Media & Advertising

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână al revistei Business Magazin: „Mereu spre Est“

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână...

Autor: Ioana Mihai-Andrei

01.05.2017, 00:03 36

 „Mereu spre Est“, materialul de pe coperta Business Magazin din această săptămână, îl prezintă pe al 58-lea invitat al evenimentului Meet the CEO.

Eric Stab şi-a început cariera în Germania la scurt timp după căderea zidului Berlinului şi a trecut apoi prin mai multe funcţii de conducere în cadrul companiei ENGIE. A depăşit cu bine criza financiară din 2008 şi a venit apoi în România pentru a coordona filiala locală a grupului.

A fost mai mult decât o întâmplare, pentru că drumul său în carieră a avut un traseu care l-a dus mereu către Est. Acum conduce ENGIE România, fostul GDF SUEZ Energy România, cel mai mare distribuitor de gaze de pe plan local, care „încălzeşte“ şi Bucureştiul şi care a înregistrat în 2016 venituri de 4,4 miliarde lei, potrivit datelor consolidate, figurând astfel cu un business în jurul pragului de un miliard de euro. Tot potrivit datelor consolidate, ENGIE România a încheiat anul trecut cu un profit net de 364 de milioane de lei faţă de cele 378 de milioane de lei înregistrate în 2015. Compania deserveşte circa 1,6 milioane de clienţi, operează o reţea de conducte de gaze formată din 19.000 de kilometri şi deţine o capacitate de producţie de energie de 100 MW prin intermediul a două proiecte eoliene.

 „There’s no business like show business“, cântecul lui Irving Berlin, scris în 1946 pentru musicalul Anny Get Your Gun, ar putea reprezenta un motto şi pentru fraţii Andrei şi Filip Maria. Dacă primul este cunoscut publicului larg, după o carieră artistică de mai bine de un deceniu, cel de-al doilea este general manager al HaHaHa Production, casa de producţie a artistului. Care sunt mecanismele de afaceri ale unui „show business“, citiţi în Business Magazin.

Computerele au apărut pentru că oamenii aveau ne-voie să facă calcule foarte rapid. Treptat, computerele s-au mutat din peisajul industrial în viaţa companiilor şi apoi în casele oamenilor. Aceste produse au însemnat pentru mult timp sursa noastră de entertai­nement, de internet, o unealtă a productivităţii. Însă smartphone-urile au mâncat din gloria PC-ului. Care sunt pricipalele tendinţe de pe piaţa computerelor personale şi care sunt scenariile de viitor, arată un articol din această săptămână al revistei Business Magazin.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO