Media & Advertising

Prima ediţie din noul sezon "Românii au talent", urmărită de aproape 6 milioane de telespectatori

Autor: Pro TV

18.02.2012, 16:52 519

Prima ediţie din noul sezon "Românii au talent", difuzată vineri seară la Pro TV, a înregistrat în minutul de aur aproape 6 milioane de telespectatori şi a spulberat concurenţa, la nivelul tuturor categoriilor de public, potrivit unui comunicat al postului TV.

Telespectatorilor le-a fost foarte dor de "Românii au talent", emisiunea care a revoluţionat divertismentul şi au aşteptat cu sufletul la gură un nou sezon. Dovadă în acest sens stau cei aproape 6 milioane de telespectatori din întreaga Românie care erau în minutul de aur al emisiunii de la 22.26 cu ochii pe Pro TV. În acel moment, Pro TV înregistra la nivelul întregii ţări un vîrf de audienţă de 30,8 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 58,5%.

Emisiunea a spulberat concurenţa, la nivelul tuturor categoriilor de public. La nivelul întregii populaţii a României, Pro TV înregistra pe toată durată emisiunii (20.30 - 22.45) o audienţă medie de 23,7 puncte de rating şi 42,9% cotă de piaţă, emisiunea fiind urmărită pe tot parcursul ei de peste 4 milioane şi jumătate de telespectatori. În tot acest timp, Antena 1 înregistra o audienţă de 6,5 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 11,8%.

Pe publicul comercial - din mediul urban cu vîrste cuprinse între 18 - 49 de ani - Pro TV a înregistrat o audienţă medie de 21,4 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 45,6%, în timp ce Antena 1 obţinea de 3 ori mai puţin, 6 puncte de rating şi 12,7% cotă de piaţă. Şi pe întreg publicul din mediul urban, emisiunea "Românii au talent" nu a avut concurent, înregistrînd 21,8 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 41%, în timp ce Antena 1 obţinea 6,1 puncte de rating şi 11,5% cotă de piaţă.

"Românii au talent", show-ul care a revoluţionat emisiunile de divertisment din România, a revenit în forţă vineri, de la ora 20.30, cu prima ediţie a celui de-al doilea sezon care a depăşit orice imaginaţie. Încă de la prima emisiune, telespectatorii au fost surprinşi de momentele prezentate de oameni extrem de talentaţi, dar şi de alte momente amuzante care au stârnit râsul nu numai în rândul publicului, ci şi printre juraţi. În cazul lui Mihai Petre, acesta a fost luat la rost de unul dintre concurenţi. Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre, juraţii care au bătut ţara-n lung şi lat în căutarea de talente ce merită să fie descoperite şi puse în valoare s-au arătat bucuroşi de apetitul românilor de a-şi etala calităţile, dar şi de diversitatea actelor artistice prezente în acest nou sezon. Concluzia care s-a conturat la finalul serii a fost aceea că rezervorul românesc de talente a întrecut orice aşteptare, iar capacitatea românilor de a face show este inepuizabilă.

La rîndul lor, Smiley şi Pavel Bartoş, cei doi prezentatori ai emisiunii şi-au făcut de cap atât pe scenă, cât şi în culisele emisiunii. Cei doi au fost mai simpatici ca oricînd şi au molipsit cu energia, vitalitatea şi şarmul lor întreaga sală. Smiley şi Pavel au promis un spectacol total şi s-au ţinut întru totul de cuvînt. De multe ori, spectacolul s-a mutat de pe scenă, în spatele ei, pentru cei doi prezentatori care s-au lăsat provocaţi de concurenţi şi au trecut prin tot felul de probe sau au încercat pe propria piele talentul altora. Concret, ei au adus sala în delir în momentul în care au încins o adevărată bătaie cu aluat şi au întors atenţia de la concurenţi asupra lor. Tot în prima ediţie, ei au încercat să cânte la frunză, n-au ezitat să facă figuraţie în numerele unora dintre concurenţi şi nu s-au putut abţine şi şi-au băgat nasul prin "recuzita" participanţilor. Prezentatorii au promis că în acest al doilea sezon îşi vor da în petic şi mai mult decât au făcut-o prima dată, iar de aici s-au născut nişte momente absolut memorabile.

În prima ediţie a noului sezon, telespectatorii Pro TV au primit o porţie zdravănă de talent, emoţie, suspans şi umor. Pe scenă au urcat imitatori, travestiţi, cântăreţi, dansatori şi oameni cu aptituni neaşteptate care au făcut deliciul publicului.

Printre cei care s-au făcut remarcaţi în prima ediţie de vineri seară s-a numărat şi Mercea Ioan, primarul comunei Macea din Arad, care i-a înmărmurit pe cei din sală în momentul în care a început să recite cu vocea unui copil de cîţiva ani poezia "Gândăcelul". Această prestaţie nu i-a dat pe spate pe cei trei juraţi, astfel că, domnul primar a scos la înaintare un al doilea talent al său, cântatul la frunză. Chiar dacă nici de această data nu i-a impresionat pe juraţi, talentul domnului primar s-a bucurat de succes în rândul prezentatorilor Smiley şi Pavel Bartoş care au încercat la rîndul lor să scoată nişte sunete armonioase din câteva frunze. Această îndeletnicire nu s-a arătat a fi deloc floare la ureche, astfel încât frunzele mai mult au zburat prin culise decât să stea lipite de buzele prezentatorilor.

Carol Aflat, concurentul de 42 de ani din Haţeg, judeţul Hunedoara, a reuşit cu momentul său artistic să pogoare o bună dispoziţie molipsitoare nu numai asupra juraţilor şi prezentatorilor, ci asupra întregii săli. Chiar dacă talentul său a fost unul muzical, Mihai Petre a fost impresionat în primul rând de mişcările sale de şolduri şi umeri, precum şi de umorul acestuia. Decizia de a-l trimite pe domnul Aflat în etapa următoare a fost unanimă şi s-a bucurat de aplauzele spectatorilor.

Cel care a făcut un spectacol total a fost ceteraşul Vasile Godja, de 20 de ani, din comuna Onceşti, Maramureş, care a fost acompaniat de alţi doi instrumentişti. A cântat cu vioara pe umăr, cu vioara la ceafă, cu arcuşul la brâu, apoi fără acurş, doar cu botă şi a reuşit să facă un adevărat spectacol. "Momentul vostru a fost demonstraţia perfectă despre cum să transformi folclorul nostru într-o experienţă memorabiliă", le-a spus Andi Moisescu, vădit impresionat de felul în care s-au prezentat la "Românii au talent". Recompensat cu multe cuvinte de lăuda şi trei "DA" spuşi din tot sufletul, Vasilică ceteraşul a trecut cu brio în etapa următoare.

Cea care a creat un moment memorabil în prima ediţie a celui de-al doilea sezon al emisiunii "Românii au talent" a fost "fantoma oltenească" sau "fantoma de la Craiova" cum au denumit-o cei doi prezentatori, Smiley şi Pavel Bartoş. Dansul acesteia a fost un coşmar pentru Mihai Petre care şi-a arătat dezgustul faţă de mişcările travestitului, dar şi faţă de costumaţia acestuia. Concurentul a profitat însă de momentul creat pentru a-şi vărsa toate of-urile şi a-i spune verde în faţă temutului jurat, Mihai Petre, tot ceea ce crede despre el. Astfel, "fantoma de la Craiova" s-a aratat şi ea "degustată" de pantalonii evazaţi pe care Mihai Petre îi poartă de fiecare dată când dansează tango şi i-a precizat că lumea care vine la "Românii au talent" se teme mai mult de el, decât de Dumnezeu. Una dintre replicile travestitului va ramâne cu siguranţă în folclorul emisiunii şi se va afla pe buzele tuturor celor care vor dori să glumească pe seama lui Mihai Petre. "Ce-ţi mai place shaorma!", i-a replicat travestitul sus şi tare lui Mihai Petre atunci când acesta i-a atras atenţia că-i place prea mult să se dea în spectacol. Nemulţumit că dansul său din buric nu a fost apreciat la adevărata lui valoare, travestitul l-a invitat pe Mihai Petre să facă şi el un dans asemăntor şi a promis că îşi va încerca norocul la "Românii au talent" în America. Mihai Petre a ieşit cel mai şifonat din acest moment, pentru că Andra a fost apreciată pentru blândeţea şi sufletul său mare, iar Andi Moisescu a primit şi el numai cuvinte de laudă.

Seara a continuat cu "un moment unic", aşa cum l-a numit Andra, un moment la care au participat nu numai Toader Claudiu, mare pasionat de bucătărie, dar şi Smiley şi Pavel Bartoş. Aceştia din urmă au profitat de aluatul rămas de la numărul concurentului, care a învârtit şi a răsucit cu o precizie şi o viteză uluitoare blaturi enorme de pizza, şi s-au jucat ca nişte copii atât în culisele emisiunii, cât şi pe scenă. Momentul a fost unul impresionant şi l-a trimis pe concurent învârtindu-se în etapa următoare.

O fostă asistentă medicală a dorit sa demonstreze că la cei 68 de ani ai săi încă mai stăpâneşte arta seducţiei şi cu cea mai mare dezinhibare a rămas în lenjerie intimă pe scena de la "Românii au talent", făcându-i pe toţi cei prezenţi să roşească şi să-şi acopere privirile. Întrebată care este motivul pentru care a ales să prezinte acest moment îndrăzneţ, doamna a răspuns că a ales să prezinte "cel mai frumos dans" care de fapt a reprezentat doar preludiul. Juraţii n-au fost curioşi să vadă şi continuarea, drept urmare au apăsat cele trei X-uri.

Emisiunea i-a trecut pe juraţi, spectatori şi telespectatori prin toate stările: au fost bucuroşi, alteori oripilaţi de ceea ce au văzut, au privit admirativ sau s-au lăsat cuceriţi de buna dispoziţie. Un moment special în care emoţia a fost cuvântul de ordine a fost cel oferit de un copil de 11 ani şi tatăl său care au încântat pur şi simplu sufletele celor prezenţi. Ştefănescu Daniel Gabriel din Curtea de Argeş a cântat dumnezeieşte la block-flotes împreună cu tatăl său în aplauzele celor 11 fraţi prezenţi în sală. "Am dat toată inima din mine să cânt cum trebuie", a mărturisit Gabriel la finalul momentului lor, iar acest lucru a fost apreciat aşa cum se cuvine.

Tot încărcat de emoţie a fost şi momentul oferit de cei doi fraţi, Ion Laurenţiu, de 20 de ani, şi Ion Beatrice Mihaela, de 9 ani, care au prezentat un număr acrobatic excepţional cu care l-au impresionat chiar şi pe Mihai Petre, un adevărat reper în lumea dansului. "Aţi fost exceptionali", a fost concluzia juriului care i-a trimis în etapa următoare şi care a apreciat atât prestaţia lor, cât şi faptul că au reuşit să transmită şi publicului legătura strânsă dintre ei.

Printre momentele care au făcut furori a fost şi cel al unei tinere care a dansat la bară şi care a scris astfel în culise un nou regulament de conduită. Acesta presupune îmbrăţişarea celor doi prezentatori de către concurent, lucru care până acum nu era absolut obligatoriu. Pavel şi cu Smiley nu au fost inventivi numai la acest capitol, dar s-au arătat şi foarte utili în momentul în care au tamponat cu şerveţele feţele celor doi juraţi puţin înfierbântaţi.

Impresionant a fost şi numărul Tatianei Fecioru, de 40 de ani, care a prezentat un număr acrobatic cu păpuşi la care nu se aştepta nimeni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO