La începutul acestui an, numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-17 ani domiciliaţi în România era de 3,796 milioane, potrivit INS, în scădere cu 80.700 faţă de ianuarie 2023. În anul precedent s-a înregistrat şi cel mai mic număr de născuţi-vii din 1930 până în prezent – 155.400 de copii. Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO al MedLife, atrage atenţia asupra problemei natalităţii în declin, o problemă „economică severă, nu doar socială”, şi asta pentru că, spune el, „nimeni nu investeşte într-o ţară cu declin demografic”. Neîncrederea în sistemul medical şi rata crescută a mortalităţii infantile reprezintă factori de impact asupra demografiei ţării. România se clasează pe primele locuri în UE în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, cu o rată de 5,7 la 1.000 de copii născuţi vii în 2022, arată datele INS.
Cel mai recent Raport Naţional de Sănătate a Copiilor şi Tinerilor din România al INSP arată că primele 5 clase de boli cauzatoare de deces în rândul pacienţilor pediatrici au fost, în 2020, afecţiunile în perioada perinatală, leziunile traumatice şi cauzele externe, bolile respiratorii, malformaţiile congenitale şi anomaliile cromozomiale, urmate de tumori.
În ceea ce priveşte patologiile cele mai frecvente care afectează copiii din toate grupele de vârstă, primele sunt bolile aparatului respirator, urmate de boli ale aparatului digestiv, boli ale pielii şi ţesutului subcutanat, boli infecţioase şi parazitare, iar în cazul copiilor de 15‐19 ani, pe locul 4 au fost boli ale aparatului genito‐urinar.
Potrivit Salvaţi Copiii, o treime dintre decesele înregistrate în rata de mortalitate infantilă pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii, precum şi prin programe ample de renovare, dotare şi modernizare a unităţilor medicale.
Pe zona serviciilor medicale pediatrice din spaţiul public, România dispune de 11 spitale dedicate, alături de componenta de pediatrie disponibilă în cadrul Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu”. Lipsesc însă investiţiile, România alocând anual pentru sănătate doar 6,5% din PIB, adică 1.663 de euro per capita, mai puţin de jumătate faţă de media UE, potrivit unui raport al Comisiei Europene.
Jumătate de milion de consultaţii oferite în Spitalul de Pediatrie MedLife
În mediul privat, singurul jucător care a venit cu iniţiativa deschiderii unui Spital de Pediatrie este MedLife, liderul pieţei locale de servicii medicale private. În cadrul unităţii dispusă pe şase niveluri, cu o capacitate de 132 de paturi, există două săli de operaţie dotate cu aparatură performantă, în care se pot realiza intervenţii complexe din mai multe domenii chirurgicale. Spitalul are departamente de chirurgie pediatrică, pediatrie medicală, ATI, cameră de gardă şi ambulatoriu. Există, de asemenea, departament specializat de imagistică, unde se pot efectua examinări ecografice şi radiologice, un laborator de analize propriu, cu program de funcţionare permanent şi o farmacie.
Până în prezent, echipa de peste 200 de cadre medicale a unităţii a efectuat peste 40.000 de intervenţii chirurgicale, mai mult de 120.000 de internări în compartimentul pediatrie medical, peste 500.000 de consultaţii în ambulatoriu şi circa 2 milioane de analize de laborator.
Spitalul de Pediatrie MedLife este a treia din cele 15 unităţi spitaliceşti deschise de companie sau integrate în grup ca urmare a unor achiziţii. Alături de acesta, jucătorul asigură servicii de pediatrie în toate unităţile mari din ţară, pediatria fiind specialitatea de la care a pornit acest business. Printre serviciile multidisciplinare oferite se numără gastroenterologia, oftalmologia, ortopedia, chirurgia şi neurologia, dar şi servicii de psihologie oferite în unităţi dedicate.
Pentru o mai mare accesibilitate, în cadrul Spitalului de Pediatrie compania oferă şi servicii cu decontare CAS. În plus, MedLife are în portofoliu abonamentele medicale private şi corporate, dar şi trei categorii de abonamente individuale destinate copiilor. Acestea includ, printre altele, discounturi pentru investigaţii şi servicii de imagistică, servicii de diagnosticare şi prevenţie şi reduceri la consultaţii şi controale de medicină generală.
Surse:
https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/Sanatate/Reducerea-mortalitatii-infantile
https://health.ec.europa.eu/system/files/2023-12/2023_chp_ro_english.pdf
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE