Info

(P) Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software: business în creştere, pe fondul digitalizării şi cererii pentru servicii de externalizare a proceselor de HR

(P) Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software: business...

Autor: Publicitate

15.12.2020, 08:00 409

1. Cum a fost anul 2020 pentru compania Romanian Software?

Cu toate că suntem în plină pandemie, 2020 a fost un an al digitalizării departamentelor de HR, care s-au adaptat intens pentru a asigura eficienţă chiar şi prin lucrul de acasă. Astfel, datorită nevoii companiilor de a se digitaliza, noi am înregistrat creşteri pe mai multe linii de business: servicii de externalizare a proceselor de resurse umane, soluţii software pentru departamentele de resurse umane, atât on premise, cât şi în cloud.

Cifra de afaceri pentru linia de business HR Software & Services a crescut, anul acesta, cu 20%. Este o majorare care reflectă nevoia companiilor de a externaliza activitatea de resurse umane, într-un an plin de provocări: modificări legislative cu impact în politica de salarizare, măsuri de protecţie socială, organizarea internă a angajaţilor. Astfel, am preluat de la clienţii noştri procesele interne şi task-urile birocratice, iar aceştia au câştigat timp pentru a fi mai aproape de angajaţii lor, dar şi pentru a se concentra pe strategiile de business. 

În 2020, numărul de angajati procesaţi în cloud, prin platforma de resurse umane colorful.hr, a crescut cu aproximativ 40%, ajungând la aproape 260.000 de angajaţi, în ciuda faptului că unele companii au făcut disponibilizări sau au oprit angajările.

Totodată, contextul pandemic şi schimbările pe care le-a generat la nivel de procese de lucru, comunicare, relaţii de business, ne-au condus către noi oportunităţi de dezvoltare a unor tehnologii şi soluţii digitale care să răspundă “noii realităţi”. Mai exact, instrumente care să susţină lucrul la distanţă, care să optimizeze procesele de lucru mutate în online, care să simplifice munca departamentelor de HR şi care să asiste virtual angajaţii care lucrează de acasă.

Am încercat să răspundem provocărilor companiilor atât prin serviciile noastre şi solutiile digitale din platforma colorful.hr, cât şi prin webinarii săptămânale gratuite, în care specialiştii noştri au oferit suport privind interpretarea şi implementarea modificărilor legislative, dar şi soluţii legate de optimizarea proceselor de HR – bugetare, salarizare, administrare de personal, pontaj etc.

2. Ce funcţionalităţi noi aţi lansat în 2020 şi cum au răspuns nevoilor companiilor?

Romanian Software a investit permanent în inovaţie, iar anul acesta am dezvoltat noi aplicaţii dedicate departamentelor de resurse umane. În pandemie, nevoia urgentă a companiilor a fost de a găsi soluţii pentru a susţine lucrul de la distanţă, astfel încât angajaţii să nu mai depindă de prezenţa fizică la birou şi să îşi continue fără întrerupere lucrul de acasă. Acolo unde munca remote nu a putut fi implementată, nevoia angajatorilor a fost de a crea spaţii de lucru în care salariaţii să muncească eficient, cu respectarea regulilor de distanţare. Astfel, în pandemie, am dezvoltat în platforma colorful.hr funcţionalităţi pentru telemuncă, pontaj planificat, onboarding şi un chatbot de HR, care preia task-urile birocratice de pe umerii colegilor de HR şi comunică 24/7 cu angajaţii.

Cererea pentru telemuncă este o funcţionalitate prin care angajaţii îşi pot înregistra perioada în care muncesc de la distanţă şi adresa de la care îşi desfăşoară activitatea. Toate datele sunt încărcate într-o singură bază de date, la care au acces managerii direcţi şi colegii de la HR. Pontajul planificat este o aplicaţie care organizează programul de lucru al angajaţilor. În felul acesta, salariaţii vor şti dacă un coleg este disponibil de la birou sau de acasaă. O altă aplicaţie care răspunde unei nevoi generate de contextul pandemic este cea de onboarding. Prin intermediul acesteia, noii angajaţi pot trimite la HR documentele de angajare, pot primi informaţiile de care au nevoie pentru a se familiariza cu noul rol şi pot comunica cu colegii din echipă. Un alt instrument inteligent care facilitează lucrul la distanţă, preia munca repetitivă de pe umerii oamenilor de HR şi îmbunătăţeşte experienţa angajaţilor este IRIS, asistentul virtual de HR. IRIS comunică cu angajaţii prin mesaje-text şi le oferă informaţii legate de concediul de odihnă, pontaj, fluturaşul de salariu etc. Aplicaţia de bugetare am lansat-o pentru a le oferi companiilor un instrument care să le ajute să facă scenarii de bugetare. Business-urile au nevoie de date exacte pentru a calcula bugete şi pentru a face previziuni, iar aplicaţia de bugetare este un tool care le ajută să calculeze impactul investiţiilor şi al economiilor asupra resurselor companiei. 

