primul trimestru al anului 2022, Licitaţia Artmark de Primăvară, programată pentru 22 martie, reuneşte toate numele mari ale picturii româneşti: Grigorescu, Andreescu, Aman, Tonitza, Pallady, Petraşcu, Iser, Dărăscu, Ressu, Mutzner, Stoenescu, Ciucurencu, Ţuculescu, Şirato, Vermont, Băncilă, Schweitzer-Cumpăna, Ştefan Popescu, Ghiaţă, Theodorescu-Sion, Baba, Verona, Vânătoru, Piliuţă etc.

Opere din peste 10 colecţii istorice îşi fac apariţia, unele pentru prima dată într-o licitaţie publică, între care şi colecţia istorică Constantin „Puiu” Dumitrescu, secretarul Regelui Carol al II-lea. Din colecţia acestuia a făcut parte opera semnată de maestrul Nicolae Tonitza – „Tătăroaică cu şalvari roz”, care are o estimare de 80.000-150.000 de euro. Tot în cadrul evenimentului din 22 martie este scoasă la licitaţie o operă semnată de pictorul naţional Nicolae Grigorescu, care provine din colecţia bancherului englez Ernest Goodwin, cel care a fost printre primii colecţionari ai operelor grigoresciene. Pictura de mari dimensiuni „Primăvară la Câmpina”, una dintre acele capodopere care apar rar în piaţa de artă, are o estimare de 70.000-120.000 de euro. Bancherul Ernest Goodwin, care a fost director adjunct al Banque du Roumanie până în 1910, a achiziţionat, de-a lungul unei perioade de 20 de ani, numeroase opere semnate de Grigorescu, pe care le alegea după vizite repetate în atelierul său şi mai rar din expoziţii.

Apariţii rare în piaţa românească de artă sunt operele ce provin din colecţia istorică Ecaterina Caragiale-Logadi, fiica marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. De această dată, apare în Licitaţia de Primăvară opera „Natură statică cu cărţi şi vas cu trandafiri galbeni” de Alexandru Ciucurencu, care are o estimare de 12.000-18.000 de euro. Se regăsesc şi opere din colecţii de familie, precum este colecţia istorică Ioana Ţuculescu, fiica artistului Ion Ţuculescu, de la care aceasta moşteneşte importanta pictură „Apus de iarnă”, lucrare de Ţuculescu cu un bogat parcurs expoziţional şi care a fost estimată de casa de licitaţie la 40.000-60.000 de euro.

Licitaţia de Primăvară reuneşte opere de artă colecţionate de unii dintre cei mai faimoşi colecţionari ai secolului XX: celebrul avocat Henri Trembiski şi acad. Victor Eftimiu, din colecţiile cărora a făcut parte pictura lui Nicolae Dărăscu – „Bărci la Veneţia” (estimată la 15.000-25.000 de euro); sau dr. Norbert Smilovits din colecţia căruia provine superba pictură „Ulcior cu crăiţe” de Francisc Şirato (estimată la 12.000-18.000 de euro) sau pictorul Vasile Parizescu, din colecţia căruia provine impresionanta „Natură statică cu lalele galbene şi teorbă” de Samuel Mutzner (estimată la 10.000-18.000 de euro).

Toate lucrările de referinţă ale Licitaţiei de Primăvară, fie acestea din colecţii istorice cunoscute ori provenind din familii de colecţionari mai discrete, pot fi admirate, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviţă din strada C.A. Rosetti, nr. 5, sau online pe artmark.ro. Programul expoziţiei: luni-duminică, 10:00-20:00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO