Sechestrarea de carbon şi practicile agricole sustenabile – oportunităţile schimbării

Cadru General

În ultimii ani, schimbările climatice au devenit un subiect tot mai arzător în spaţiul public. Estimările specialiştilor plasează încălzirea globală la o medie de +1,5 grade în medie până în anul 2050, asta cu aplicarea unor măsuri care să micşoreze emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă. Necesitatea aplicării urgente de măsuri a născut o serie de soluţii alternative, mai sustenabile, la modul în care se desfăşoară activitatea economică a zilelor noastre.

Aceste soluţii, însă, se înfruntă cu o serie de dezavantaje în aplicabilitate. În primul rând, există o anumită reţinere, pe bună dreptate, a investitorilor de a schimba modul de abordare a desfăşurării afacerilor, din cauza lipsei de previzibilitate asupra noilor soluţii. În al doilea rând, este încă incert avantajul economic al adoptării acestora, costurile implementării putând să creeze un dezavantaj firesc pentru cine le adoptă, în detrimentul modelului de business clasic şi previzibil.

Date fiind aceste premise, la nivelul statelor cu putere economică, precum şi la nivelul Uniunii Europene, au fost şi sunt gândite propuneri pentru încurajarea adoptării noilor soluţii, prin acordarea de ajutoare de stat, de certificate carbon care pot fi tranzacţionate pe o piaţă distinctă şi de alte facilităţi care să aducă un plus de siguranţă economică în proiectele sustenabile.

Sfera agriculturii este printre cele mai vizate în sensul stimulării practicilor agricole care să reducă emisiile de carbon, având în vedere capacitatea unor anumite tipuri de agricultură de a asigura sechestrarea carbonului în sol şi de a reduce astfel nivelul acestuia din atmosferă.

Politica UE

La nivelul Uniunii Europene, a fost elaborată propunerea de model de „Agricultură Carbon” (Carbon farming) făcută de către Comisia Europeană în 15.12.2021[1] în analiza perspectivelor de reglementare la nivelul UE pentru anul 2022, care presupune o serie de măsuri luate la nivelul fermierului pentru a reduce emisiile de carbon şi a proteja capacitatea solului de a stoca dioxidul de carbon.

Soluţiile presupun creşterea de sechestrare de carbon în biomasă, în materia organică şi în sol prin creşterea capacităţii de capturare şi/sau de reducere a emisiilor de carbon în atmosferă.

Implementarea practicilor va fi susţinută prin diverse politici publice, atât la nivelul UE, cât şi la nivelul statelor membre. Un exemplu prin care ar putea fi implementate practicile ar fi prin Politica Agricolă Comună („PAC”), ori prin programele mai noi precum mecanismul de redresare şi rezilienţă, care este implementat în România prin PNRR (Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă).

Practici agricolesustenabile – perspective pentru fermieri

Propunerea de model Carbon Farming a Comisiei Europene sugerează o serie de practici sustenabile ce pot fi implementate şi care vor fi vizate atunci când vine vorba de mijloace de susţinere şi finanţare a fermierilor. Câteva exemple utile ar fi:

Împădurirea

Schimbarea categoriei de folosinţă pentru terenurile agricole arabile şi împădurirea acestora poate părea contraintuitivă din punct de vedere al oportunităţii, însă, având în vedere, pe de-o parte, terenurile neproductive sau slab productive, precum şi noile măsuri privind finanţarea din PNRR a măsurilor de împădurire a terenurilor agricole, aceasta se poate dovedi a fi oportună.

În urma Ordonanţei de Urgenţă („OUG”) 35/2022[2], conform noilor măsuri adoptate privind finanţarea din PNRR a împăduririlor, proprietarii de teren pot primi o primă de sechestrare forestieră de 456 Euro/ha timp de 20 de ani în cazul în care iau decizia împăduririi şi menţin terenul în acest sens.

Agrosilvicultura

Agrosilvicultura e practica prin care vegetaţia lemnoasă (arbori sau arbuşti) şi sistemele de producţie vegetală şi/sau animală funcţionează integrat pe aceeaşi parcelă de teren. Contribuţia acestui tip de agricultură la schimbările climatice se face prin atenuarea eliberărilor de carbon prin folosirea arborilor ca metodă de reţinere a carbonului. Pe lângă avantajele climatice, combinaţia are beneficii precum creşterea biodiversităţii, îmbunătăţirea structurii şi a sănătăţii solului şi reducerea eroziunii.

Culturile intermediare

Culturile intermediare, culturile de acoperire şi cultivarea de conservare a solului pot duce la menţinerea şi sporirea carbonului organic din sol. În acest sens, pe lângă culturile normale practicate pe terenul agricol, pentru evitarea eroziunii solului, se pot adăuga culturi de rotaţie, cu specii diferite de plante. Prin această practică, solul este folosit la capacitate mai mare pentru reţinerea de carbon.

Convertirea de teren în pajişti permanente

Pe lângă împădurire, pajiştile pot fi o soluţie pentru terenurile arabile care nu mai sunt viabile din punct de vedere economic, cum sunt terenurile în pantă sau solurile mai puţin adânci, care sunt potrivite pentru cultivarea de vegetaţie specifică pajiştii.

Instrumente de audit a emisiilor de carbon

Pe lângă soluţiile ce ţin de schimbarea metodei de cultivare a terenurilor, există şi instrumente care ţin de ajustarea actualei metode, în aşa fel încât să fie reduse emisiile de carbon şi sporite reţinerile. În acest sens, există programe informatice care calculează emisiile de carbon ale fermei, utilizând date punctuale introduse de către fermier sau captate prin metode speciale. Ulterior introducerii datelor, pot fi luate decizii cu privire la gestionarea hranei animalelor, a deşeurilor, a culturilor, consumul de îngrăşăminte şi de energie.

Practici contractuale – perspective pentru proprietarii de teren

Dat fiind faptul că, din punct de vedere juridic, sechestrarea de carbon e o discuţie nouă, iar reglementările sunt puţine, se poate specula dacă drepturile rezultate din carbonul sechestrat la nivelul solului rezultă din proprietatea asupra terenului ori din practicile agricole desfăşurate pe teren.

Pe de-o parte, având în vedere raţiunea reglementărilor şi finanţărilor în acest domeniu, practicile agricole joacă un rol decisiv în sporirea reţinerii şi menţinerii carbonului, fără acestea nu s-ar pune problema de drepturi privind reţinerea carbonului. Astfel, s-ar putea trage concluzia că cine desfăşoară activităţile agricole sustenabile ar avea şi dreptul la orice fel de remuneraţie legată de sporirea reţinerii de carbon în sol, având în vedere că practicile sustenabile sunt decisive în lanţul cauzal al obţinerii acestor remuneraţii.

Pe de altă parte, în concret, carbonul sechestrat în sol este parte din sol, iar atâta timp cât obiectul contractului dintre proprietar şi titularul dreptului de folosinţă (fie ca dezmembrământ, fie ca drept de creanţă) este ca titularul să cultive pe teren şi să valorifice culturile, fără vreo referire la drepturile asupra carbonului, concluzia ar fi că dreptul asupra carbonului rămâne la proprietar, ca parte din sol.

În lipsa unei reglementări, e oportun a clarifica în avans, prin contractele de arendare sau de constituire de drepturi de uzufruct ori superficie, cui revin drepturile rezultate din sechestrarea carbonului la nivelul solului.

În acest sens, proprietarii terenurilor care au ca model de business cedarea folosinţei, în diverse forme, asupra terenurilor, ar putea avea în vedere inserarea de clauze contractuale în perspectiva acestor beneficii privind carbonul reţinut la nivelul solului. În cazul în care viitoarele reglementări nu vor acorda drepturile asupra carbonului reţinut exclusiv către cine cultivă terenul, aceste clauze vor putea fi valorificate prin diversele finanţări care vor apărea.

Oportunitatea certificatelor pentru emisii de carbon

Piaţa certificatelor pentru emisii de carbon reprezintă o oportunitate tot mai viabilă. Achizitorilor unui certificat pe piaţa voluntară le este permisă emiterea unei tone de dioxid de carbon, sau echivalent pentru alte două gaze cu efect de seră mai puternic. Emiterea certificatelor este permisă jucătorilor din piaţă care desfăşoară activităţi apte să reducă emisiile de carbon sau de alte gaze cu efect de seră din atmosferă, astfel încadrându-se şi fermierii care apelează la soluţii sustenabile pentru culturi.

Comisia Europeană subliniază faptul că certificatele tranzacţionate pe piaţa voluntară pot deveni chiar un „produs” adiţional al companiilor specializate pe producţia agricolă, pe lângă produse alimentare şi biomasă. Această nouă sursă de venituri nu este deloc neglijabilă, având în vedere că preţul acestor certificate este în continuă creştere, ajungând la începutul anului 2022 la aproape 100 de euro/certificat, în condiţiile în care, previziunile, şi ele îndrăzneţe, estimau la jumătatea anului 2021 un preţ de 70 de euro/certificat pentru începutul anului 2022. În prezent (iunie 2022), preţul este de 80 de euro/certificat şi se menţine crescut.

În cadrul summit-ului COP26[3] au fost discutate reforme ale sistemului pieţelor certificatelor pentru emisii de carbon, în baza Acordului de la Paris privind schimbările climatice, emiţându-se o serie de reguli de avut în vedere pentru ajustarea pieţelor în aşa fel încât să fie crescută încrederea şi integritatea pieţelor de certificate prin evitarea dublei revendicări, dublei numărători de certificate. În baza acestor reforme, certificatele vechi, emise în baza acordului de la Kyoto, dar după 2013, vor rămâne valabile, dar vor fi marcate corespunzător, iar folosirea acestora va fi restricţionată.

Aceste reforme arată interesul crescut al ţărilor implicate în summit, precum şi al organismelor internaţionale precum UE de a spori securitatea pieţelor certificatelor de carbon şi de a investi resurse în întreţinerea acestora. Dat fiind acest interes, perspectiva investiţiilor care să aducă posibilitatea tranzacţionării de certificate este una din ce în ce mai sigură şi mai profitabilă.

Mecanismul practic al tranzacţionării certificatelor de emisii de carbon presupune obţinerea cu titlu gratuit de certificate de emisii de către fermieri, ca rezultat al practicilor agricole care reduc emisiile de carbon, urmând ca acestea să fie vândute unor entităţi care sunt obligate prin lege să le obţină, dat fiind nivelul ridicat de emisii rezultat din activitatea lor. Astfel, certificatele ajung să fie un produs al activităţii.

Propuneri privind reglementarea schemelor de ajutor

Având în vedere că la nivelul Uniunii Europene a fost stabilit ca obiectiv reducerea masivă a emisiilor de carbon până în 2030, timpul fiind destul de scurt pentru proiecte de asemenea impact pe termen lung, propunerile vizează în special celeritatea cu care reglementările să fie adoptate şi implementate. Următoarele puncte ar trebui avute în vedere de legiuitorul român atunci când se vor reglementa scheme şi programe care să încurajeze practicile sustenabile.

• Elaborarea rapidă a unor proiecte legislative, pentru a nu rămâne în urma altor ţări care ar putea atrage investiţii în această sferă;
• Asigurarea previzibilităţii prin punerea în dezbatere a proiectelor;
• Asigurarea celerităţii obţinerii fondurilor prin proceduri simple şi eficiente, nebirocratice;
• Proceduri clare privind practicile agricole de sechestrare de carbon;
• Proceduri clare privind tranzacţionarea certificatelor de carbon.

De inspiraţie ar putea să fie unele măsuri luate în Statele Unite ale Americii, precum:

• Reglementarea unor programe prin care fermierii obţin scutiri de taxe în urma adoptării practicilor agricole sustenabile^[4]
• Reglementarea pieţelor private de tranzacţionare de certificate de carbon, în SUA existând inclusiv piaţă de criptomonede privind emisiile de carbon.^[5]

Concluzii

Practicile agricole sustenabile sunt încă în fază incipientă, însă peisajul socio-economic actual arată un foarte mare interes asupra implementării acestora. Nu este întâmplător acest interes, având în vedere că acţiunile de conservare a mediului natural e principalul vector al evitării unui dezastru natural în acest sens.

Având în vedere oportunitatea tot mai crescută în obţinerea de profit de pe urma certificatelor de emisii de carbon, precum şi apariţia în viitorul apropiat a tot mai multe scheme de ajutoare publice pentru implementarea de practici agricole sustenabile, acest sector este unul de mare interes pentru investiţii, atât din perspectiva proprietarilor de teren, cât şi din perspectiva titularilor drepturilor de folosinţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels