♦ Comunitatea construită în jurul afacerii, pornind de la angajaţi, furnizori şi până la clienţi, este o plasă de salvare pentru orice business în momentele mai delicate. Iar această „infrastructură“ de încredere se bazează pe seriozitate, nu pe promisiuni îndeplinite la limită, spune Alin Copîndeanu, CEO & cofondator al Tudor. Personal Tailor.
Tudor. Personal Tailor este un business pornit în 2010 de Marius Dan şi Alin Copîndeanu, specializat în realizarea de costume made to measure pentru bărbaţi, care anul trecut a ajuns la afaceri de 12,6 milioane de lei, cu patru showroomuri proprii. La momentul lansării în business, cei doi au beneficiat de acel blue ocean râvnit de orice antreprenor, adică de o piaţă puţin dezvoltată local, cu puţină concurenţă. Dar acest timing nu a fost tot ce a contat în dezvoltarea Tudor. Personal Tailor.
„Am fost antreprenor dintotdeauna. Pasionat fiind de calculatoare, făceam fel şi fel de taskuri pentru banii de buzunar. În liceu
mi-am dat seama că îmi plăcea informatica, aşa că am făcut Facultatea de Informatică la Universitatea Bucureşti, dar am vrut facultatea ca backup, pentru că mereu m-am gândit la antreprenoriat. În 2010 s-a născut Tudor. Personal Tailor. Aveam 22 de ani“, spune Alin Copîndeanu, CEO & cofondator al Tudor. Personal Tailor, în cadrul episodului cu care s-a încheiat seria de interviuri Lecţii de Business, proiect ZF susţinut de First Bank.
Nu a existat un plan foarte bine definit la acel moment, dar au existat o idee de business şi o destinaţie. „În România, erau partea de retail şi croitoriile vechi pe care se aşezase praful. Timingul a fost esenţial, când am intrat noi în piaţa aceasta, era acel blue ocean. Am avut timp să testăm pentru a scala. La început, am fost într-o zonă medie, dar
ne-am dat seama că clienţii noştri erau într-o zonă premium. Aşa am început să upgradăm produsul. Am învăţat foarte multe de la client.“ Ideea de business a fost inspirată de tradiţia britanică de a realiza costume, de la bun început fiind pus accentul pe personalizare.
„Noi am început cu partea de costume, dar acum am ajuns să avem un full outfit pentru că veneau clienţii şi ne întrebau dacă nu avem cămăşi sau alte accesorii. Aşa am ajuns să fim un brand care îmbracă bărbaţii într-un mod elegant. Prin vestimentaţie comunicăm ceva înainte să deschidem gura. Dacă învăţăm asta, este spre folosul nostru.“
Ca model de business, Tudor. Personal Tailor lucrează cu un avans de 50% pentru piesele vestimentare dorite, obiectivul fiind de a ajunge la construcţia unei garderobe alături de client. „Acum am ajuns la 4 showroomuri (Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj) şi mii de produse. Avem şi atelierul nostru, dar lucrăm şi cu mulţi parteneri. Încercăm să îi ţinem în România, dar piaţa se transformă“.
„Din fericire, cam 70%-80% din ce ne trebuie, găsim în România, dar încet încet, pe anumite categorii, cum ar fi pantofii, accesoriile, ajungem să lucrăm mai mult pe zona externă.“
Nivelul de acum al afacerii a depins însă de câteva lucruri.
„Ce a fost benefic iniţial a fost că am avut partea de viziune şi dorinţă. Deşi eram un start-up cu puţine resurse, ne doream să ajungem lider naţional, să ieşim în ţară (obiectiv atins prin intermediul unei francize care a funcţionat 5 ani într-un oraş din Belgia – n.red.). Este important să ştii unde vrei să ajungi, chiar dacă nu foarte precis. Dar dacă vrei să ajungi în Germania, de exemplu, sigur ajungi măcar pe lângă. Dacă nu îţi setezi partea de stinaţie, nu ştii unde vrei să ajungi.“
Profitul a fost mereu reinvestit, chiar dacă tentaţia acelui instant gratification era mare.
