Mediafax.biz Exclusiv

GE: Vântul va fi factorul de creştere în energie şi în acest an, dar momentul este critic pentru investiţiile în zona termo

Autor: Roxana Petrescu

14.03.2012, 19:31 113

Cu toate acestea, momentul este critic pentru atragerea banilor în zona termo de producere a energiei, zonă complet neglijată în ultimii 20 de ani, crede Carmen Neagu, regional executive pentru sud-estul Europei din cadrul gigantului american General Electric, unul dintre cei mai mari producători de echipamente pentru sectorul energetic. Potrivit Strategiei Energetice a României pentru 2011- 2035, circa 80% din termocentralele locale au durata de viaţă depăşită, 31% din hidrocentrale trebuie înlocuite, iar reţelele de distribuţie a energiei sunt într-un grad avansat de uzură.

În ciuda acestui lucru, investiţiile majore trenează de ani de zile, în contextul în care parteneriatele semnate între statul român şi grupuri energetice internaţionale în 2008 pentru construirea unor termocentrale noi nu au înregistrat niciun avans.

Deşi investiţiile în energiile regenerabile au crescut spectaculos în ultimii doi ani de zile, iarna aceasta a subliniat nevoia României de a avea un sector termo bine pus la punct, vechile termocentrale fiind unităţile care au ţinut becul aprins pe piaţa locală în zilele în care consumul de energie a escaladat pe fondul termperaturilor extrem de scăzute.

"Vântul a fost factorul de creştere anul trecut. Au fost singurele investiţii care s-au realizat. Momentul este însă critic pentru decizia de face şi de a găsi investiţii pentru zona termo. Banii sunt foarte scumpi în ziua de azi iar resursele sunt din ce în ce mai limitate. România a dovedit că are potenţial, atât în zona Mării Negre şi poate avea potenţial pe partea de gaze de şist. Dar ce facem? Extragem aceste resurse pentru a le arde în unităţi cu un randament de 30%? Lumea este prea săracă pentru lucruri ieftine", a precizat Neagu.

Potrivit acesteia, dincolo de identificarea modalităţilor prin care investitorii străini pot fi atraşi pe plan local în proiecte termo, alegerea unor tehnologii eficiente trebuie să se regăsească pe lista de priorităţi.

"Sunt necesare reglementări transparente şi predictibile, o lege funcţională a parteneriatului public privat. În plus, energia trebuie să devină o prioritate, în contextul în care în vechiul calendar financiar, realizat pentru perioada 2007-2013, energia a fost o Cenuşăreasă. Am putea fi o zonă cu potenţial energetic în regiune, dar începem să pierdem teren", a mai spus Neagu.

Americanii de la General Electric s-au poziţionat pe piaţa locală ca unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnologie.

Astfel, cel mai mare parc eolian pe uscat care se construieşte acum în România, proiectul de 1,1 mld. euro făcut de cehii de la CEZ, care la momentul finalizării va deveni cea mai mare investiţie de acest tip la nivel european, va fi echipat cu 240 de turbine eoliene livrate de GE.

Totodată, GE este compania care a livrat turbinele pentru centrala pe gaze de 860 MW, mai mare decât un reactor al centralei nucleare de la Cernavodă, pe care Petrom, cea mai mare companie din România, a construit-o la Brazi.

Termocentrala are o valoare de 500 de milioane de euro şi este primulgreenfieldde acest gen realizat în România ultimilor 20 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO