♦ Eşecul ar trebui tratat chirurgical pentru că prelungirea stării de dificultate duce la uzura echipelor, lucru care face şi mai provocatoare o eventuală redresare. Dar pentru mulţi antreprenori, a restructura rapid este foarte dificil pentru că afacerea este, de cele mai multe ori, la fel de apropiată ca familia, astfel că măsurile drastice sunt aplicate cu întârziere, spune Vasile Godîncă-Herlea, cofondator al Impetum Group şi fondator Azitis, într-un nou episod al emisiunii Lecţii de Business.
Impetum Group înseamnă astăzi CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România, ROCA Investments, soluţie de private equity care urmăreşte consolidarea şi scalarea IMM-urilor româneşti cu potenţial, ROCA X, venture capital destinat start-up-urilor disruptive din piaţa de tehnologie, şi Agista, fond de growth equity cu focus pe companii care au demonstrat o creştere susţinută cu resurse limitate în nişa în care activează şi care caută să-şi accelereze scalarea la nivel naţional şi internaţional.
ÃŽn acest moment, Vasile Godîncă-Herlea este cofondator al Impetum Group ÅŸi a avut o experienţă de peste 20 de ani în cadrul CITR, unde a ocupat funcÅ£ia de managing director. Recent, el ÅŸi-a lansat un nou business Azitis, o platformă unde sunt vândute active ale comÂpaniilor aflate în stare de diÂfiÂcultate. Vasile Godîncă-Herlea a acumulat însă experienÅ£e multiple, de la cea de învăţător de religie până la cea din domeniul construcÅ£iilor, ÅŸi spune că toate l-au ajutat să ajungă în locul în care se află acum.
„Sunt oameni care au câte un vis şi şi-l urmează de mici, dar la mine a fost mai mult ceva de genul life is like a box of chocolates (viaţa este ca o cutie de bomboane de ciocolată, replică din faimosul film Forrest Gump). Nu ştii niciodată ce te aşteaptă. Am început de mic cu munca. Dar de mic mi-am ales cele mai dificile lucruri. Ce puteam să fac la ţară mai sus decât învăţător? Aşa am ajuns învăţător la sat timp de patru ani“, spune Vasile Godîncă-Herlea într-un nou episod al emisiunii Lecţii de Business, proiect editorial ZF susţinut de First Bank. Ulterior, a urmat cursurile Facultăţii de drept din Cluj şi a devenit angajatul CITR, companie în care şi-a construit cariera în ultimii 20 de ani.
„Din momentul în care am intrat în companie, mi-am dorit să o conduc şi aşa a şi fost, dar după 10 ani.“
Spune că în această ascensiune, cel mai mult a contat expertiza. „Puterea ta este dată de ceea ce ştii, dar contează să nu rămâi blocat într-un context. Facultatea de drept, de exemplu, te învaţă să fii un bun avocat, dar nu să faci business.“
Dincolo de cunoştinţe, echipa este cea care poate duce mai departe un business, dar Vasile Godîncă-Herlea atrage atenţia că nu există acea potrivire perfectă între nevoile unei companii şi un potenţial angajat, ci mai degrabă un proces de reglare fină.
„Organizaţia este ca un zid de piatră în care încerci să pui o piesă care nu se potriveşte imediat. Trebuie să o tot aranjezi, aşa că aş spune că pentru partea de recrutare nu există reţete. În faza de început însă, am apelat la recrutarea de studenţi, dar când businessul creşte ai nevoie de experienţă. Ne-am uitat mereu către valori şi pasiune şi este important să nu gândeşti că îţi angajezi un subordonat, ci un colaborator.“
Una dintre lecţiile pe care le-a învăţat din interacţiunile cu companiile aflate în dificultate a fost că eşecul trebuie mereu tratat chirurgical.
„Dacă eşeuezi, eşuează rapid. Nu o prelungi. Oamenii devin stresaţi şi este greu să îi remontezi. Trebuie să conştientizezi starea de dificultate şi să nu îţi fie ruşine de ea. E ca la medic. Cu cât intervii mai repede, cu atât mai bine.“ Diversificarea, văzută ca o opţiune de creştere, de la un anumit nivel încolo poate deveni o capcană.
„Sunt foarte multe cazuri în care antreprenorii investesc în active non-core. La un moment dat, toţi investeau în construcţii, îşi imobilizau banii în active care nu îi ajutau cu nimic. Odată făcut acest pas, intri în alte probleme. Te gândeşti dacă am investit în 1 mil. euro, cum să îl vând la jumătate? Unii nu fac restructurări gândindu-se că în scurt timp le va creşte din nou cifra de afaceri, lucru care nu e mai întâmplă. Dar e uşor să vorbeşti de pe margine. Antreprenorii îşi văd afacerile ca pe copiii lor. De aceea le şi este atât de greu să le restructureze.“
De la începutul acestui an, Vasile Godîncă-Herlea a făcut şi el un pas în zona de start-up, adresând o nişă a pieţei de insolvenţă, vânzarea de active. Compania nou lansată se numeşte Azitis şi îşi propune să dezvolte o platformă de vânzare de active ale unor companii în dificultate transparentă, accesibilă oricui.
„Orice business are obligaţia de a se autodisrupă pentru că altfel îl vor disrupe alţii. Meseriile juridice sunt reglementate şi cei care le practică au impresia că nu vor fi atinse de schimbări. Această reglementare este şi o binecuvântare, dar te şi blochează. Eu m-am gândit că partea de vânzări este cea mai slabă verigă, felul în care se fac vânzările în insolvenţă. Aşa s-a născut Azitis.“ El mai spune că Azitis vrea să devină un agregator al oportunităţilor din România, planul fiind de a ajunge la o acoperire naţională.
Revenind la zona de antreprenoriat, Vasile Godîncă-Herlea spune că i-au trebuit 30 de ani să ajungă în acest punct şi că totul porneşte de la curaj.
„Statisticile arată că 50% dintre afaceri nu trec de cinci ani. Trebuie să ai curaj şi să îţi asumi că poţi eşua. Dar ai şi o şansă din două să reuşeşti. Businessurile care au şanse sunt cele care împletesc o pasiune sau o competenţă pe care o ai cu o cerere din piaţă. Ideile frumoase sunt doar vise, iar pentru a le transforma în business trebuie să începi să planifici. Nevoia din piaţă trebuie să se calibreze pe competenţele tale.“
Lecţii de business de la Vasile Godîncă-Herlea
Lecţia 1. Orice business are obligaţia de a se autodisrupe. Dacă nu o faci tu, o vor face alţii.
Lecţia 2. Puterea ta este dată de ceea ce ştii.
Lecţia 3. Este important să te gândeşti când faci o recrutare că-ţi aduci un colaborator, nu un subordonat.
Lecţia 4. Dacă eşuezi, eşuează rapid. E ca la medic. Cu cât intervii mai repede, cu atât mai bine.
Lecţia 5. Starea de dificultate nu este un lucru de care să îţi fie ruşine.
Lecţia 6. Diversificarea în exces poate deveni sursa multor probleme.
Lecţia 7. Reinventarea nu ţine de creativitate, ci de a te uita la lumea din jurul tău şi de a te adapta la ea.
Lecţia 8. În antreprenoriat, trebuie să ai curaj şi să înţelegi că poţi eşua.
Lecţia 9. Ideile frumoase sunt doar vise. Pentru a deveni un business trebuie să începi să planifici.
Lecţia 10. Business-urile cu şanse mari de reuşită sunt cele care împletesc o competenţă sau o pasiune cu o nevoie din piaţă.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZÄ‚-TE