„Acesta a fost mindset-ul, să reinvestim cât mai mult ca să dezvoltăm business-ul. Laşi bucuriile personale pe mai târziu, faci un sacrifiu, munceşti mai mult, dar merită.“ Volumul de muncă, cel puţin la început, a fost şi el consistent. „Dar fiind foarte tineri, ne-am asumat chestia asta. Munceam 16 ore pe zi şi era o normalitate. Când am început noi, nu aveam opţiunea călătoriei de afaceri cu avionul, aşa că trebuia să conducem ziua, noaptea, ca să ajungem la client. Dacă vrei să ai success, trebuie să îţi asumi că va fi dificil. Acum piaţa s-a schimbat mult în bine, sunt incubatoare, acceleratoare, dar este mai greu să găseşti o nişă.“
Atenţia la cifre a existat de la bun început, asta şi datorită unor experienţe antreprenoriale anterioare care au devenit la rândul lor lecţii de business. „Am monitorizat foarte atent partea de cash-flow operaţional. Ne-a ajutat şi modelul de business, pentru că încasezi banii în avans de la clienţi. De-a lungul timpului am avut nevoie şi de finanţare bancară şi am avut mereu suportul băncilor.“
Acest suport în business vine după ce dovedeşti seriozitate în relaţia cu toţi partenerii, iar în momente cum a fost pandemia, ca un impact puternic pe industria modei, acest sprijin al comunităţii a fost esenţial pentru depăşirea perioadei.
„Am depăşit pandemia cu ajutorul tuturor partenerilor pentru că ani de zile şi noi am fost foarte serioşi. Când eşti serios, mereu vei fi ajutat în momentele critice. Dacă ai relaţii şubrede, mereu la limită, şansele să te împiedici când ai probleme sunt destul de mari.“
Pe termen lung, planurile sunt de a consolida business-ul de acum, iar ca opţiune de creştere este analizată o colaborare cu un investitor strategic, mai ales pentru extinderea peste graniţe, după ce modelul de franciză deja a fost testat cu bine. Pe plan local, extinderea dincolo de oraşele mari presupune un model de business puţin diferit, adaptat cererii mai mici din acele zone. Piaţa permite însă aceste „teste“ pentru că odată depăşită pandemia, oamenii şi-au dat seama că vor să traiască mai frumos viaţa, iar asta înseamă şi să fie îmbrăcaţi mai bine.
„La nivel european şi global este un segment care creşte.“
Lecţii de business de la Alin Copîndeanu
Lecţia 1. Timingul este esenţial în business. Noi am avut şansa unui blue ocean.
Lecţia 2. Învaţă mereu de la client.
Lecţia 3. Prin vestimentaţie comunicăm ceva înainte să deschidem gura. Este în folosul nostru să învăţăm asta.
Lecţia 4. Dacă nu îţi setezi de la început destinaţia, nu vei şti niciodată unde vrei să ajungi.
Lecţia 5. Reinvesteşte profitul. Lasă plăcerile de moment pentru mai târziu. Merită!
Lecţia 6. Dacă vrei să ai succes, trebuie să îţi asumi că va fi dificil.
Lecţia 7. Monitorizează foarte atent partea de cash-flow operaţional.
Lecţia 8. Când eşti serios, vei fi ajutat în momentele critice de partenerii tăi. Dacă ai relaţii şubrede, şansele să te împiedici când ai probleme sunt destul de mari.
Lecţia 9. Antreprenoriatul este despre a face. Dacă doar planifici fără acţiune, nu se întâmplă nimic.
Lecţia 10. Ai curaj, învaţă continuu şi fii pregătit pentru momentele grele. Este ca în viaţă, nu sunt toate mereu roz.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE