Proiect editorial realizat de Ziarul Financiar cu sustinerea CONCELEX
Niciodată să nu spui niciodată. Aceasta este, probabil, una dintre cele mai importante concluzii la care am ajuns după şapte ani la Ziarul Financiar, locul în care nici cele mai îndrăzneţe planuri sau decizii pe care le-aş fi putut lua atunci nu ar fi inclus ceea ce avea să urmeze. Planul iniţial era simplu: să încerc timp de cel mult trei luni.
Totul a început exact de aici: de la ideea de a încerca. La aproape 25 de ani, mă simţeam depăşit de situaţie şi nu îmi puteam imagina că voi ajunge să expun idei, să trag concluzii, să analizez companii şi să scriu într-un ziar despre unele dintre cele mai complicate şi dificile domenii, precum sectorul bancar şi cel al asigurărilor. Dacă mi-ar fi spus cineva atunci că asta urma să fac, probabil că aş fi râs ore bune.
Aveam toate şansele să rămân în Danemarca, unde îmi terminasem studiile, sau să aleg orice alt drum. Dar oportunităţile, ocaziile şi momentele care apar în viaţă nu sunt făcute pentru a fi ratate sau puse deoparte. Sunt, cel puţin, de încercat. Uneori este suficient să ai inspiraţia de moment să spui: „Hai să vedem ce se întâmplă“.
Poate că lucrurile nu ajung întotdeauna acolo unde ne imaginăm sau unde ne dorim. Dar au şansa să se transforme într-una dintre cele mai frumoase excursii pe care le poate avea o viaţă. O viaţă împachetată în ştiri economice, în care descoperi lumea dincolo de cotidianul zilelor obişnuite, în care informaţia înseamnă putere, iar puterea poate fi văzută, explicată şi, uneori, chiar influenţată.
Să accepţi ceva despre care crezi că nu eşti în stare să faci poate fi, uneori, cel mai bun lucru pe care îl faci vreodată.
Cristian Hostiuc, sau Fini, directorul editorial al Ziarului Financiar, mi-a pus în faţă o lume pe care, la început, am fost reticent să o accept. Nu eram convins că mi se potriveşte şi, mai mult decât atât, am fost suficient de încăpăţânat încât să refuz propunerea de două ori chiar în prima discuţie pe care am avut-o cu el. Până la urmă, am acceptat să „încerc trei luni“ şi să văd apoi dacă îmi continui drumul în altă parte.
Din momentul în care am spus că încerc au trecut deja şapte ani. Şi încă nu mă opresc. Încerc în continuare să văd ce se mai întâmplă în cele două domenii despre care am ajuns să ştiu mai multe decât am învăţat în toţi anii de şcoală, atât în România, cât şi în Danemarca.
Ziarul Financiar este, în sine, o şcoală, o facultate, o familie, o vacanţă şi, într-un fel, o viaţă care te poate transforma cu totul.
Îmi amintesc şi acum primele luni, când abia reuşeam să-mi pun ordine în minte în avalanşa de informaţii cu care mă întâlneam în fiecare zi. Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct, m-a ţinut în priză cu tot ce se întâmpla în mediul de business şi mi-a oferit şansa să interacţionez cu companii din aproape toate domeniile posibile. Au urmat două luni în care am realizat, poate pentru prima dată cu adevărat, cât de puţine lucruri ştiam.
Şi, surprinzător, tocmai acesta era scopul. Să descoperi ceea ce nu ştii. Să cauţi, să întrebi, să te informezi, să pui informaţiile cap la cap, să urmăreşti ce se întâmplă şi, mai ales, să scrii despre toate acestea. Pentru că, până la urmă, meseria asta începe exact acolo unde se termină ceea ce credeai că ştii.
Sorin, redactor-şef, a reuşit să-mi arate una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am învăţat în aceşti ani: chiar şi cele mai complicate şi tehnice lucruri pot avea, în final, cele mai simple concluzii. La început, aveam tendinţa să mă pierd în cifre, explicaţii, termeni şi mecanisme pe care nu le înţelegeam întotdeauna. Cu timpul, am învăţat că rolul unui jurnalist nu este să demonstreze cât de multe lucruri ştie, ci să reuşească să le înţeleagă suficient de bine încât să le poată explica mai departe, simplu şi clar.
O analiză financiară poate avea zeci de indicatori, un bilanţ poate ascunde ore întregi de muncă, iar o decizie economică poate avea în spate mecanisme extrem de complicate. Dar, de cele mai multe ori, cititorul are nevoie să înţeleagă esenţa: ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat şi, mai ales, ce înseamnă acest lucru pentru el.
Poate că, până la urmă, destinul nu înseamnă să ştii de la început unde vei ajunge. Poate înseamnă doar să ai curajul să deschizi o uşă atunci când apare, chiar dacă nu ştii ce este dincolo de ea. Eu am deschis-o pentru trei luni. Au trecut şapte ani şi încă nu am terminat de văzut ce se află dincolo.
Dacă atunci mi-ar fi spus cineva că o încercare de trei luni se va transforma într-o parte atât de importantă din viaţa mea, probabil aş fi râs din nou. Astăzi însă cred că unele dintre cele mai importante decizii nu sunt cele pe care le iei după luni de calcule, ci cele în care spui simplu: „Hai să încerc“. Pentru că uneori nu trebuie să ştii care este drumul. Trebuie doar să faci primul pas. Restul îl descoperi mergând.
