Media & Advertising

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână al revistei Business MAGAZIN

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână...

Autor: Ioana Mihai-Andrei

04.12.2017, 00:03 30

♦ „Cât rezistă un CEO în România“ este materialul de pe coperta Business MAGAZIN din această săptămână. Sunt lideri care se află la vârful unora dintre cele mai mari companii din economie de mai bine de un deceniu. Au trecut atât prin perioadele de creştere economică, cât şi prin anii de criză, au făcut restructurări sau, din contră, au demonstrat că pot crea sute de noi locuri de muncă. În contextul în care, în medie, mandatul unui CEO în România are o durată de trei ani, există o serie de manageri de top care au rezistat în funcţie mult mai mult de atât.

În cazul în care organizaţia se află într-o situaţie de succes şi de creştere rapidă, un CEO care să pună bazele unei performanţe bune şi pe termen mediu sau lung are nevoie de un mandat lung, în care să fie motivat să implementeze proiecte cu durată mai lungă, mai ales dacă este vorba de consolidarea unei pepiniere de talente sau de dezvoltarea unei strategii de durată. Un CEO care rămâne peste 10 ani pe aceeaşi poziţie nu reprezintă o anomalie, iar astfel de exemple au existat şi încă există - mai rar, ce-i drept - şi la nivel internaţional. Un exemplu în acest sens este Jack Welch, unul dintre cei mai cunoscuţi CEO ai tuturor timpurilor, cel care a condus GE între 1981 şi 2001, deci timp de 20 de ani.  Care sunt factorii care determină longevitatea unui CEO?

În România se vând anual cărţi în valoare de 60 de milioane de euro, iar dacă includem şi manualele, ajungem la 100 mil. euro. Cele două târguri - Bookfest şi Gaudeamus - cumulează vârfurile de vânzări pentru edituri, asigură cititorilor titlurile dorite, prilejuiesc cea mai mare parte a lansărilor de carte şi izbutesc să adune suficiente forţe şi manifestări încât să menţină piaţa de carte în viaţă, conform Business MAGAZIN.

♦ În dimineaţa zilei de vineri,24 noiembrie 2017, la discretul hotel Epoque de lângă parcul Cişmigiu, Horia Ciorcilă şi Omer Tetik, şefii Băncii Transilvania, au semnat cu reprezentanţii Eurobank din Grecia contractul de achiziţie a Bancpost, care va propulsa banca din Cluj în coasta BCR, numărul 1 din piaţă, arată un articol din această săptămână din Business MAGAZIN.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO