Info

(P) O moştenire senzorială

Autor: Publicitate

20.04.2022, 09:00 159

Începută în urmă cu peste 130 de ani, povestea Metaxa, sinonimă cu rafinamentul, s-a îmbogăţit de-a lungul timpului cu game premium, lansate de maeştri care şi-au dedicat talentul creării unor băuturi fine, menite să îi transpună pe cei ce le savurează în adevărate călătorii ale simţurilor. Rezultat al terroir-ului grecesc, METAXA AEN Three Generations este o încununare a muncii acestora, însumând într-o singură sticlă secole de experienţă şi cunoştinţe transmise de-a lungul generaţiilor de maeştrii Metaxa.

Cel mai preţios ingredient al reţetei ce îmbină vinurile Muscat din Samos şi distilatele de vin învechite, este, deloc surprinzător, timpul. Timpul necesar ca strugurii să crească, ca maeştrii Metaxa să-şi perfecţioneze meşteşugul, să deprindă tainele preparării de la cei care i-au precedat, şi ca licoarea să se matureze şi să se împlinească în butoaie; o artă ce nu poate fi grăbită şi pe care o poţi regăsi în fiecare picătură. Această trăsătură este prezentă şi în numele băuturii, semnificaţia cuvântului grecesc vechi „AEN” fiind „etern”, „pentru totdeauna”.

METAXA AEN Three Generations este cea de-a treia ediţie limitată AEN iar lansarea acesteia a avut loc la Casa Metaxa din Atena, singurul loc de producţie la nivel mondial. Momentul lansării a fost însoţit şi de un tur al pivniţelor pentru o serie de invitaţi, susţinut de echipa de management, alături chiar de fondatorii companiei, care le-au împărtăşit participanţilor diverse secrete privitoare la prepararea licorilor şi alte poveşti din istoria businessului. Nu a lipsit momentul degustării şi mai ales o cină în prezenţa reprezentanţilor Metaxa, între butoaiele care păstrează această băutură cu tradiţie.

„METAXA AEN Three Generations reprezintă o expresie îndrăzneaţă a terroir-ului său – unic prin compoziţia sa, grecesc prin excelenţă, care surprinde secretele pământului şi transportă consumatorul prin feeria simţurilor, a descoperirii şi a călătoriei”, spune Constantinos Raptis, al cincilea Maestru Metaxa.

Povestea Casei Metaxa începe în 1888, şi este legată de Spyros Metaxa, fondatorul său, care a imaginat şi creat băutura unică de culoarea ambrei, ce îi poartă astăzi numele. Aceasta a fost dusă mai departe de Elias Metaxa, nepotul lui Spyros, care a inovat într-un fel propriu procesul de creaţie şi distilare.

Constantinos Raptis, actualul maestru Metaxa, l-a cunoscut pentru prima dată pe Elias când şi-a început ucenicia la Casa Metaxa ca tânăr chimist şi oenolog. Având ca pasiune comună băutura creată de companie, cei doi şi-au creat rapid o relaţie solidă, bazată pe încredere şi respect reciproc, şi au păstrat-o de-a lungul deceniilor.

La 40 de ani după ce Constantinos moşteneşte titlul de maestru Metaxa, împreună cu Elias lansează METAXA AEN Three Generations, noua ediţie fiind creată cu amestecuri excepţionale încredinţate lui de către tatăl său, Andreas care, la rândul său, le-a moştenit de la tatăl său, Spyros. Păstrate şi învechite timp de zeci de ani – mai întâi în pivniţele distileriei din Pireu şi mai târziu în pivniţele distileriei din Kifissia şi la moşia familiei – aceste amestecuri unice au fost în cele din urmă încredinţate de Elias lui Constantinos.

„Am creat METAXA AEN Three Generations mulţumită moştenirii lăsate de bunicul şi tatăl meu. Această băutură rară, excepţională, este o mărturie autentică a măiestriei şi a moştenirii familiei mele şi de aceea am decis, împreună cu Casa Metaxa, ca acum să fie dezvăluită lumii”, povesteşte Elias Metaxa.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO