Media & Advertising

Urmează conferinţa ZF Branduri româneşti, Oradea, 12 septembrie. Care este reţeta de creştere a brandurilor locale şi cum se pot lupta acestea cu numele internaţionale

Urmează conferinţa ZF Branduri româneşti, Oradea, 12...

Autor: Georgiana Mihalache

02.09.2019, 08:00 199

ZF organizează în 12 septembrie la Oradea conferinţa Branduri româneşti în parteneriat cu Raiffeisen Bank România şi adună la aceeaşi masă comunitatea locală de business pentru a discuta despre brandurile pe care le-a pus pe piaţă şi cum reuşeşte să se adapteze trendurilor din piaţă.

La conferinţa de la Oradea va vorbi despre cum se construieşte un brand în IT, domeniul cu cea mai mare dinamică din România, Marcel Anghel, fondator şi CEO al Qubiz, companie locală specializată în furnizarea de soluţii şi servicii IT în regim outsourcing înfiinţată în urmă cu 12 ani la Oradea.

De asemenea, Si­mona Bişboacă, o cercetătoare din Ora­dea, va povesti cum a reuşit să se întoarcă în România pentru a pune bazele unui business spe­cializat în producţia de suplimente şi produse alimentare naturale Phehanlex şi estimează afaceri de 2 milioane de lei.

Despre cum au reuşit să creeze branduri puternice pe piaţă, dar şi cum se adaptează la schimbările aduse de noile tehnologii şi cum ajung la consumator în era digitală o să vorbească antreprenorii locali prezenţi la conferinţa Branduri româneşti de la Oradea.

Cele mai mari două companii din judeţul Bihor au acţionariat străin - Celestica (România), subsidiara locală a grupului canadian cu acelaşi nume, care deţine o fabrică de componente pentru echipamente electronice şi un centru de servicii în judeţul Bihor, şi producătorul american de componente electronice Plexus.

Pe locul al treilea în clasament este o companie antreprenorială românească - Transilvania General Import-Export, controlată de fraţii Ioan şi Viorel Micula, cu afaceri de 598 mil. lei în 2018, cel mai mare angajator din judeţ.

Evenimentul ZF face parte dintr-o serie de conferinţe organizate de ZF în parteneriat cu Raiffeisen Bank în cele mai importante oraşe din ţară. Evenimentul ajunge în Oradea la 12 septembrie, după ce au fost organizate conferinţe la Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Galaţi.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO