• Leu / EUR4.9207
  • Leu / GBP5.7178
  • Leu / USD4.6726
Info

(P) Studiul de Prefezabilitate al extinderii magistralei M2 până în comuna Berceni a fost finalizat! Noul traseu va avea trei kilometri şi va putea deservi aproximativ 10.000 de călători pe zi

Autor: Publicitate

24.11.2022, 16:59 134

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti dezvoltă infrastructura de metrou dincolo de Şoseaua de Centură a Capitalei, către comuna Berceni. Noul traseu al magistralei M2, care pleacă de la staţia Tudor Arghezi, va avea o lungime de trei kilometri ce va putea fi parcurs într-un interval de 10 minute, în condiţiile în care în acest moment această distanţă este parcursă, la orele de vârf, în 30-40 de minute. Traseul va avea trei staţii ce vor fi prevăzute cu două linii destinate traficului de călători.  Mai mult, noua infrastructură va putea asigura transportul pentru aproximativ 10.000 de oameni pe zi.

Acestea sunt câteva dintre concluziile Studiului de Prefezabilitate, pe care Primăria Sectorului 4 l-a contractat, în vederea realizării lucrărilor efective de extindere a magistralei care face legătura între nordul şi sudul oraşului.

Studiul a fost realizat pe baza unei analize multicriteriale, care a vizat nu mai puţin de 24 de caracteristici tehnice, sociale, economice, de mediu, de performanţă energetică şi financiară şi a vizat, într-o primă fază, identificarea celui mai eficient şi oportun corridor, respectiv sistem de transport, pentru a interconecta Capitala cu localităţile învecinate din zona de sud.  

În acest sens, anticipând tendinţele de dezvoltare a zonei de sud pentru următorii 20 de ani, au fost analizate trei potenţiale opţiuni de traseu: cu metroul (subteran şi suprateran), cu tramvaiul şi cu autobuzul (suprateran).

Ulterior, evaluând criterii precum lungimea traseului, durata de deplasare, fluidizarea şi siguranţa traficului, impactul zgomotelor şi al emisiilor poluante asupra rezidenţilor, raportul beneficiu-cost, dar şi potenţialul de dezvoltare, varianta de transport cu metroul s-a dovedit a fi opţiunea strategică recomandată, obţinând, de altfel, cel mai mare punctaj dintre variantele analizate.

Mai exact, studiul relevă faptul că traseul dintre staţii poate fi parcurs în cel mai scurt timp cu metroul, faţă de tramvai şi autobuz. Totodată, infrastructura de metrou poate asigura cea mai mare capacitate de transport, respectiv aproximativ 10.000 de călători pe zi faţă de 5.200 călători pe zi şi 2.800 călători pe zi în cazul utilizării tramvaiului sau a autobuzului.

Astfel, odată edificată ca fiind cea mai eficientă soluţie de transport pentru interconectarea comunei Berceni cu centrul Capitalei, opţiunea dezvoltării şi, implicit, a folosirii metroului va fi aprofundată, în perioada următoare, în cadrul Studiului de Fezabilitate, care va oferi informaţii concrete referitoare la amplasamentele de staţii, precum şi la soluţiile tehnice recomandate pentru construcţia efectivă a noilor staţii de metrou ale magistralei M2.

Menţionăm faptul că, încă de anul trecut, a fost semnat un protocol de colaborare între Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Ministerul Transporturilor şi Metrorex S.A. în vederea prelungirii magistralei M2 până în comuna Berceni, dincolo de Şoseaua de Centură a Capitalei, în continuarea staţiei de metrou Tudor Arghezi, pe care Primăria Sectorului 4 o construieşte pe Şoseaua Berceni şi ale cărei lucrări se apropie de final.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9207
Diferență: -0,1826
Ieri: 4.9297
Azi: 4.6726
Diferență: -0,2668
Ieri: 4.6851
Azi: 5.7178
Diferență: -0,4197
Ieri: 5.7419
Azi: 4.9903
Diferență: -0,4766
Ieri: 5.0142