Mediafax.biz Exclusiv

Disperarea din economia locală a dispărut, există acum o bază de optimism şi stabilitate, spune şeful DLA Piper

08.12.2011, 13:20 88

"Există acum o bază de optimism şi stabilitate, iar anul care urmează nu va fi cu mult diferit.Va fi business şi pentru firme şi pentru noi", consideră el.

Totuşi, avocatul îşi face griji cu privire la apetitul pentru finanţare al băncilor de pe piaţă, în perspectiva noilor directive primite de la Viena. El consideră însă că instituţiile financiare mari, precum BCR, BRD sau Raiffeisen, vor continua să-şi susţină clienţii.

"Nu cred că finanţarea ţine doar de atragerea de bani de la băncile-mamă. Activitatea va fi cel puţin la fel ca anul acesta. Depinde însă şi de o evoluţie pozitivă a economiei. Creditele se dau către acele companii care au şanse să le dea înapoi.De când a început criza, activitatea de finanţare oricum se domolise, dar consider că băncile vor reuşi să atragă fonduri pentru finanţări", a mai spus avocatul.

În opinia lui, Guvernul ar trebui să fie mai proactiv în privatizări şi ar trebui să renunţe la ideea că acestea trebuie făcute doar pentru foarte mulţi bani.

"Ar trebui mai multă deschidere pentru folosirea resurselor, drept dovadă evoluţia pozitivă a economiei după primul val de privatizări", spune Dinu

Aflată de trei ani pe piaţă, casa de avocatură DLA Piper face parte dintr-un grup de circa 20-25 de firme locale şi internaţionale care asistă circa 80% din marile corporaţii prezente pe piaţa locală şi se luptă pentru onorarii anuale estimate la circa 200 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO