Media & Advertising

Dupa esecuri rasunatoare, studiourile Warner Bros. spera ca vor da lovitura cu filmele cu buget redus

13.10.2006, 21:16 12

Dupa incasarile slabe ale filmelor lansate de Warner in sezonul de vara, conducerea studiourilor vrea sa promoveze mai agresiv filmele in care nu investeste mult, dar ar putea avea un adevarat succes pe piata.
Cand comedia romantica: "Cand Harry o intalneste pe Sally" a fost lansata in iulie 1989, a avut incasari de 1,1 milioane de dolari in primul weekend. Dar Alan F. Horn, a carui companie a produs filmul, era increzator, pe vremea aceea, ca ar putea fi un succes, scrie The New York Times.
Avea dreptate. Filmul a avut castiguri de 93 de milioane de dolari vara aceea.
"Daca s-ar fi intamplat astazi, titlul din Variety ar fi fost 'Cand Harry intalneste dezastrul'", a spus Horn intr-un interviu. "Ne-ar fi omorat dupa primul weekend si nu cred ca am fi avut ocazia sa facem filmul. In climatul zilelor noastre nu ar fi avut nici cea mai mica sansa de a respira."
In 2006, lui Horn, presedinte al Warner Bros. Entertainment, se confrunta cu probleme. Anul trecut Warner a fost studioul numarul unu al box office-ului american, aducand 1,38 miliarde de dolari (1,09 mld. euro), ruland marile bugete ale blockbuster-erelor precum "Charlie si fabrica de ciocolata" si "Batman-Inceputuri". Dar aceeasi strategie a rezultat vara aceasta intr-o serie de esecuri ca "Doamna din apa", "Lucas, spaima furnicilor" si un remake dupa "Aventurile vasului Poseidon" al dezastrului vaporului de croaziera.
Ca rezultat, Horn trebuie sa spere acum ca unul dintre filmele mai riscante precum "The Departed", "Blood Diamond" sau "The Fountain" se vor dovedi a fi succese neasteptate precum "Cand Harry o intalneste pe Sally" si sa ajute Warner sa scape de locul sase in topul studiourilor de la Hollywood pe care l-a ocupat pe parcursul acestui an.
Caderea recenta a Warner in clasamentul studiourilor este ca o prevestire pentru Hollywood. Din moment ce studiourile isi micsoreaza numarul de filme, ele incep sa sprijine extravagantele. Uneori reusesc, cum s-a intamplat cu "Batman-Inceputuri" si seria "Harry Potter" pentru Warner sau cu "Piratii din Caraibe" pentru Walt Disney Company.
Dar rezultatele slabe pentru blockbusterele Warner din aceasta vara au aratat ca stalpii de referinta, precum "Poseidon", care a costat 150 de milioane de dolari (120 mil. euro) pentru a fi produs si a avut incasari de doar 60 de milioane de dolari, nu pot oferi siguranta pana la urma. Si atunci cand esueaza, pun mai multa presiune asupra filmelor mici, prin care spera sa dea lovitura.
"Un pariu sigur nu mai e deloc sigur zilele astea. Cand vezi 'Poseidon' pe hartie, pare sigur. N-a fost asa deloc", a declarat Horn. "Este 'Departed' sigur? Are o superechipa de actori. Este 'Harry Potter' sigur? Este sigur pana cand lansam filmul si apoi publicul devine furios. Categoric nu mai exista filme sigure."
Pana acum, Horn a spus ca incasarile slabe din aceasta vara nu au fost rezultatul vreunei presiuni din partea sediului central din New York al Time Warner. Singurele solicitari de informatii despre strategia studioului au fost din partea jurnalistilor, a spus el.
Dar asta nu inseamna ca schimbarile nu sunt in plin demers la Warner. Legendary Pictures, partener financiar al Warner pentru unele dintre cele mai faimoase esecuri ale acestei veri, incluzand "Doamna din apa" si "Lucas, spaima furnicilor", face presiuni pentru reducerea costurilor de marketing.
"Atitudinea noastra a fost ceva de genul 'Ne intrebam pe noi insine ca grup pana unde putem forta limita?'", afirma Thomas Jull, CEO la Legendary, care are un contract de cinci ani cu Warner si o afacere de 600 de milioane de dolari in cofinantarea si coproducerea filmelor. Tull a pus problema cheltuielilor pe care Warner le face pentru publicitate mai ales in Los Angeles, unde reclamele sunt cumparate uneori pentru a satisface vanitatea vedetelor.
"Primul lucru este sa constientizam ca trebuie sa discutam", a spus Tull. "Doua milioane de dolari pot parea o suma marunta, dar trebuie sa facem acesti bani."
Dawn Tubin, presedinte de marketing intern la Warner Bros. Pictures, a spus ca s-a intalnit de doua ori pe luna cu executivii Legendary pentru a discuta despre viitoarele campanii. "Nimeni nu a cerut reducerea bugetului cu 10%", a spus ea, adaugand ca toate campaniile erau examinate de la caz la caz. "Cu toate acestea exista intotdeauna un dialog despre reducerea cheltuielilor."
Pentru Warner, vara a pornit cu stangul cu lansarea filmului "Superman se intoarce". De cand a devenit presedinte de productie in 2002, Jeff Robinov a imperecheat cu succes pe regizorii mai putin cunoscuti cu proiectele de anvergura. Tim Burton spre exemplu, nu era o alegere evidenta pentru a regiza "Charlie si fabrica de ciocolata", nici Johnny Depp nu parea in mod evident vedeta potrivita. Christopher Nolan nu a regizat nici un film costisitor inainte de "Batman-Inceputuri". Alfonso Cuaron, directorul filmului "Si mama ta la fel", a fost ales sa regizeze a treia parte a "Harry Potter", lansata in 2004.
"Sunt putin diferite", a spus Robinov despre filme. "Dar sensibilitatea este undeva la mijloc."
Prin contrast, "Doamna din apa", thriller-ul infricosator regizat de M. Night Shyamalan, si animatia "Lucas, spaima furnicilor", produsa de Tom Hanks, au parut a fi alegeri conventionale. "Superman se intoarce", de asemenea, a parut o alegere sigura de la inceput.
Regizorul Bryan Singer s-a avantat catre genul benzilor desenate de actiune, regizand primele doua serii ale filmelor "X-Men". Interesul din partea fanilor a fost retinut. Chiar si vedeta filmului "Superman se intoarce", Brandon Routh, semana cu Christopher Reeve, cel care i-a dat viata lui Clark Kent acum 20 de ani
Dar criticii s-au plans ca filmul a fost prea lung si ca i-a lipsit actiunea necesara sa atraga audienta masculina careia i se si adresa. Iar la o adunare a fanilor benzilor desenate de vara trecuta, Singer s-a plans si de marketingul prost al filmului.
Executivii studioului spun ca va face profit. Dar aducand doar 389 de milioane de dolari in box office-ul international, filmul nu a reusit sa ajunga la inaltimea asteptarilor dinainte de lansare
"Daca Superman ar fi avut incasari duble, atunci toata vara ar fi aratat altfel", spune Robinov. "Este vorba aici despre perceptia realitatii. Chiar si cu esecul unui film precum Poseidon, am avut si filme mai mici la care am pierdut la fel."
Horn a fost de acord. "Am vazut filme care au costat 15 milioane de dolari si au avut pierderi de 20 de milioane", a spus el. "Dar cand filmele eveniment nu au rezultate bune, este ingrijorator."
Horn a spus ca Warner Brothers nu a planuit sa-si modifice strategia. Alte studiouri au intrat pe piata afacerilor cu francize ale filmelor, a spus el, sugerand ca decizia Warner a fost una "sanatoasa". Cu toate acestea, Warner va face mai putine filme in viitor, intre 18 si 22 de filme pe an, si se va concentra mai mult asupra blockbuster-urilor cu un posibil succes global.
"Acesta e mai mult un portavion decat o simpla barca", a spus Horn.
Cu toate acestea Horn este mai mult decat fericit ca lasa sezonul de vara in urma. Si, ca un bun venit, zvonurile legate de Oscar se invart deja in jurul a doua filme Warner, "The Departed", un thriller regizat de Martin Scorsese, care-i are ca actori principali pe Jack Nicholson, Matt Damon si Leonardo diCaprio si "Blood Diamond", tot cu DiCaprio.
"Nu cred ca sunt filme comerciale in mod vadit, cred ca sunt filme cu adevarat bune", a spus Robinov.
Unii critici au spus despre "The Departed" ca este cel mai bun film al lui Scorsese si ca intrece "Gangs of New York" si "The Aviator". "Blood Diamond", ce se desfasoara in 1990 in Sierra Leone, este de asemenea un film promitator, in mare parte din cauza jocului lui DiCaprio. Ambele sunt insa filme violente care vor restrictiona accesul audientei.
Este greu de prezis care ar putea fi celelalte filme aspirante la Oscar ale Warner. George Clooney, indragit de public de obicei, va juca in "The Good German", un film alb-negru regizat de fostul sau producator, Steven Soderbergh. "The Fountain", regizat de Darren Aronofsky, cu Hugh Jackman in rolul principal, primeste pentru moment recenzii mixte de catre cei care l-au vazut.
Criticile in exces pe care le-a primit "The Departed" il fac pe Horn optimist si nu prea. "Din cauza ca e atat de unic, poate ajunge sa fie considerat comercial cat cuprinde", a spus Horn.
"The Departed" a avut incasari de 27 de milioane de dolari in box office-ul american in acest weekend, fiind cea mai buna premiera a lui Scorsese si un inceput bun totodata.
Fara indoiala, pentru ca Warner sa se linisteasca, a fost mai bine decat debutul filmului "Cand Harry o intalneste pe Sally".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO