Mediafax.biz Exclusiv

IFR: Preţul de listare al FP lasă loc de creştere

no title

Autor: Adrian Cojocar

02.02.2011, 19:04 13

"Investiţia înFP am gândit-o iniţial ca o oportunitate pentru a da acces indirectin vestitorilor în acţiunile fondului înainte delistare.

În acest moment ne bazăm pe po ten ţialul deapre ciere al FP din punctul de vedere fundamental, preţul delistare lăsând loc de apreciere până la finalul anului", spune Andreea Gheorghe, directorul general adjunct al SAIIntercapital.

Ea a a precizat că iFond Financial şi-aredus în luna ia nuarie ex pu nerea în ac ţiuni Fondul Pro prietatea (FP) cu 11,5%, până la ni velul de 39%, pen tru a se în cadra în re glemen tările CNVM pri vind expu ne rea ma xi mă de 40%pe un emitent.

Potrivit calculelor ZF, iFond Financial aînre gis trat din august şi până la finele lunii ianuarie un câştigde circa 14,5% din aprecierea ac ţiunilor FP, la care se adaugă unrandament de 12,7% din dividendele încasate la fond.

Valoarea activului net al fondului a urcatastfel cu 10,3% în ianuarie pe fondul listării FP şi înre gistreazăun avans de 15,4% faţă de preţul din IPO.O parte dintre baniiobţinuţi pe acţiunile Fondului Proprietatea au fost investiţi deIFR în acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi SIF-uri, înspecial SIF Oltenia şi SIF Moldova.

Astfel, valoarea pachetelor deţinute de fondla SIF-uri a crescut în prima lună din acest an de la 15,84% lapeste 22%, deşi preţul de piaţă al societăţilor de investiţiifinanciare a în registrat în această perioadă o performanţă slabăfaţă de alte deţineri ale iFond Financial. Acţiunile BVB au ajunssă reprezinte 23,7% din ponderea activelor deţinu te de fond graţieşi evo lu ţiei bune din ultima perioadă.

"Consider investiţia în acţiunile BVB unastra te gică. Piaţa de capital ro mânească prezintă un po tenţialmare de dez vol tare pe termen lung. Atât FP, cât şi cele cinci SIFsunt tranzacţionate în acest moment la discounturi im portante faţăde activul net uni tar, care pot fi explicate doar în parte deriscurile asumate prin inves tiţia în acţiunile acestora",consideră Andreea Gheorghe.

Unităţile iFond Financial se tranzacţionauieri la un preţ de 230 lei, apropiat de valoarea activului net dela finele lunii ianuarie, de 233,1 lei, care-i dă fondului ovaloare de piaţă de aproape 2,2 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO