Mediafax.biz Exclusiv

GED a preluat hotelul Duke din Piaţa Romană, dar şi un depozit frigorific în Popeşti-Leordeni

GED a preluat hotelul Duke din Piaţa Romană, dar şi un depozit frigorific în Popeşti-Leordeni

Autor: Mirabela Tiron, Cristi Moga

27.03.2012, 17:42 525

Spaniolii au preluat integral firma Group Millennium 2000, controlată de mai mulţi oameni de afaceri din Turcia, prin intermediul căreia a fost deschis hotelul Duke cu 38 de camere în urmă cu zece ani, în timp ce depozitul frigorific a fost inaugurat în 2010 şi cu ajutorul unei finanţări europene de 1,6 milioane de euro.

"GED a preluat pachetul integral de acţiuni al companiei Group Millennium 2000 SRL deoarece deţine două linii de business interesante - Duke Logistics şi hotelul Duke", a precizat pentru ZF Rafael Trebolle, deputy managing director al GED.

Reprezentantul companiei spaniole spune că principalul obiectiv urmărit prin această achiziţie a fost intrarea pe piaţa depozitelor frigorifice, iar poziţionarea în Popeşti-Leordeni, lângă şoseaua de centură, a reprezentat un avantaj.

"Creşterea gradului de ocupare al depozitului în ultimele luni demonstrează potenţialul acestei pieţe în Bucureşti", a mai punctat reprezentantul GED, care precizează şi faptul că în viitorul apropiat capacitatea de stocare ar putea fi dublată. Potrivit informaţiilor existente, depozitul este situat pe un teren de 30.000 mp ce permite realizarea unor construcţii suplimentare.

Valoarea întregii tranzacţii poate fi estimată la circa 7-8 milioane de euro, din care hotelul poate fi evaluat la 2-3 milioane de euro, luând în calcul un preţ de 70.000-80.000 de euro pentru fiecare din cele 38 de camere ale hotelului.

Cred în turism

"Hotelul este foarte interesant, iar investiţia într-un activ cu asemenea caracteristici este o continuare a încrederii pe care GED o are în piaţa hotelieră din România şi în dezvoltarea viitoare a industriei turismului. Păstrând gradul de clasificare la trei stele, obiectivul GED este de a poziţiona hotelul Duke drept una dintre primele opţiuni pentru călătorii în scop de afaceri din Bucureşti şi o variantă bună pentru ceilalţi turişti care doresc să fie în centrul oraşului", a mai spus Trebolle.

Tariful pe noapte al unei camere single este de 75 de euro în timpul săptămânii şi de 50 de euro în weekend.

Un apartament se închiriază cu preţuri începând de la 100 de euro, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

Compania Group Millennium 2000 a finalizat 2010 cu o cifră de afaceri de 1,9 milioane de lei şi pierderi de 3,8 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Spaniolii de la GED au fost asistaţi în această tranzacţie de avocaţii firmei NNDKP.

Ce-au mai cumpărat spaniolii

Anul trecut, spaniolii de la GED au cumpărat un pachet de 30% din lanţul hotelier Continental Hotels de la PPF. Prin această tranzacţie, GED a reintrat în acţionariatul lanţului hotelier controlat de omul de afaceri Radu Enache, după ce în anul 2006 îşi vânduse participaţia de 20%.

Pe de altă parte, spaniolii au mai cumpărat anul trecut şi pachetul majoritar de acţiuni la agenţia de turism Prestige Tours de la omul de afaceri Mircea Vladu, fondatorul companiei şi cel care va deţine funcţia de director executiv.

Prestige Tours a încheiat 2010 cu afaceri nete de 10 milioane de euro şi un profit net de 250.000 euro. Achiziţia a fost făcută prin intermediul agenţiei de turism Happy Tour, controlată de spanioli.

Fondul a mai achiziţionat platforma online Paravion.ro şi compania de turism corporate şi de lux Travel House.

Sumele cheltuite în România de turiştii străini au reînceput să crească anul trecut, ajungând din nou la nivelul de 1 miliard de euro, atins pentru prima dată în 2006, dar majoritatea celor care ne vizitează ţara o fac în interes de afaceri şi se cazează, în general, pentru doar două nopţi.