Info

(P) STEJERIŞ – dezvoltare rezidenţială exclusivistă în Braşov – vânzările de apartamente din prima fază aproape de pragul de 90%

Autor: Publicitate

15.10.2019, 08:00 2315

STEJERIŞ, proiectul arhitecţilor-dezvoltatori REDESIGN, este un proiect rezidenţial exclusivist format din opt clădiri cu regim mic de înălţime, dominat de spaţii verzi, având în total 82 de apartamente, duplexuri şi unităţi de tip penthouse. STEJERIŞ este amplasat în zona istorică a Braşovului, pe drumul spre Poiana Braşov, la 5 minute de centrul oraşului şi la 15 minute de pârtiile de schi. Localizarea exclusivistă permite orientarea tuturor apartamentelor spre sud, cu o vedere spectaculoasă asupra centrului istoric al Braşovului, vf. Tâmpa sau vf. Postăvarul. Investiţia totală în proiect este estimată la peste 15 milioane de Euro.

Prima fază a proiectului cuprinde trei clădiri cu un număr total de 41 de apartamente, ce vor fi finalizate în primul trimestru din 2020. Gradul de contractare din prima fază este de aproape 90%, în timp ce din faza imediat următoare, ce include două clădiri cu livrarea programată în trimestrul III 2020, s-au contractat peste 50% din unităţi.

Ionut GUŢIŞ, Managing Partner REDESIGN: „Ritmul vânzărilor a fost în linie cu aşteptările noastre, şi anume, deşi mixul de apartamente din STEJERIŞ include momente speciale pentru fiecare tip de locuinţă, începând de la cele cu 2 sau 3 camere, cu ferestre largi pe toată lungimea livingului sau dormitoarelor, duplexuri pe două etaje, apartamente penthouse sau loft cu spaţii pe dublă înălţime şi pereţi cortină de până la 6 metri înălţime, în primele luni de la lansarea proiectului majoritatea discuţiilor si contractelor încheiate au vizat unităţi de 2 sau 3 camere. Apoi, în vara acestui an, pe măsură ce lucrările de construcţii au evoluat şi clienţii au putut admira priveliştea spectaculoasă direct din viitoarele apartamente, interesul a crescut foarte tare, inclusiv pentru unităţile mai mari, astfel am reuşit să contractăm, încă din această fază, apartamente penthouse, cu o suprafaţă de peste 300 mp construiţi, acestea fiind unele dintre cele mai spectaculoase unităţi rezidenţiale din Braşov, cât şi apartamente tip duplex pe două etaje cu acces individual şi grădini proprii, ce sunt o alternativă ideală la o casă individuală în acesta zonă a Braşovului.”

REDESIGN va administra complexul şi după predarea apartamentelor, având ca principal obiectiv menţinerea unui standard înalt de locuire, în linie cu specificul exclusivist al proiectului. Serviciile de administrare vor include şi opţiunea de management al apartamentelor în scopul închirierii în regim hotelier sau pe termen mediu şi lung, pentru un număr limitat de unităţi.

Apartamentele din cadrul STEJERIŞ se vor livra complet finisate, inclusiv cu mobilierul de bucătărie, în acest scop, REDESIGN încheind un parteneriat cu KUXA Studio.

Despre REDESIGN:

REDESIGN şi-a început activitatea în 2005 ca birou de arhitectură, furnizând până în anul 2013 exclusiv servicii de proiectare rezidenţială şi comercială, cu proiecte diverse în Romania, Europa de Vest şi Asia. În 2013 a lansat primul proiect rezidenţial propriu, în Braşov – După Inişte 60. REDESIGN combină viziunea arhitectului cu cea a dezvoltatorului pentru a crea posibilităţi noi şi soluţii unice. REDESIGN defineşte dezvoltarea imobiliară ca un proces condus de conceptul arhitectural, intenţionând să livreze un produs exclusivist, cu elemente de unicitate şi cu valoare adăugată pentru utilizatorul final.

smart living starts with architecture”, este motto-ul REDESIGN.


Pentru informaţii suplimentare:

Diana Balint

Marketing & Sales – REDESIGN

diana@rdba.ro

0742 221 980

www.stejeris.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO