Info

(P) “Oul lichid se simte încorsetat în propria-i coajă şi vrea aripi în business-ul românesc”

(P) “Oul lichid se simte încorsetat în propria-i coajă şi vrea aripi în business-ul românesc”

Autor: Publicitate

05.12.2016, 08:00 1236

În mijlocul Câmpiei Române, un om de afaceri libanez se luptă în fiecare zi să schimbe, puţin câte puţin, obiceiurile de consum ale românilor în ceea ce priveşte un aliment de bază: oul. Atât pentru consumul casnic, dar mai ales pentru cel industrial din sectorul HoReCa. După ce a  construit cel mai mare depozit de ouă automatizat din ţară şi o fermă de pui, din care vinde carne, Gilbert Gebrael, patronul Real Company, pariază şi pe afacerea cu ouă lichide, un concept relativ nou pentru piaţa din România.

Gilbert Gebrael are o viaţă din care s-ar putea desprinde lesne ceva elemente de scenariu de film. Dacă în anii tinereţii a lucrat opt ani în Elveţia ca designer pentru un bijutier renumit la nivel mondial şi realiza piese de artă cu pietre preţioase, pentru emiri şi prinţi arabi, iar la expoziţiile mondiale din industria luxului se lupta direct cu casa Cartier, vârsta maturităţii în business l-a găsit prins într-un cu totul alt tablou. În mijlocul Câmpiei Române, în ferma de pui din satul Malu, judeţul Ialomiţa.

Deşi ar părea că este vorba despre o deraiere bruscă în drumul lui prin viaţă, ajungând de la filigranul ouălor de tip Faberge la oul românesc, Gilbert Gebrael spune că lucrurile nu trebuie privite din acest unghi, ci ca parte din acelaşi tablou.    

“Libanezii sunt urmaşii fenicienilor şi, vrem sau nu vrem, avem comerţul şi afacerile în sânge. De aici provine rapiditatea cu care un libanez poate migra de la un domeniu la altul în afaceri. E o treabă care pur şi simplu ţine de un anumit simţ. O să vă surprindă, dar, până să ajung în România să schimb domeniul de activitate, m-am întors acasă în Liban, unde am avut o companie de arhitectură, domeniul meu în care am şi studiile. Eram specializat pe design interior”, uneşte amintirile omul de afaceri.

Disclaimer:Următoarele rânduri sunt adevărate, vor fi adevărate şi sunt dedicate celor care încă nu cred că viaţa nu poate fi ca în filme. Întodeauna surprinzătoare, ca atunci când dai drumul la vale unui ou

De fapt, aşa a ajuns prima dată în România. În anul 2001 căuta o fabrică care să fi lucrat sticlă colorată de calitate pentru proiectele de case pe care le avea de făcut. Cineva din comunitatea oamenilor de afaceri libanezi i-a spus că ar putea găsi în România. A găsit un furnizor pentru comenzile pe care le avea, a lucrat ceva vreme cu el, dar, din păcate, totul s-a dat peste cap în momentul în care situaţia politică de la acea vreme din Liban s-a degradat până la izbucnirea războiului.  Aşa că s-a văzut obligat să găsească un alt mediu mult mai stabil pentru afaceri.  Şi, culmea, a ales România!

“Aveam nevoie de altceva.  Căutam soluţii. Într-o zi, pe când eram cu familia în Liban, cineva mi-a vorbit despre afacerile cu pui în România, că merg foarte bine. Am reţinut informaţia şi am început să mă  documentez când m-am întors în România. Calculele arătau un sector foarte profitabil. Aşa am ajuns să particip la două licitaţii în aceeaşi zi pentru a cumpăra două ferme. Ferma din Malu - Ialomiţa şi încă una din judeţul Teleorman. M-am mutat direct în ferma din Ialomiţa. În scurt timp i-am chemat şi pe fraţii mei, şi am dat drumul la treabă. Real Company s-a înfiinţat în anul 2002, având drept principal obiect de activitate creşterea păsărilor”, ne explică omul de afaceri primii paşi făcuţi în  zootehnia românească. De-a lungul timpului societatea a înregistrat o creştere semnificativă a cifrei de afaceri cu impact direct asupra creşterii locurilor de muncă şi a aportului la bugetele locale prin taxele şi impozitele achitate.

Gilbert şi proiectul SAPARD cu nr. 001

Şi, cum altfel i-ar fi stat mai bine lui Gilbert Gebrael decât în postura omului surpriză. Când “deliciile” acordării fondurilor europene începuseră să fie simţite discret la Bucureşti, din întreaga ţară nu s-a repezit niciunul dintre antreprenorii autohtoni să acceseze primele proiecte SAPARD. Cu o excepţie... Din inima unui sat de câmpie s-a găsit totuşi cineva să salveze onoarea oamenilor de afaceri din ţara noastră: Gilbert Gebrael. Voia bani pentru modernizarea echipamentului de creştere pentru ferma lui de pui şi aşa s-a semnat dosarul SAPARD 001. A luat caimacul capitalului de imagine,  iar cei 500.000 de euro primiţi de la Bruxelles au mers de minune la modernizarea echipamentului de creştere a găinilor. Şi ca să fie totul ca într-un tablou, tot omul de afaceri a derulat şi ultimul proiect SAPARD pentru România...

“În anul 2002 aveam aproximativ 60.000 de găini ouătoare. Zece ani mai târziu, adică în anul 2012 ajunsesem să ating pragul de 450.000 de găini, cu o producţie de 425.000 de ouă pe zi, toată livrată la intern. În privinţa consumului de carne pe fiecare an, livrările atinseseră nivelul de aproape 1.300.000 pui sacrificaţi. Dar, şi în această etapă, au fost întâmpinate probleme. Fluctuaţiile pieţei între anotimpuri arătau că vara se consuma mai mult carnea de pui, iar iarna, mai multe ouă”, povesteşte Gilbert Gebrael.

Soluţia a venit, binenţeles, din partea unui proiect de investiţii. În anul 2012 a demarat un proiect pe fonduri europene, prin măsura 1.2.3, în procent de 50% cofinanţare, pentru flexibilizarea şi modernizarea procesului de producţie, care a fost finalizat doi ani mai târziu. Valoarea totală a creditului s-a ridicat la 14,5 milioane de lei, iar sprijinul consistent a venit din partea liniei de credit acordate de CEC Bank.

În alegerea băncii cu care a mers în parteneriat, tot comunitatea oamenilor de afaceri libanezi din România a avut o oarece influenţă. Un prieten i-a vorbit despre oamenii de la CEC Bank. A urmat primul contact, iar relaţia s-a transformat, de atunci, într-un parteneriat stabil caracterizat prin atragerea mai multor produse  bancare .

În cadrul investiţiei a fost prevăzut un spaţiu pentru depozitarea ouălor care va avea o capacitate de 25 milioane de ouă, cel mai mare din ţară. Prin comparaţie, în prezent, cel mai mare depozit de ouă are capacitatea de 6,5 milioane ouă. În cadrul acestui depozit întreaga activitate - depozitare, manipulare, transport - este complet automatizată, pe bază de roboţi, nefiind necesară prezenţa niciunei persoane. Întregul proces este sigur din punct de vedere al normelor sanitar-veterinare, ştiindu-se pentru fiecare client în orice moment al zilei tipul de comandă, precum şi cantitatea de ouă care îi este atribuită. De asemenea,  s-a achizitionat un sortator de ouă cu capacitatea de 100.000 ouă/oră şi o linie de ştampilare ouă, astfel încât fiecare client va avea comanda sa personalizată în funcţie de solicitare.

“Înainte de război, Libanul era recunoscut prin forţa sectorului bancar. Chiar i se spunea mica Elveţie, tocmai pentru puterea capitalului bancar, dar şi pentru tradiţie. Diferenţa dintre România şi modelul de care vă zic vine de aici: În Liban noi spunem banca mea, firma mea, chiar daca sunt doar un simplu client. Deci banca face parte din viata mea, ca un element al încrederii. România încă nu a ajuns la acest grad de percepţie pentru că oamenii de afaceri nu văd aşa. Şi nici bancherii nu abordează astfel lucrurile. În Liban, banca cu care lucrezi te ajută enorm. Îţi oferă consultanţă şi te pune chiar în legătură cu potenţiali clienţi.. În România, nu se întâmplă de regulă acest lucru. Insă când vorbesc de banca mea din Romania, vorbesc despre CEC Bank”, subliniază  omul de afaceri.

 

Cum se sparge coaja afacerilor cu ouă la pungă vidată

Proiectul cu fonduri europene a ţintit ceva extrem de concret, nu numai modernizarea liniilor de producţie. Dezvoltarea pe baza produsului a unui nou tip de business, o piaţă aflată la început de drum în România: producţia de ouă lichide, fără coajă, ambalate în bag-in-box-uri. Asta a însemnat achiziţionarea unei linii distincte, complet automatizate, pentru spargerea cojilor şi ambalarea ouălor în pungile speciale, cu o capacitate de 3 tone/oră. Totodată, va fi achiziţionată şi o linie de producere a ouălor fierte, în valoare de 400.000 euro, cu o tehnologie de ultimă oară, care exclude total contactul uman cu produsul finit, şansele de contaminare fiind practic excluse.

În cadrul SC REAL COMPANY SRL, prin respectarea normelor trasabilităţii, există capacitatea de a reconstitui istoricul, aplicarea sau localizarea a ceea ce este luat în considerare în cadrul unui proces de fabricaţie, începând de la materia primă până la producţie şi distribuţie. Practic, pentru orice sortiment, se cunoaşte, în orice moment al producţiei, provenienţa găinii, hala de creştere, parametrii tehnici de producţie, ambalarea, lotul, condiţiile  de depozitare şi expediţia  produsului.

 

“Am văzut modelul de afaceri cu oul lichid într-o vizită în Franţa. După ce am  montat întreaga linie  de producţie şi am dat drumul afacerii, am constatat că nu am luat în considerare un aspect foarte important: caracteristica consumatorului. Românii sunt rezistenţi la schimbare, la elementele de noutate. Sunt tradiţionalişti. Adică, în acest  moment, cu câteva excepţii, în România nu este o piaţă formată pentru un astfel de produs. Românii iubesc să cumpere ouăle în coajă, chiar dacă acest lucru înseamnă un risc de contaminare”, susţine  omul de afaceri.

Totodată, acesta spune că în Europa de Vest ouăle se vând numai la bag-in-box-uri, fiind modul cel mai protejat de a vinde oul. În plus, în privinţa consumului industrial, oul lichid îţi dă posibilitatea să reduci pierderile cu aproximativ 5%, dar şi costuri mai mici privind operaţiunile de transport, mânuire şi depozitare. “Pas cu pas se educă piaţa, numai că trebuie puţină răbdare. De la inaugurarea liniei de ou lichid am livrat preponderent în afara ţării, mai mult în Italia, Ungaria şi chiar şi în Bulgaria. Deja, anul acesta am constatat că şi piaţa românească a dat ceva semne că  încearcă să spargă gheaţa şi să caute soluţii eficiente şi sigure cum e aceasta ”, arată CEO Real Company.

 Şi, pentru că vorbeam anterior despre încercarea de a schimba obiceiul consumatorilor, omul de afaceri ne-a spus, pe final, o poveste cu multe înţelesuri, trăită chiar de el, din care am putea desprinde câteva caracteristici ale mediului de business din ţara noastră. Până să ajungă să facă prezentări de promovare mai ample ale produsului ambalat direct în bag-in-box pentru clienţii din HoReCa, ca cele făcute  în acest an la malul Mării Negre, acesta a apelat la zona mai apropiată fabricii. Adică la procesatorii din Slobozia.

“M-am dus într-o zi la patiseria din oraş, renumită pentru calitatea cozonacilor. M-am aşezat la o măsuţă, am mâncat ceva şi când a venit  proprietarul m-am prezentat şi totodată l-am anunţat  şi de oportunitatea şi avantajele ouălor la pungă. Binenţeles că reacţia din partea acestuia a fost una foarte fermă, zicându-mi că el nu face rabat de la calitatea produselor, că trebuie să ştie exact provenienţa oului, deşi ascultase şi părea că a înţeles şi avantajele noului produs la pungă. Era deci convins să nu schimbe nimic. Numai că, la sfârşitul discuţiei, l-am întrebat de unde se apoviziona cu ouă. Era un distribuitor de-al nostru. Când a aflat că la cei mai buni cozonaci din oraş foloseşte ouă de la ferma noastră a rămas plăcut surprins. Ne-am strâns mâna şi a promis că analizează mai atent propunerea făcută”, povesteşte amuzat Gilbert Gebrael.


Care sunt avantajele oferite de consumul ouălor lichide

·         extinderea duratei de viaţă (ouăle sunt îmbuteliate cu maşini ultra în mediu aseptic, în saci speciali care impiedică pătrunderea de oxigen, evitânduse astfel adăugarea surplusului de conservanţi);

·          economii logistice (bag-in-box oferă economii de spaţiu pe paleţi: optimizarea depozitării şi transportului ambalajelor goale sau îmbuteliate);

·          eco-friendly (reducerea semnificativă a greutăţii ambalajului, reducerea semnificativă a deşeurilor);

·          gamă largă a dimensiunilor sacilor (5L, 10L, 20L pentru consumatori medii: patiserii, cofetării, restaurante, etc, şi de la 220 l la 1000 l pentru industria alimentară).


 
AFACERI DE LA ZERO