Media & Advertising

Concert Lady Gaga la Bucureşti, pe 16 august

Concert Lady Gaga la Bucureşti pe 16 august

Autor: Ana Obretin

10.04.2012, 09:51 1139

Celebra cântăreaţă Lady Gaga va concerta la Bucureşti, pe Naţional Arena, pe 16 august, show-ul făcând parte din turneul "The Born This Way Ball", potrivit paginii de Facebook a artistei.

Turneul european al artistei începe în Bulgaria, la Sofia, pe 14 august, iar după show-ul de la Bucureşti, Lady Gaga va cânta în Viena (18 august), Vilnius (21 august) şi Riga (23 august).

Printre primele oraşe europene anunţate în turneu se mai numără Londra, Amsterdam, Paris, Milano, Nisa şi Barcelona.

Informaţiile despre preţurile biletelor pentru concertul de la Bucureşti al cântăreţei Lady Gaga vor fi făcute publice ulterior.

Concertul de la Bucureşti face parte din turneul de promovare a albumului "Born This Way", lansat în 2011. Acesta este cel de-al treilea material discografic marca Lady Gaga, după "The Fame" (2008) şi "The Fame Monster" (2009).

În vârstă de 26 de ani, cântăreaţa Lady Gaga a devenit celebră graţie unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi provocărilor - în special vestimentare.

În mai puţin de patru ani de carieră, Lady Gaga a câştigat numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări) şi 13 MTV Video Music Awards, a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o "artistul anului" 2010 şi "cel mai bine vândut artist al anului 2010". Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrităţi de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziţionat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO