• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Media & Advertising

"Urzeala tronurilor", difuzat la HBO România, luni, de la 04:00, în acelaşi timp cu premiera din SUA

"Urzeala tronurilor", difuzat la HBO România, luni, de la 04:00, în acelaşi timp cu premiera din SUA

Autor: Madalina Cerban

12.04.2015, 15:01 784

Cel de-al cincilea sezon al celebrului serial produs de HBO va fi difuzat simultan la HBO US şi în întreaga lume. Pentru prima dată, "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" va avea premiera în peste 170 de ţări şi teritorii din toată lumea, în acelaşi timp cu difuzarea sa la HBO US.

Fiecare dintre cele zece episoade din sezonul al cincilea al serialului laureat cu premiile Emmy, Globul de Aur şi Peabody va fi difuzat simultan pe canalele HBO din întreaga lume.

Astfel, luni, de la ora 04:00, în acelaşi timp cu premiera din Statele Unite, primul episod al noului sezon al serialului "Urzeala tronurilor" va fi difuzat în premieră la HBO România. Episodul va fi disponibil şi pe HBO GO pentru toţi cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro.

Totodată, primul eposod al noului sezon din "Urzeala tronurilor" va fi difuzat în reluare, luni, de la ora 20.00, la HBO România, potrivit site-ului televiziunii.

"Suntem încântaţi că partenerii noştri internaţionali sunt gata să aducă 'Urzeala tronurilor', unul dintre cele mai iubite seriale de televiziune din lume, în întreaga lume, la aceeaşi oră la care serialul este difuzat la HBO în Statele Unite", a declarat Michael Lombardo, preşedinte al HBO Programming. "Va fi un sezon grozav", promite acesta.

Printre reţelele HBO participante la această premieră simultană se numără şi HBO Asia, HBO Canada, HBO Europe, HBO Latin America, HBO Netherlands şi HBO Nordic.

Încă de la lansare, "Urzeala tronurilor" a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. Anul trecut, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai discutat serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.

Inspirat din seria de romane "Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire", de George R. R. Martin, serialul "Urzeala tronurilor" are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din "Urzeala tronurilor".

George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi, inclusiv în română, şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

În sezonul al cincilea al serialului "Urzeala tronurilor", o serie de poveşti convingătoare vor ajunge la un deznodământ inevitabil şi, de multe ori, sângeros. După decesele şocante din sezonul al patrulea (Joffrey, Tywin, Oberyn, Shae), noul sezon începe cu un vid de putere, pe care protagoniştii din Westeros şi Essos vor să-l acopere.

La Castelul Negru, Jon Snow se luptă să echilibreze cerinţele Rondului de Noapte cu cele ale noilor veniţi, mai precis Stannis Baratheon, care se numeşte regele regatului Westeros. Între timp, Cersei se chinuie să rămână la putere în Debarcaderul Regelui printre membrii Tyrell şi apariţia unui grup religios condus de enigmaticul High Sparrow se impune în acelaşi context, iar Jaime porneşte într-o misiune secretă.

Peste Marea Îngustă, Arya caută un vechi prieten în timp ce Tyrion, aflat pe drumuri, găseşte o nouă cauză. În timp ce pericolul se instalează în Meereen, Daenerys Targaryen constată că dominarea oraşului cere nişte sacrificii dure. În acest sezon, telespectatorii vor asista la unele dintre cele mai explozive scene, odată ce promisiunea că "iarna se apropie" devine mai ameninţătoare ca oricând, conform HBO.

Home Box Office (HBO), cea mai cunoscută reţea de televiziune premium din SUA, operează televiziuni premium pentru sistemele analogic, DTH şi pentru platformele MMDS. HBO Europe - deţinut de Home Box Office, Inc. difuzează în prezent programe de televiziune premium în: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România, Olanda, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia, Croaţia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina.

HBO s-a lansat în Europa Centrală în 1991. HBO România s-a lansat în 1997 ca prima televiziune pay-TV din România, cu subtitrare integrală în limba română. În România, HBO oferă mai multe televiziuni cu conţinut premium, precum HBO, HBO Comedy, Cinemax, Cinemax 2.

Home Box Office Inc. este deţinut de compania Time Warner.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055