3. Cât de deschise sunt astăzi companiile din România spre digitalizare, faţă de anii trecuti? Ce s-a schimbat în 2020?

Companiile sunt din ce în ce mai deschise spre digitalizare, pentru că au înţeles că automatizarea proceselor de lucru nu mai este o opţiune, ci un must have. Angajatorii care încă ezită să lucreze cu tehnologii de ultimă generaţie, ratează beneficii importante generate de această oportunitate.

În România, în ultimii ani, s-a conturat tot mai clar o tendinţă spre digitalizare. Pe de o parte, datorită contextului economic tot mai agil, care impune standarde tot mai ridicate, iar pe de altă parte, datorită angajaţilor performanţi, care caută joburi unde să se dezvolte profesional, spaţii de lucru digitale şi angajatori care investesc în tehnologii inovatoare. Anul acesta, pandemia - care a impus distanţarea socială şi lucrul de acasă - a accelerat digitalizarea, iar cea mai mare nevoie pentru automatizarea proceselor au avut-o departamentele de resurse umane. O spun din experienţa directă pe care o am cu clienţii nostri, care s-au văzut în faţa unui volum uriaş de muncă, dificil de gestionat la timp şi fără erori, şi pe care i-am ajutat să îşi optimizeze procesele de resurse umane.

4. Cum va evolua trendul de digitalizare în România, în 2021?

Trendul de digitalizare este, cu siguranţă, în creştere, pentru că organizaţiile au văzut beneficiile reale ale automatizării, atât pentru angajaţi, cât şi pentru business. Discuţiile pe care le avem cu partenerii noştri şi feedback-ul pe care îl primim de la mediul de business confirmă acest lucru. De altfel, şi datele unui studiu PwC Romania, din 2020, arată că, pentru 80% dintre companiile respondente, optimizarea proceselor interne reprezintă o prioritate.

Anul 2020 a creat un precedent în materie de digitalizare a proceselor de resurse umane şi nu se mai pot face paşi înapoi. Deja mulţi angajatori se gândesc la un sistem hibrid de muncă – cu angajati care să lucreze şi de acasă, şi de la birou – care poate fi susţinut şi optimizat cu ajutorul soluţiilor digitale.

Totodată, în multe companii, HR-ul a preluat un rol strategic, astfel că experţii în resurse umane nu îşi mai permit să piardă timp cu task-uri birocratice, când acestea pot fi preluate de soft-uri şi asistenţi virtuali care să comunice permanent cu angajaţii. Romanian Software, prin platforma integrată colorful.hr, oferă soluţii digitale pentru toate procesele de resurse umane: recrutare, administrare de personal, pontaj electronic, salarizare, training, evaluarea competenţelor, spaţiul personal al angajatului, comunicare internă, managementul documentelor. De asemenea, oferim servicii de externalizare a salarizării şi administrării de personal, recrutare şi leasing de personal, consultanţă fiscală şi în dreptul muncii, pe care le realizăm tot cu ajutorul soft-urilor din platforma colorful.hr.

Mai mult decât atât, digitalizarea este strâns legată de serviciile de externalizare a activităţii de resurse umane, care sunt într-un trend crescător. Companiilor le va fi din ce în ce mai greu să ofere servicii de externalizare, fără să dea clienţilor acces la aplicaţii dedicate departamentelor de resurse umane. Furnizorii de servicii HR procesează volume mari de documente, actualizează dosarele angajaţilor conform normelor legale, fac calcule salariale complexe, iar cu ajutorul soft-urilor inteligente toate aceste proceduri se fac rapid, eficient şi fără greşeli. Romanian Software, prin serviciul de externalizare a salarizării şi administrării de personal, oferă clienţilor acces la aplicaţiile din platforma colorful.hr, care sunt actualizate conform reglementărilor în vigoare.

5. Ce planuri de business aveţi pentru 2021?

În 2021, continuăm să investim în soluţiile software din platforma colorful.hr şi să dezvoltăm noi funcţionalităţi pentru automatizarea activităţilor de administrare a personalului şi calcul salarial, pentru munca remote şi comunicarea eficientă în cadrul organizaţiilor. De asemenea, pregătim o componentă nouă a platformei colorful.hr, care va permite customizarea facilă a aplicaţiilor, publicarea funcţionalităţilor suplimentare şi instalarea rapidă a acestora.

6. Ce creşteri estimaţi pentru anul 2021 şi pe ce linii de business?

Pentru anul 2021, estimăm o creştere de 30% a veniturilor pe linia de business HR Software & Services, în special pe divizia Outsourcing şi Cloud, care reprezintă soluţii ideale pentru administrarea activităţii de resurse umane, atât pentru firmele medii, cât şi pentru companiile mari. Organizaţiile care vor să beneficieze de servicii HR cu raport optim calitate-preţ, diminuarea oricărui risc de amenzi fiscale într-o perioadă incertă, în care prognozăm continuarea schimbărilor legislative, pot miza pe serviciile de externalizare care au ca beneficiu suplimentar platforma software colorful.hr, customizată. De asemenea, aplicaţiile în cloud pentru firme mici şi medii reprezintă o soluţie ideală pentru automatizare, modificări legislative, management al muncii la distanţă şi al altor procese de lucru din organizaţie. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO