Mediafax.biz Exclusiv

Clujenii de la Fortech şi-au bugetat investiţii de 1 mil. euro în dezvoltare

Autor: Laurentiu Cotu

09.11.2011, 19:41 193

Compania a investit în acest an circa 300.000 de euro, în principal pentru deschiderea unor noi birouri înCluj-Napoca. Fortech dispune în prezent de 3 locaţii în Cluj şi intenţionează ca până la finele anului să deschidă cel de-al patrulea birou.

"În condiţiile în care anul 2012 nu va fi un an de creştere accentuată şi vom reuşi să păstrăm o alocare în limite normale, avem în plan noi investiţii pe mai multe direcţii, pe care le analizăm în prezent. Pentru aceste direcţii am alocat un buget de investiţii de circa 1 mil. euro", a declarat pentru ZF Transilvania Călin Văduva, managing director al Fortech.

Compania a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de 1,8 mil. euro şi mizează până la finele anului pe afaceri totale de circa 3,4 mil. euro, în creştere cu 25% faţă de anul trecut.

Iniţial, Fortech îşi bugetase pentru acest an vânzări în creştere cu 10% faţă de 2010.

În exerciţiul financiar din anul trecut Fortech a realizat o cifră de afaceri de circa 2,7 mil. euro. Potrivit reprezentanţilor companiei, Fortech a dezvoltat în acest an colaborarea cu partenerii din Germania şi SUA.

Compania oferă servicii de IT (arhitectură, dezvoltare software, testare, consultanţă) pentru diverşi clienţi din industria auto, retail, dar şi din alte domenii.

Compania clujeană colaborează în principal cu firme din Europa de Vest şi din SUA.

Aproximativ 90% din businessul Fortech se desfăşoară pe piaţa din Germania. "Dacă ar fi să luăm în considerare doar estimările clienţilor actuali, pe proiecte cu întindere pe câţiva ani, am spune că anul viitor trebuie să creştem cu mai bine de 50%. Preferăm însă să fim realişti şi luăm în considerare predicţiile economice globale. Credem că 2012 va fi un an de stabilizare şi consolidare pentru companie, cu un răgaz pentru următorul salt", a spus Văduva.

Compania a recrutat în acest an 70 de oameni pe partea de dezvoltare software şi testare. Compania are disponibile în momentul de faţă mai multe posturi în diverse arii de dezvoltare IT, precum .Net, PHP, Java, Mobile, sau testare. În primul semestru din acest an Fortech dispunea de 170 de softişti. Compania a fost înfiinţată în anul 2003 la Cluj-Napoca, cu principal obiect de activitate realizarea softului la comandă.

Fortech are capital integral românesc, acţionarul principal fiind Călin Văduva cu o participaţie de 65% din titluri. Fortech s-a clasat într-un top 500 al celor mai dinamice companii din 24 de ţări din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), top realizat în anul trecut de firma de consultanţă şi audit Deloitte pe baza creşterii veniturilor firmelor pe ultimii cinci ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO