Media & Advertising

Ziarul Financiar rămâne brandul media din România cu cea mai mare încredere acordată de consumatorii săi

Ziarul Financiar rămâne brandul media din România cu cea mai mare încredere acordată de consumatorii săi

Autor: Alex Ciutacu

joi, 00:05 96

Ziarul Financiar este şi anul acesta brandul media cu cea mai mare încredere acordată de cititorii săi, cu o notă de 7,88, urmat de Digi 24, cu nota 7,79, Pro TV cu 7,68 şi Mediafax cu 7,62, potrivit unui studiu realizat de Institutul Reuters pentru Studierea Jurnalismului de la Universitatea din Ox­ford, citat de platforma www.digitalnewsreport.org.

În ceea ce priveşte vizibilitatea brandului, Ziarul Financiar este pe locul 2, cu nota 7,03, într-un top condus de Pro TV cu 7,17 puncte, şi completat de Digi 24 cu 6,98, Mediafax cu 6,79 şi TVR News 6,62.

Raportul situează Ziarul Financiar alături de HotNews, Europa Fm şi alte branduri media din ţară în rândul celor care au reuşit să îşi păstreze audienţele printr-o relatare echilibrată. „Rela­tă­rile echilibrate au ajutat câteva branduri media să îşi păstreze publicul. Acesta este cazul Europa FM, Radio România Actualităţi şi trei bran­duri româneşti puternice, HotNews, Ade­vărul şi Ziarul Financiar“, se arată în raport.

Acesta mai notează că anumite bran­duri şi-au pierdut din cititori din cauza unor relatări mai polarizate care susţineau sau criticau guvernul: Antena 1, Antena 3, România TV (pro-guvern), Realitatea TV (anti-guvern), notează raportul realizat de Institutul Reuters.

În ceea ce priveşte piaţa media din România şi comportamentul citito­rillor, doar 10% dintre aceştia plătesc pentru ştiri, în timp ce 40% dintre români distribuie săptămânal ştiri.

Încrederea în ştiri a scăzut în ultimul an cu 7%, ajungând la doar 35%, ceea ce situează România pe locul 29 în topul celor 38 de ţări analizate de Institutul Reuters.

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7228
Diferență: 0,0805
Ieri: 4.7227
Azi: 4.1899
Diferență: 0,0286
Ieri: 4.1833
Azi: 5.3006
Diferență: -0,5702
Ieri: 5.3016
Azi: 4.2095
Diferență: -0,0617
Ieri: 4.2120