Inovatie si excelenta in medicina

Aproape 500.000 de servicii imagistice efectuate în reţeaua MedLife doar la nivelul anului trecut. Cum a contribuit operatorul la consolidarea pieţei din România

28.05.2024, 11:49 Autor: Proiect Special

Imagistica a devenit o ramură indispensabilă în medicină, jucând un rol esenţial în diagnosticarea şi tratarea unei palete largi de afecţiuni. Cele mai frecvente tehnologii imagistice includ ecografia, razele X, tomografia computerizată (CT) alături de imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN).

Piaţa globală de diagnosticare imagistică ajunsese anul trecut la o valoare de 26,5 miliarde de dolari şi va atinge 34,6 miliarde de dolari până în 2028, cu o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 5,5% în acest interval de 5 ani, conform datelor marketsandmarkets. Creşterea pieţei poate fi atribuită evoluţiei numărului de cazuri de boli cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare şi cancerul, care determină o nevoie acută de tehnologii specifice. Cele două categorii de afecţiuni reprezintă prima, respectiv a doua cea mai frecventă cauză de mortalitate la nivelul Uniunii Europene. În timp ce bolile cardiovasculare prezentau la nivelul anului 2022 un număr de 6 milioane de cazuri de îmbolnăvire şi 1,7 milioane de decese anual, cancerele aveau o rată de îmbolnăvire de un caz nou la fiecare 12 secunde, cu o estimare de creştere a incidenţei de 18% în intervalul 2022-2040, potrivit unui raport din 2023 al Comisiei Europene.

La nivel naţional, în 2021 (ultimul an pentru care există date disponibile), România deţinea, în spitale şi ambulatorii, un total de 12,9 unităţi la 1 milion de locuitori (locul 17 în UE), 20,9 aparate CT (locul 16 în UE), 9,1 aparate de mamografie şi 4,5 echipamente de radioterapie (ultimul loc din UE la ambele categorii), potrivit OECD. Un număr restrâns de aparate de imagistică în sistemul public determină şi timpi foarte mari de aşteptare, chiar de ordinul lunilor foarte multe cazuri, o problemă sistemică de care pacienţii din România se lovesc zilnic. Dotarea insuficientă a cabinetelor de medicină de familie şi a policlinicilor determină adesea pacienţii să aleagă spitalizarea pentru realizarea de investigaţii care ar putea fi făcute în regim ambulatoriu sau în cadrul spitalizării de scurtă durată, dar cu costuri mult mai mici.

Mediul privat asigură o bună parte din infrastructura imagistică din ţară, având un rol important în creşterea accesibilităţii pacienţilor la astfel de tehnologii, dar şi la dezvoltarea pieţei locale, prin investiţii în echipamente de ultimă generaţie. Spre exemplu, doar anul trecut, în cadrul unităţilor din reţeaua MedLife, au fost efectuate aproape 500.000 de servicii imagistice.

„Pentru că ne aflăm în era medicinei bazate pe dovezi, nu în era ascultatului cu urechea pe torace şi a tratamentelor administrate empiric, pentru a stabili un diagnostic şi un tratament corect, după etapa de anamneză şi examen obiectiv, urmează corelarea cu examenele paraclinice. Primele recomandări sunt efectuarea unui set de analize de laborator şi apoi a unor investigaţii paraclinice, în funcţie de suspiciunea de diagnostic. Printre cele mai frecvente recomandări se numără radiografiile pulmonare, EKG-ul, ecografiile abdominale, completate de investigaţii suplimentare, cum ar fi ecografiile de cord, Doppler carotidian sau vascular periferic, ecografiile mamare, RMN, computer tomograf etc. Toate acestea sunt esenţiale pentru o evaluare corectă a pacientului“, precizează dr. Alina Păcurari, medic primar medicină internă, Hyperclinica Medlife Timişoara.

Cum a contribuit MedLife la consolidarea pieţei de sericii de imagistică medicală din România

MedLife a marcat de-a lungul anilor numeroase premiere din punct de vedere al inovaţiilor aduse. Spre exemplu, în 2011, operatorul a adus primul aparat de RMN 3Tesla din România – un aparat performant de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM), cu care a fost dotată Hyperclinica MedLife Griviţa – o premieră inclusiv pentru ţările europene occidentale, la acel moment. Un alt exemplu este şi aducerea ecografului Voluson Expert 22 la Spitalul MedLife Lotus din Ploieşti, la doar câteva luni de la lansarea acestui aparat pe piaţă, în 2022.

Tot o premieră marcată de MedLife în România a fost şi realizarea primei ecografii cu substanţă de contrast, în 2015, la Spitalul MedLife Braşov – una dintre cele mai moderne tehnici din aria imagisticii medicale, care vine în completarea ecografiei clasice şi îi îmbunătăţeşte performanţele.

În prezent, MedLife are cea mai dezvoltată reţea de imagistică din ţară, respectiv 15 mamografe (Bucureşti, Ploieşti, Cluj Napoca, Târgovişte, Braşov, Sibiu, Oradea, Arad, Piatra Neamţ, Bacău), 23 de RMN-uri, peste 300 de ecografe în unităţile din întreaga ţară, pacienţii având astfel acces la standardele unui sistem medical de talie internaţională şi medici specializaţi pe zona de imagistică medicală.

Abonamentele medicale facilitează accesul la servicii de imagistică într-un interval optim de timp

Dincolo de investiţiile în dotarea unităţilor cu echipamente de imagistică performante, eforturile MedLife de a facilita accesul pacienţilor la astfel de servicii a fost susţinut şi de dezvoltarea segmentului de abonamente medicale, corporate şi individuale. Prin intermediul acestora, pacienţii beneficiază de acces gratuit sau cu discount la servicii imagistice, alături de consultaţii şi analize, scopul fiind acela de a încuraja prevenţia, prin monitorizarea constantă a stării de sănătate. Efectele sunt vizibile, datele operatorului indicând o rată mai mare de accesare în rândul abonaţilor, comparativ cu cei fără abonament.

Spre exemplu, în 2019, o treime dintre ecografiile realizate în reţeaua MedLife au fost accesate de către pacienţi abonaţi. Specific, ecografiile transvaginale au fost accesate într-un număr de 3 ori mai mare de abonaţi faţă de plătitori, ecografiile mamare cu o frecvenţă de aproape 4 ori mai mare, iar ecografiile abdominale şi ecografiile pentru tiroidă într-o proporţie de 2, respectiv 3 ori mai mare în cazul abonaţilor.

Datele interne ale jucătorului mai arată că, la nivelul anului 2018, un abonat al reţelei a efectuat cu 36% mai multe CT-uri în cadrul unităţilor MedLife, comparativ cu numărul de CT-uri efectuate în sistemul de stat de către un pacient.  Accesul serviciilor MedLife în sistemul public ar pune o presiune suplimentară pe stat cu o creştere a volumelor de 16%.

Având în vedere că preţul unei ecografii începe de la 160 lei şi poate depăşi 400 lei, costurile unui RMN încep de la 550 RON şi pot ajunge la peste 2000 de lei, iar costul unui CT este în jur de 200 lei, abonamentul garantează economii substanţiale pentru pacient. Discounturile incluse în abonament pot fi în procent de 10 – 20%, iar unele abonamente acoperă integral valoarea serviciilor mai sus menţionate.

Luând în calcul incidenţa crescută a bolilor cronice, investiţiile continue în aparatura imagistică şi pregătirea de specialişti pe această arie medicală reprezintă măsuri de bază pe care, atât mediul privat, dar şi sistemul public ar trebui să le aibă în focus. Accesibilitatea investigaţiilor imagistice poate avea un impact direct în creşterea speranţei de viaţă, în calitatea acesteia şi în tratarea timpurie şi personalizată a afecţiunilor dintr-un spectru medical extins.

 

***

https://data.oecd.org/healtheqt/magnetic-resonance-imaging-mri-units.htm

chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://health.ec.europa.eu/system/files/2023-12/state_2023_synthesis-report_en.pdf

https://www.marketsandmarkets.com/Market-Reports/diagnostic-imaging-market-411.html?gad_source=1&gclid=Cj0KCQjw0ruyBhDuARIsANSZ3woonhxZ5p9G8WRGGHmJSik5mNLhr65aHDztf71OtREGZVhd78HXhGwaAmNyEALw_wcB