• Leu / EUR5.0894
  • Leu / GBP5.8745
  • Leu / USD4.3816
Info

SGR în România: De la implementare la reper european al economiei circulare

Ţara noastră urcă pe podium în UE, într-un peisaj dominat de sisteme mature, care funcţionează chiar şi de 4 decenii

SGR în România: De la implementare la reper european al...

Autor: Marketing

12.12.2025, 16:25 305

România, care s-a clasat ani la rând pe ultimul loc în UE la reciclarea deşeurilor din ambalaje, se poziţionează astăzi în avangarda economiei circulare europene, demonstrând că un stat cu infrastructură iniţială fragilă poate implementa, în timp record, unul dintre cele mai performante sisteme de colectare şi reciclare din Europa.

Această evoluţie rapidă are loc într-un peisaj european în care multe dintre sistemele de garanţie–returnare funcţionează de zeci de ani, precum Suedia, cu un SGR operaţional de peste patru decenii sau Norvegia, Danemarca şi Germania, care l-au introdus între anii 1999 şi 2003, potrivit datelor publice analizate de BUCHAREST CENTER FOR ECONOMY & SOCIETY (CES Bucharest).

18 ţări din Europa au implementat până în prezent un Sistem de Garanţie – Returnare, printre cele mai recente fiind România, Austria, Slovacia, Ungaria sau Irlanda.  

La doi ani de la lansarea sa, Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) din România, operat de RetuRO, nu mai este doar o iniţiativă naţională de mediu, ci o infrastructură strategică, transformată într-un model european de referinţă.

SGR-ul din România, cel mai mare sistem complet integrat din lume

Din perspectiva volumelor gestionate şi a dimensiunii pieţei, SGR România este al treilea ca mărime din Uniunea Europeană, după Germania şi Polonia, într-o ţară cu aproape 19 milioane de locuitori şi o structură demografică semnificativ rurală, potrivit datelor recente RetuRO analizate de CES Bucharest. 

Mai mult, modelul românesc este considerat în prezent cel mai mare sistem de garanţie-returnare complet integrat din lume, datorită faptului că funcţionează sub o administraţie centrală unică, cu un cadru operaţional standardizat la nivel naţional şi cuprinde simultan trei tipuri de materiale – PET, metal şi sticlă.

Implementarea a fost posibilă printr-un împrumut iniţial din partea producătorilor de băuturi de 4 milioane de euro, la care s-a adăugat un împrumut verde contractat de către RetuRO în valoare de 86 de milioane de euro, garantat prin garanţii corporative de către producători, iar până în 2029 sunt planificate investiţii suplimentare de 70 milioane de euro.

Motor al economiei circulare

Creşterea accelerată a ratelor de returnare este unul dintre principalele semnale ale maturizării sistemului. Dacă în 2024 au fost colectate 3,36 miliarde de ambalaje dintr-un total de 6,1 miliarde puse pe piaţă, primele zece luni ale anului 2025 arată un salt major: 4,5 miliarde de ambalaje returnate dintr-un total de 5,3 miliarde puse pe piaţă.  Aceasta reprezintă o creştere procentuală de aproximativ 62% a volumului colectat.

În 2024, România, alături de celelalte 14 ţări din UE care au implementat SGR, au reuşit să colecteze, în total, 88% dintre deşeurile de ambalaje (PET, sticlă şi aluminiu).*

Românii returnează ambalajele în punctele de colectare din motivaţii diferite: tinerii combină recuperarea garanţiei cu grija pentru mediu, familiile cu copii îl văd ca pe un instrument educaţional şi moral, iar seniorii se simt utili şi implicaţi în comunitate. De asemenea, sistemul oferă oportunităţi economice pentru grupurile vulnerabile, generând venituri constante şi siguranţă financiară de bază.

Investiţii masive şi efecte multiplicatoare

Performanţele operaţionale ale SGR sunt susţinute de investiţii consistente în infrastructură şi tehnologie. Doar în 2025, RetuRO a bugetat investiţii de 33,7 milioane lei, cu un efect multiplicator notabil în economie: fiecare leu investit generează aproximativ 0,57 lei valoare adăugată, potrivit datelor analizate de CES Bucharest.

SGR elimină o povară financiară de pe umerii administraţiilor locale

Prin separarea completă a fluxului de ambalaje SGR de cel al deşeurilor municipale, administraţiile locale evită o parte semnificativă din costurile tradiţionale de colectare, transport şi depozitare. Doar în perioada ianuarie–august 2025, economiile estimate pentru autorităţile locale se situează între 112,2 şi 160,7 milioane lei, mai arată studiul RetuRO.

„Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) din România este cea mai mare iniţiativă de economie circulară a ţării, care livrează constant rate de colectare de peste 80%. În mai puţin de doi ani, sistemul a devenit un reper la nivel european, demonstrând că deşeurile pot fi transformate într-o resursă valoroasă prin cooperare, date şi guvernanţă bazată pe date certe. România este pregătită să contribuie cu experienţă operaţională reală la agenda europeană a circularităţii, oferind informaţii transparente care sprijină politici eficiente şi scalabile. RetuRO şi acţionarii săi rămân angajaţi în parteneriat, stabilitate şi în promovarea unei economii circulare autentice în întreaga Uniune Europeană,” declară Gemma Webb, CEO RetuRO SGR. 

Sistemul a fost conceput pentru a permite reciclarea în circuit închis, în care materialele colectate sunt transformate în acelaşi tip de ambalaj.

Această abordare reduce dependenţa de resurse virgine şi contribuie direct la obiectivele europene privind gestionarea sustenabilă a materialelor.

Experienţa SGR România, prezentată în dialog la Bruxelles.  CES Bucharest a organizat ieri, la Parlamentul European, masa rotundă cu tema „Sistemul de Garanţie-Returnare. Parcursul României: De la Implementare la Impact European”, un eveniment dedicat unei discuţii asupra modului în care experienţa României cu SGR începe să genereze interes şi relevanţă la nivel european.

Cooperarea între autorităţi, producători, retaileri şi consumatori, precum şi o legislaţie clară şi transparenţa digitală a modelului RetuRO SGR, au fost principalele subiecte abordate în cadrul discuţiilor. Participanţii au subliniat că succesul sistemului se datorează nu doar rezultatelor cuantificabile, ci şi modului în care acesta a schimbat comportamentele consumatorilor, a încurajat responsabilitatea civică şi a demonstrat că un model bine guvernat poate fi scalabil şi replicabil în alte state membre.

*UNESDA

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2026
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0894
Diferență: 0,0059
Ieri: 5.0891
Azi: 4.3816
Diferență: 0,1738
Ieri: 4.3740
Azi: 5.8745
Diferență: 0,1039
Ieri: 5.8684