Lanţul de librării Cărtureşti a ajuns la 22 de unităţi, dintre care opt în Capitală, iar restul în provincie.
Cele mai mari vânzări le realizează librăriile Cărtureşti Verona şi Cărtureşti Carusel, ambele din Bucureşti, cu încasări cuprinse între 1 şi 2 milioane de euro pe an, potrivit lui Alex Radu, consultantul de marketing al librăriilor Cărtureşti.
„Anul trecut, încasările librăriilor Cărtureşti s-au ridicat la aproximativ 19 milioane de euro dintre care jumătate au fost realizate de unităţile din Capitală. În următoarea perioadă vom continua să creştem organic, cu 2-4 librării noi în fiecare an“, spune Alex Radu.
Cărtureşti, afacerea pornită în anul 2000 de Nicoleta Dumitru şi Şerban Radu, redefineşte conceptul de librărie, astfel că, pe lângă selecţia de titluri de carte în cadrul librăriilor există şi produse gastro, muzică, filme, suveniruri.