Inovatie si excelenta in medicina

Medicina stilului de viaţă, o ramură care prinde avânt în industria sănătăţii. Cum facilitează MedLife extinderea acestei nişe pe plan local prin centrele BetterMe

16.08.2024, 16:29 Autor: Proiect special

Un domeniu relativ nou în industria sănătăţii, medicina stilului de viaţă a început să prindă tracţiune pe măsura creşterii interesului pentru un stil de viaţă sănătos, dar şi pe fondul creşterii incidenţei bolilor cronice la nivel global. 

Această nişă a medicinei se bazează pe înţelegerea faptului că principalele cauze ale morbidităţii şi mortalităţii în lumea modernă sunt legate în mare măsură de factorii care ţin de stilul de viaţă, de la alimentaţia nesănătoasă la inactivitatea fizică şi obiceiuri ca fumatul şi consumul excesiv de alcool. Astfel, prin promovarea unei abordări holistice a sănătăţii, se pune accent wellbeingul personal atât la nivel fizic cât şi psihic, prin schimbarea regimului alimentar, exerciţiile fizice regulate, un program de somn optim şi diminuarea stresului, printre altele.

Medicina stilului de viaţă evidenţiază în primul rând importanţa prevenţiei, promovând beneficiile pe care această abordare le are comparativ cu tratarea bolilor, atât în ceea ce priveşte calitatea vieţii, cât şi costurile implicate pentru vindecarea diverselor afecţiuni.

Chiar şi în cazul pacienţilor care suferă deja de boli cronice ca hipertensiunea, cancerul sau diabetul, ori alte maladii, medicina stilului de viaţă poate aduce îmbunătăţiri ale stării pacientului, prin ameliorarea acestor condiţii sau prevenirea înrăutăţirii bolii. 

Datele OMS arată că bolile cronice sunt cauza a 41 de milioane de decese anual, adică 74% din numărul de decese înregistrate la nivel global. Bolile cardiovasculare sunt cea mai frecventă cauză (17,9 milioane de decese), urmate de cancer (9,3 milioane), afecţiuni cronice respiratorii (4,1 milioane) şi diabet (2 milioane). Toate aceste patru grupuri de boli sunt responsabile pentru mai mult de 80% din morţile premature asociate bolilor cronice. 

Pe de altă parte, potrivit United Nations, combinaţia a patru factori ai unui stil de viaţă sănătos – menţinerea unei greutăţi optime, practicarea cu regularitate a exerciţiilor fizice, o dietă sănătoasă şi evitarea fumatului se estimează că pot fi asociaţi cu o reducere cu până la 80% a riscului apariţiei celor mai frecvente şi mortale boli cronice, în special a bolilor cardiovasculare, a diabetului, obezităţii, bolilor pulmonare cronice şi a mai multor tipuri de cancer.

La nivel internaţional se pune un accent tot mai mare pe Medicina Stilului de Viaţă. De pildă, în Statele Unite, Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) au implementat diverse programe pentru promovarea alimentaţiei sănătoase, activităţii fizice şi renunţării la fumat, iar la nivel European, iniţiative ca Tartu Call for a Healthy Lifestyle evidenţiază la rândul lor importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos şi activ.

Reţeaua BetterMe, planuri de expansiune la nivel naţional

Pe plan local, deşi „în România există încă o nevoie acută de a face rocada de la o mentalitate axată pe tratament către o abordare proactivă şi un stil de viaţă echilibrat”, susţine Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group. Pornind de la această realitate, MedLife, liderul pieţei serviciilor medicale private din piaţa locală, a demarat o serie de acţiuni concrete în această direcţie, un proiect de impact fiind deschiderea primelor unităţi din România profilate pe această nişă – Centrele de Medicina Stilului de Viaţă BetterMe. 

Lansat iniţial în Capitală, proiectul a prins având pe fondul interesului crescut în rândul pacienţilor şi companiilor din portofoliul jucătorului, aşa că reprezentanţii MedLife au luat decizia de a pune bazele unei reţele naţionale, un prim pas fiind deschiderea a două noi unităţi în regiunea de Vest a ţării, la Cluj-Napoca şi Timişoara, urmând acum şi alte zone din ţară.

Centrele BetterMe aduc o abordare integrată a mai multor specialităţi medicale şi non-medicale cu impact direct asupra stilului de viaţă – nutriţie, psihologie, somnologie, activitate fizică, adicţii şi mindfulness. Acestea se adresează atât persoanelor sănătoase, în vederea îmbunătăţirii stilului de viaţă, cât şi pacienţilor supraponderali, celor cu afecţiuni cronice sau persoanelor cu diverse alte patologii, precum boli cardiovasculare, sindromul intestinului iritabil, steatoză hepatică, prediabet, diabet, dislipidemii, tulburări endocrine, dermatită atopică sau psoriazis. 

Pentru noile unităţi au fost alocate echipe multidisciplinare formate din medici, dieteticieni, experţi în fitness şi consilieri de sănătate mintală, care lucrează în colaborare pentru a crea planuri personalizate axate pe nevoile şi obiectivele fiecărui pacient, şi a căror pregătire este susţinută de aparatura şi programele de ultimă generaţie. 

Pacienţii au astfel parte de o evaluare completă a acestor parametri, urmată de planuri de intervenţie personalizate şi de monitorizare a rezultatelor, în cadrul unui circuit integrat. „În cadrul reţelei BetterMe ne-am propus să fim un sprijin real pentru o viaţă echilibrată, iar activitatea noastră este dedicată identificării şi oferirii de strategii bazate pe dovezi ştiinţifice şi suport către schimbări durabile, ce deschid calea către un viitor mai sănătos şi mai fericit. Vedem transformări concrete şi rezultate foarte bune în cazul pacienţilor cu care lucrăm”, spune Dr. Anca Hâncu, coordonatorul Reţelei de Centre de Medicina Stilului de Viaţă BetterMe MedLife şi secretar general în boardul European Lifestyle Medicine Organization (ELMO).

Ea subliniază că „adoptând obiceiuri sănătoase, oamenii îşi pot creşte calitatea vieţii şi starea generală de bine, reducând cheltuielile financiare aferente unor probleme de sănătate mai complicate”.

Surse:

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/noncommunicable-diseases

https://www.un.org/en/chronicle/article/lifestyle-diseases-economic-burden-health-services

https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_19_3028