Media & Advertising

Cannes 2015: Regizorul Radu Muntean, în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes

Cannes 2015: Regizorul Radu Muntean, în selecţia...

Autor: Diana Pârvulescu

16.04.2015, 14:02 189

Secţiunea Un Certain Regard face parte din selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, având loc în paralel cu competiţia oficială. Secţiunea a fost introdusă în 1978, de fostul preşedinte al Festivalului de la Cannes Gilles Jacob. În fiecare an, secţiunea Un Certain Regard prezintă o serie de filme cu viziuni şi stiluri diverse, originale şi diferite, care caută recunoaştere internaţională.

"Un etaj mai jos", de Radu Muntean, este o peliculă "ce tratează problema de conştiinţă a martorului unei crime", după cum a declarat regizorul pentru MEDIAFAX.

Teodor Corban şi Iulian Postelnicu sunt actorii care deţin rolurile principale, filmul având un scenariu scris de Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu.

Filmul "Un etaj mai jos" va fi lansat anul acesta în cinematografe.

Radu Muntean a regizat în anul 2002 lungmetrajul "Furia", răsplătit cu premiul UCIN pentru cel mai bun debut. Filmul a participat la festivaluri internaţionale de film în Montpellier (Franţa), Mannheim (Germania), Salonic (Grecia), Sofia (Bulgaria) şi Palic (Serbia).

A urmat, în anul 2006, "Hârtia va fi albastră", desemnat cel mai bun film la Festivalul International Eurasia din Antalya şi premiat cu o menţiune specială a juriului la Sarajevo şi cu premiul special al juriului la Festivalul Filmului Francofon de la Namur, Belgia.

"Boogie", film lansat în anul 2008, a fost inclus în secţiunea paralelă Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de la Cannes, la acelaşi eveniment fiind prezentat, în 2010, în secţiunea Un Certain Regard, şi lungmetrajul "Marţi, după Crăciun", cu scenariul scris în colaborare cu Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu.

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 13 - 24 mai. Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen. Juriul secţiunii Un Certain Regard va fi prezidat de actriţa şi regizoarea Isabella Rossellini, iar cel al secţiunii Cinéfondation şi pentru scurtmetraje, de regizorul mauritan Abderrahmane Sissako.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO