Media & Advertising

Brandurile româneşti domină piaţa de 800 mil. euro a agenţiilor de turism. Doar un nume străin şi-a făcut loc în industrie

Brandurile româneşti domină piaţa de 800 mil. euro a agenţiilor de turism. Doar un nume străin şi-a făcut loc în industrie

Românii îşi petrec vacanţele atât în staţiunile de pe plan local, cât şi în străinătate, unde anul trecut au cheltuit 3,1 miliarde de euro

Autor: Mădălina Panaete

23.03.2018, 10:54 564

Piaţa agenţiilor de turism, care reuneşte peste 3.000 de firme cu afaceri de 3,6 miliarde de lei (800 mil. euro), este dominată de branduri româneşti cu peste două decenii de istorie, într-un sector care a pornit practic de la zero imediat după 1990.

Una dintre primele agenţii de turism puse pe picioare atunci este Paralela 45, fondată de Alin Burcea şi Adrian Grigorescu, care a decedat în 1994.  De pe băncile facultăţii, cei doi prieteni au pus bazele agenţiei care astăzi a devenit una dintre cele mai mari de pe piaţa locală cu afaceri de 50 de milioane de euro la nivelul anului trecut.

„Pe 4 iunie 1990 s-a deschis oficial Paralela 45 în actualul sediu din b-dul Regina Elisabeta. În primul an, turismul intern a reprezentat principala activitate. Clienţii erau mulţumiţi pentru că primeau chitanţă pentru tot ceea ce plăteau. La primul nostru grup de Istanbul am fost... ghid. Nu mai ieşisem din ţară decât în Bulgaria şi Rusia şi totul a fost o aventură“, descrie Alin Burcea începuturile agenţiei de turism. Paralela 45 şi-a păstrat numele chiar de la începuri şi nici logoul nu a suferit modificări semnificative.

Alături de Paralela 45, la începutul anilor ’90 s-au pus şi bazele altor branduri româneşti precum Nova Travel, care în prezent este deţinut de antreprenorul Dragoş Anastasiu, sau J’Info Tours al familiei Pavel. Următorii ani au adus o dezvoltare a acestei pieţe care a crescut odată cu apetitul românilor pentru vacanţe. Multe dintre numele creionate atunci rezistă şi astăzi. Un exemplu este Eximtur, o agenţie de turism care a fost fondată de Lucia Morariu în 1993. De unde vine numele brandului pe care antreprenoarea din Cluj-Napoca l-a dus la vânzări de 55 milioane de euro?

„Numele companiei este o combinaţie din primele litere care formează conceptul  EXport şi IMport de TURism. Atunci când am gândit acest concept, am avut în vedere ideea de a oferi pe piaţă atât produse turistice pentru străini, respectiv ideea de export de turism, cât şi  produse turistice complete şi diverse, în ţară şi străinătate, pentru români“, spune Lucia Morariu, care a început businessul Eximtur cu 100 de dolari. Agenţia de turism îşi asigură aproape un sfert din venituri prin vânzarea vacanţelor în ţară, potrivit ultimelor date. Cea mai mare parte a veniturilor agenţiei de turism o deţine în continuare segmentul corporate. Lucia Morariu spune că nu s-a gândit să schimbe numele companiei, dar a adăugat patru divizii şi anume Eximtur Business, Eximtur Leisure, Eximtur Incoming şi Eximtur Şcoala de Turism.

În prezent, cele mai puternice branduri de turism de pe plan local sunt cele deţinute de antreprenorii locali şi anume Paralela 45, Christian Tour, Eximtur, Cocktail Holidays, Eurolines, Aerotravel, la care se adaugă alte nume precum Vola.ro, Paravion sau Happy Tour, fondate de oameni de afaceri români şi intrate sub umbrela unor grupuri străine. Singurul brand internaţional care şi-a făcut loc printre brandurile româneşti este TUI, brand german reprezentat pe plan local de grupul Eurolines. Recent însă, retailerul german Lidl şi lanţul de magazine Selgros şi-au dezvoltat la rândul lor divizii de turism pe fondul unui apetit crescut al românilor pentru vacanţe.

Românii îşi petrec vacanţele atât în staţiunile de pe plan local, cât şi în străinătate, unde anul trecut au cheltuit 3,1 miliarde de euro, faţă de 1,9 miliarde de euro în anul 2016, conform datelor de la BNR. Alături de companiile din domeniu s-a maturizat şi turistul român. Cum îl văd astăzi agenţiile de turism?  „Turistul român

s-a maturizat. A devenit mai selectiv, mai exigent, mai atent atunci când îşi alege consultantul de turism, mai atent la calitatea serviciilor pe care le primeşte. Apelează mai degrabă la firme solide, serioase, cu reputaţie bună şi clienţi mulţumiţi“, a explicat Lucia Morariu, cea care deţine agenţia Eximtur alături de familia sa.

AFACERI DE LA ZERO