Lectii de business

ZF/First Bank Lecţii de Business. Alina Donici, cofondator, Artesana: În România, se poate face business de la zero, cinstit, corect. Nu ardeţi etape, construiţi cărămidă cu cărămidă. Este nevoie de antreprenori

29.04.2022, 00:07 Autor: Roxana Petrescu

„Dacă te gândeşti mereu la cel mai negru scenariu, nu mai faci nimic“, spune Alina Donici, cofondator, Artesana, unul dintre cele mai cunoscute branduri antreprenoriale din domeniul produselor lactate, un business de peste 4 mil. euro care este gata să pornească o nouă fabrică în Tecuci.

Brandul Artesana a fost lansat de Daniel şi Alina Donici în 2012, produsele lactate arti­zanele fiind acum disponibile în peste 1.000 de magazine, iar pla­nurile celor doi fondatori sunt inclusiv de a duce businessul din Galaţi peste hotare.

„Povestea Artesana a început de la o nebunie de-a lui Daniel, de la o bucată de brânză mâncată în Spania, în regiunea Catalonia, o brânză de capră învelită în mucegai negru. A luat decizia această unilateral, dar apoi a trebuit să mă convingă şi pe mine. Nu ştiu cum, dar a reuşit. Iar când a reuşit să mă convingă, nimic nu m-a mai oprit“, a spus Alina Donici, cofondator, Artesana, în cadrul Lecţii de Business, emi­siune realizată de ZF cu sprijinul First Bank.

Proiectul a fost lansat cu ajutorul unor finanţări europene, dar deşi demersurile au început în 2008, anul de dinaintea izbucnirii crizei economice, prima producţie a fost realizată în 2012.

„Am început vânzarea cu târgurile, dar ne-am dat seama că fabrica nu putea fi susţinută cu ceea ce făceam noi în weekend în târgurile de profil şi atunci ne-am reorientat spre piaţa de retail unde în 2014 am reuşit să facem prima listare. După aceea lu­crurile au început să se lege destul de frumos.“

Fabrica a fost construită în Tecuci, oraşul natal al celor doi fondatori, fa­milia fiind la rândul ei un sprijin im­portant în toată evoluţia Artesana.

„A fost foarte greu să ajungem aici. Să construieşti un brand de lactate într-o piaţă atât de dinamică a fost o provocare. Cred că secretul a fost că nu ştiam ce ne aşteaptă şi la final asta a fost bine. Nu am luat niciodată în calcul eşecul. În primii ani, produceam şi nu reuşeam să vindem. Atunci ne-am dat seama că avem două variante. Ori vindem şi renunţăm, ori mergem înainte. Am preferat să mergem înainte. Am mers înainte şi am avut încredere că acest brand, aceste produse, care sunt o alternativă la tot ce era în România, îşi vor găsi un loc. Şi aşa a fost.“

Alina Donici spune că deşi nu au avut o pregătire în domeniu, mentori sau un coach de afaceri, încrederea în propriul produs i-a făcut să meargă mai departe, indiferent de context.

„Am făcut în 2019 prima extindere a fabricii actuale, iar în 2020 eram deja la capacitate maximă. Atunci am pus planul pe hârtie pentru o nouă fabrică. Lumea ne spunea că suntem nebuni, eram în criză. Când toată lumea îşi securiza resursele, noi continuam să investim. Nu suntem genul de oameni care să ne ascundem sub masă, nu putem să facem business aşa, nouă ne place să fim în faţă, să mergem înainte.“

Azi, noua fabrică este aproape gata iar finalizarea lucrărilor va duce la o creştere de 10 ori a producţiei. „Dacă astăzi procesăm 10-12 tone pe zi, fabrica nouă va procesa 100 de tone pe zi în două schimburi.“ Odată cu creşterea capacităţii de producţie, prinde contur un alt plan.

„Am luat în calcul ideea de a securiza şi materia primă prin ferme proprii. Mă gândesc mai ales la ferme de lapte de capră, dar nu excludem nici ferme de vaci.“ Alina Donici spune că cererea pentru produsele de lapte de capră se bucură de o creştere exponenţială, dar că piaţa va rămâne o nişă, indiferent de acest interes.

„Ne uităm pe piaţa externă. Ne pregătim deja de câţiva ani. Ne uităm, facem analize, testăm, am fost în multe fabrici, multe ferme, am studiat raftul. Ne uităm spre piaţa externă şi o să ne uităm din ce în ce mai atent până la finalul anului când sperăm să avem prima listare.“ Confondatoarea Artesana subliniază însă că înainte de a te uita peste graniţe, un brand trebuie să stea bine pe picioarele lui pe piaţa internă.

Dar dincolo de calcule sau de studii de piaţă, optimismul în business este una dintre cele mai importante lecţii.

„Au fost multe greşeli pe care le-am făcut de-a lungul anilor. De exemplu, am considerat că cel mai greu lucru este să construieşti o fabrică şi să crezi că vânzarea va veni de la sine. Greşit. Apoi, iniţial proiectul trebuia să fie 200.000 de euro, dar am ajuns spre 700-800.000 de euro. La final însă, nu am niciodată în calcul scenariul cel mai negru. Nu ştiu dacă este un lucru bun sau rău. Când ne-am lovit de eşec, a fost ca un duş rece, dar cred că dacă iei în calcul toate scenariile pesimiste nu mai faci nimic. Nebunia cu care am pornit noi la drum, neluând în calcul cel mai negru scenariu, ne-a ajutat să ajungem aici.“

Pe termen mediu, planul este ca în cinci ani de zile, noua capacitate de producţie să fie atinsă, apetitul tot mai mare al pieţei pentru produsele locale şi sănătoase fiind un vector de creştere.

„Am văzut că s-au aplecat clienţii către produsele româneşti, sperăm să se menţină trendurile. Au început să citească eticheta, să fie foarte aplecaţi spre sănătate. Primim întrebări legate de ce fel de fermenţi folosim, de exemplu. Nu interesa pe nimeni înainte acest lucru şi este că se întâmplă. Avem iar curajul de a spune uite, trebuie să mergem înainte.“

Responsabilitatea din domeniul alimentar este imensă însă, spune Alina Donici.

„Când intri într-un astfel de domeniu trebuie să te gândeşti că nu mai ai zi, nu mai ai noapte, nu mai ai weekend. Cât stă la raft produsul, este responsabilitatea ta şi este o responsbailitate imensă. Iar produsul stă tot timpul la raft, aşa că tu mereu trebuie să fii în gardă.“

Dar pasul merită făcut, mai spune cofondatoarea Artesana, în contextul în care România are tot mai mare nevoie de branduri made in Ro.

„România are nevoie de antreprenori care să schimbe mentalităţi învechite. În România se poate face business de la zero, cinstit, corect. Într-adevăr, cu timpi de aşteptare pentru că nu poţi trece peste etape. Le recomand tuturor să nu-şi dorească să treacă peste etape pentru că într-adevăr sunt satisfacţii imediate, dar pe termen mediu şi lung cel mai bine este să clădeşte cărămidă cu cărămidă.“

 

5 Lecţii de Business de la Alina Donici

Lecţia 1: Nu am luat niciodată în calcul eşecul. Dacă te gândeşti mereu la cel mai negru scenariu, nu mai faci nimic.

Lecţia 2: Ne-am bazat foarte mult pe intuiţie şi pe valorile noastre.

Lecţia 3: Este imposibil să nu reuşeşti dacă ai un produs bun şi dacă aduci partea de inovaţie.

Lecţia 4: Nu mă interesează şcoala cu care vin oameni, ci puterea lor de a învăţa şi atitudinea.

Lecţia 5: Pentru a ieşi peste graniţe, trebuie să fii puternic aici.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea First Bank