"Muzica e hrana dragostei," spunea Shakespeare. Greu de stiut cat adevar mai pastreaza aceasta metafora in zilele noastre. Ea poate naste insa o parafraza corecta din punctul de vedere al tuturor oamenilor de advertising: "Muzica e hrana publicitatii". A celei pentru radio si televiziune, desigur. Multe minti luminate au incercat sa calculeze gradul in care contribuie muzica la reusita unei reclame TV. Se vehiculeaza ponderea de 51%. Exista si opinii radicale, conform carora muzica face aproape totul in materie de memorabilitate. Un lucru e sigur: majoritatea reclamelor video reusite (din perspectiva obiectivelor de marketing/vanzari in primul rand) sunt de neimaginat fara o muzica bine aleasa, care sa sustina emotional inlantuirea de imagini si prezentarea brandului. Muzica induce starea pozitiva care creeaza legaturi puternice si durabile intre brand si consumator.
In supa comunicarii, muzica e ingredientul diafan, eteric, sublim... si ingrozitor de scump. Chipurile clientilor se lumineaza atunci cand isi vad brandul pus in relatie cu o muzica fermecatoare... pentru a se intuneca la loc deindata ce le este prezentat costul drepturilor de autor pentru o luna, trei, sase... de un an sa nu mai pomenim, caci pare prohibitiv de-a dreptul. Pana de curand, Romania a beneficiat de avantajul lipsei ei de importanta in economia mondiala (a muzicii). Posesorii drepturilor de autor zambeau surprinsi cand cineva dintr-o tara "de lumea a treia" solicita melodia cutare pentru o campanie publicitara ("Ce vorbesti, au si ei publicitate pe-acolo?") si semnau condescendent un cost mai... "mic" ...enorm pentru bugetele noastre oricum, dar oarecum accesibil.
Ceva s-a intamplat intre timp. Lucrurile s-au schimbat si daca nu ne-ar incurca financiar ne-ar maguli profesional faptul ca am capatat statut de tara cu maturitate publicitara. Cert este ca dintr-o data totul a devenit mult mai complicat si infinit mai scump. Costurile puse la dispozitie de casele specializate in drepturi de difuzare s-au marit de aproape 10 ori, chiar si pentru hituri de acum cinci-zece ani, iar durata de procesare a cererii s-a prelungit de la o saptamana- doua la luni intregi de zile. Dintr-o data, hiturile internationale de succes, pe care deja ne obisnuiseram sa le auzim in coloana sonora a reclamelor locale, au devenit practic inaccesibile.
Exceptie fac cele cateva campanii care beneficiaza de bugete suficient de mari pentru a acoperi noile costuri si care sunt pregatite cu suficienta vreme inainte pentru a permite procesarea cererii de achizitionare a drepturilor. Aceste campanii se pot numara pe degete si sunt in general regionale/internationale. Clientii cu bugete "normale" sunt din ce in ce mai iritati, dar bugetele nu dau semne de crestere. Iar timpul de la solicitarea unei campanii pana la difuzarea ei continua sa fie extrem de scurt. Va genera aceasta "piedica muzicala" un regres in nivelul de calitate (eficienta) al reclamelor romanesti? Sau vor gasi oamenii de creatie si cei de productie video solutii ingenioase la aceasta noua problema? Vor evita departamentele de creatie reclamele sustinute de muzica? Sau se vor indrepta spre industria muzicii pop locale, aflata in plin avant (cantitativ vorbind, cel putin). Sa speram ca se vor gasi solutii care sa impiedice pasii inapoi. Deocamdata insa, agentiile au nevoie de intelegerea si de rabdarea clientilor, de obicei extrem de sensibili in egala masura la muzica si la bugete. Oamenii din fiecare agentie fac eforturi pentru a depasi acest moment dificil, pentru a inventa o solutie valabila pentru fiecare caz in parte, in timp ce consumatorul "zapeaza", nemultumit ca nu mai are ce fredona dupa incheierea calupului publicitar. Si nu ne ramane decat sa meditam la esenta problemei, in cheie shakespeareiana: "If music be the food of love..."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
