Media & Advertising

Ce puteţi citi în noul număr din Business MAGAZIN: Sergiu Oprescu, bancher de cursă lungă (în vremuri bune şi în crize fără precedent)

Ce puteţi citi în noul număr din Business MAGAZIN:...
01.12.2020, 00:05 120

♦ 2020 a adus o criză istorică, o pandemie cum o dată la un secol poate să apară, o criză altfel, care se manifestă la nivel global, pe mai multe canale, în acelaşi timp. O criză care nu va trece fără urmări asupra comportamentului oamenilor, asupra băncilor, asupra companiilor, asupra economiilor naţionale şi asupra întregii planete. O criză globală care vine la o distanţă de mai bine de un deceniu de la o altă criză internaţională, financiar-bancară. Cum traversează sistemul bancar românesc şi economia României această criză?– a povestit într-un interviu acordat Business Magazin Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank Romania, director general al reţelei internaţionale Alpha Bank, preşedinte al Consiliului  director al asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

♦ Pandemia de COVID-19 a dus în general la scăderi semnificative ale unor industrii şi chiar la lacăte puse pe unele companii active în diverse sectoare impactate puternic de criza sanitară. Pe de altă parte, sunt şi domenii care, în urma impactului adus de contextul pan­demic, înregistrează creşteri care susţin dezvoltarea şi extinderea aces­tora. Piaţa de optică medicală, în valoare de aproximativ 1 miliard de lei, pare să se înscrie în rândul industriilor „fericite“, după cum reiese din evoluţia afacerii Artemis Optic, dezvoltată de Olivia Nicula.

♦ Interdicţia de a folosi pungi de unică folosinţă din plastic a schimbat atât atitudinea românilor faţă de produsele bio-based şi compostabile, dar şi întregul business Prodplast – devenit Promateris în noul context. Anul 2021 va veni cu o nouă etapă de familiarizare, odată cu intrarea în vigoare a Legii Compostului, care va obliga firmele şi persoanele fizice să îşi colecteze separat bio-deşeurile. Ce va aduce această schimbare companiei româneşti cu o istorie de 60 de ani, dar şi industriei?

♦ Criza a pus în dificultate multe companii, dar le-a oferit multor antreprenori şi răgazul necesar de a-şi formula visurile şi de a se arunca în noi proiecte în ciuda dificultăţilor prin care trece şi economia. Este şi cazul Ancăi Negescu, a cărei pasiune pentru bijuteriile de autor nu s-a împiedicat de pandemie.

A profitat de răgaz pentru a lansa pe piaţă curandera.ro — un magazin online de bijuterie contemporană minimalistă în serie mică.

♦ Alina Enache s-a mutat în Polonia acum şase ani, când a primit prima ei poziţie de expat. A acceptat-o fără să stea mult pe gânduri şi recunoaşte că este deschisă către noi experienţe similare în alte colţuri de lume. România mai poate să aştepte, nu se află pe lista ei de priorităţi momentan şi nici chiar în viitorul previzibil. Ce a învăţat mutându-se în afara ţării, cum e viaţa de expat şi ce are Polonia de oferit?

(Business MAGAZIN)

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO