Mediafax.biz Exclusiv

Anul agricol record a urcat cu 150% afacerile danezilor de la FirstFarms

Autor: Gabriel Razi

28.11.2011, 18:08 309

"Preţurile cerealelor au fost mai mari decât cele pe care le-am estimat. De asemenea, recolta din România a fost cu mult mai bună decât ne aşteptam", se arată într-un raport al companiei remis bursei de la Copenhaga.

Cotaţia grâului sau porumbului s-a cifrat în acest an între 180 şi 200 de euro/tonă, în creştere cu 30%-40% faţă de anul trecut, potrivit datelor din piaţă.

Danezii sunt printre cei mai mari investitori în terenuri agricole de pe piaţa locală, aceştia controlând 30.000 de hectare de teren, 4,5% din totalul suprafeţelor deţinute în România de străini, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Pe lângă FirstFarms printre cei mai mari investitori danezi în agricultura locală se numără companii precum Ingleby, Danagro Invest sau Jantzen Development.

FirstFarms operează în România din 2007, atunci când compania a început să achiziţioneze teren agricol în estul şi vestul României.Investitorii de la FirstFarms au reuşit să achiziţioneze treptat aproape 9.000 de hectare de teren, însă în 2009 compania a renunţat la cele aproape 2.000 de hectare pe care le deţinea în apropiere de Timişoara.

"Vânzarea a avut loc pentru a întări resursele financiare ale companiei şi pentru a centraliza şi extinde operaţiunile din estul României."La acel moment FirstFarms a încasat 8,2 milioane de euro pentru terenurile de lângă Timişoara, potrivit unor informaţii anterioare.

În prezent compania mai deţine local 7.600 de hectare la sud-vest de oraşul Buzău în apropierea localităţii Ianca.Investiţiile în terenuri agricole ale danezilor de pe piaţa locală sunt evaluate la 15 milioane de euro, potrivit datelor dintr-un raport al companiei.

FirstFarms produce însă cereale numai pe jumătate din terenul pe care îl deţine în România pentru că restul nu este comasat.Din cele 4.200 de hectare aflate în exploatare, circa 40% sunt plantate cu grâu, în timp ce restul este împărţit între rapiţă, floarea-soarelui şi orz.Odată cu comasarea terenurilor, danezii de la FirstFarms vizează extinderea operaţiunilor din agricultură până la 10.000 de hectare.

Pe de altă parte, dacă în 2009 şi 2010 investiţiile în clădiri, terenuri şi utilaje agricole au totalizat circa 10 milioane de euro, în primele nouă luni din acest an fondurile "injectate" de danezi pe piaţa locală au coborât la 200.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO