Media & Advertising

Indianul Ravinder Takkar, şeful Vodafone România, vorbeşte la MEET THE CEO despre viitorul în telefonia mobilă

Indianul Ravinder Takkar, şeful Vodafone România,...

Autor: Razvan Muresan

01.07.2014, 16:58 331

Aflaţi povestea lui Ravinder Takkar şi cunoaşteţi-l pe indianul de la cârma Vodafone România în 7 iulie 2014, de la ora 10. El îşi va prezenta proiectele şi evoluţia în carieră în cadrul evenimentului "Meet the CEO", un eveniment în cadru restrâns, care facilitează dialogul cu cei mai importanţi manageri din România. Pentru a afla mai multe detalii despre "Meet the CEO", accesaţi secţiunea Evenimente de pe site-ul www.bmag.ro sau sunaţi la numărul de telefon 0318.256.293.

Ravinder Takkar, indianul în vârstă de 45 de ani, a preluat de la 1 mai 2014 funcţia de CEO al Vodafone România, după o carieră de 20 de ani în industria de comunicaţii.

„Am început să lucrez pentru Vodafone, de fapt pentru o companie denumită Air Touch în urmă cu 20 de ani, în 1994, şi acest lucru a fost ceea ce aş descrie ca era de aur a telecomunicaţiilor GSM. Era perioada în care obţineam licenţe GSM în mai multe ţări din lume, inclusiv din Europa, pentru a lansa serviciile de telefonie mobilă GSM, iar eu am fost suficient de norocos să mă alătur industriei exact în acea perioadă“, povesteşte Takkar. O coincidenţă - în perioada în care lucra pentru Air Touch Takkar a fost coleg cu fostul CEO al Vodafone România - spaniolul Inaki Berroeta.

În perioada în care a lucrat pentru Air Touch, Ravinder Takkar a fost implicat în primii paşi ai expansiunii tehnologiei GSM din Europa, inclusiv într-o ţară apropiată României, în Polonia.

După tranzacţia Vodafone - Air Touch Ravinder Takkar s-a mutat în Londra, participând la una dintre cele mai interesante file din istoria comunicaţiilor din Europa – licitaţiile pentru licenţele 3G pentru care mai multe ţări occidentale – printre care Marea Britanie sau Germania – au obţinut sume exorbitante, de ordinul zecilor de miliarde de euro.

Noul job primit de Takkar a fost cel de director de tehnologie într-un joint-venture al Vodafone cu grupul Vivendi, o companie denumită Vizzavi.

Ulterior, Ravinder Takkar s-a întors iar în SUA, unde a lucrat pentru Verizon, în principal pe segmentul produselor de mesagerie, iar în 2006 a plecat în India, lucrând, de asemenea, pentru grupul britanic, timp de aproximativ şase ani. „În ianuarie 2012 mi-am încheiat mandatul la Vodafone India şi m-am mutat la Londra, în funcţia de CEO al diviziei dedicate partenerilor. Este un business foarte interesant pentru că poţi lansa serviciile Vodafone pe pieţe în care grupul nu este prezent şi poţi în acelaşi timp să te uiţi şi cum alte companii - în unele cazuri chiar foarte mari - îşi conduc afacerile de telecomunicaţii mobile, formându-ţi astfel o perspectivă diferită asupra industriei. Am făcut acest lucru pentru doi ani şi jumătate.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO