Mediafax.biz Exclusiv

Berdilă, Romsys: Băncile şi utilităţile aduc 40% din venituri

Berdilă, Romsys: Băncile şi utilităţile aduc 40% din venituri

Autor: Adrian Seceleanu

15.09.2011, 18:45 438

Romsys, unul dintre cei mai mari integratori de IT&C locali, preluat în 2007 de grupul austriac New Frontier Holding de la omul de afaceri Marius Cojanu, estimează pentru acest an afaceri de 46,2 mil. euro, în creştere cu 10% faţă de anul precedent pe fondul creşterii numărului de contracte în domenii precum cel financiar-bancar şi de utilităţi, a declarat într-un interviu pentru ZF Horaţiu Berdilă, directorul executiv al companiei.

"La 6 luni, suntem în grafic cu ceea ce ne-am propus pentru anul acesta, respectiv o creştere de 10% faţă de anul anterior. Mai mult de 25% din veniturile realizate în această perioadă au venit din încheierea unor contracte cu clienţi noi, însă în acelaşi timp am crescut şi numărul de livrări noi pe clienţi existenţi", a declarat Berdilă.

Anul trecut afacerile integratorului au crescut cu aproape 80%, creşterea fiind generată de două segmente-cheie: finanţe-bănci şi utilităţi.

"Am abordat în special domeniul financiarbancar, fiind de altfel compania cu cea mai bună expertiză din cadrul grupului în acest domeniu.Pe plan local avem peste 18 clienţi importanţi din sectorul financiar-bancar. Şi în domeniul asigurărilor avem referinţe, iar în acest an consolidarea prezenţei noastre în acest sector reprezintă o prioritate." În ultimii ani, compania a implementat proiecte pentru companii importante din domeniu, printre care ING România, BRD Groupe Soc-Gen, Unicredit Ţiriac Bank, dar şi pentru companii de top din domeniul asigurărilor, precum Viena Insurance Group. Circa 40% din businessul de 46,2 mil. euro estimat pentru acest an urmează să se realizeze pe segmentele financiarbancar şi asigurări. Romsys livrează servicii şi soluţii informatice pentru aproximativ 70% din băncile locale, potrivit propriilor estimări.

Un al doilea segment important pentru firmă îl reprezintă cel al companiilor de utilităţi, spune Berdilă. "Putem spune că zona de utilităţ i reprezintă al doilea core business pentru Romsys. Merită precizată implementarea SAP de la Rompetrol, fiind a doua cea mai mare implementare realizată în România, după cea de la Petrom." Celelalte sectoare în care Romsys livrează servicii şi soluţii informatice sunt telecom, utilităţi, producţie, retail, distribuţie şi sectorul public.

Dezvoltarea afacerilor din România a a ajutat grupul austriac New Frontier Holding să ajungă în 2010 la afaceri de peste 120 mil euro.

Conform Romsys, NFH a devenit în 2010 numărul unu în topul integratorilor de soluţii IT la nivelul pieţelor din regiunea Balcanilor, inclusiv România şi devansând companiile Asseco SouthEast Europe şi Ness Technologies, principalii competitori din regiune. Cu o pondere de 35% în totalul afacerilor la nivel consolidat, Romsys este a doua cea mai mare companie din cadrul concernului austriac.

NFH are în plan listarea pe bursă, plan care a adus noi obiective şi pentru echipa de management din România, afirmă Berdilă. "La nivel de grup, ne pregătim de IPO, cel mai probabil la bursa de la Frankfurt sau la cea de la Viena.În acest sens, toate companiile din grup lucrează intens la raportări financiare, care trebuie să fie oglindă. De asemenea, există discuţii în board pentru preluarea unei companii din Turcia, în ideea de a acoperi tot ce înseamnă regiunea Europei Centrale şi de Est." Compania Romsys a fost fondată în 1993 de omul de afaceri Marius Cojanu.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO