Mediafax.biz Exclusiv

Motorul ipotecarului s-a oprit în ianuarie, iar volumul creditelor a scăzut sub 7,7 mld. euro

Motorul ipotecarului s-a oprit în ianuarie, iar volumul creditelor a scăzut sub 7,7 mld. euro

Autor: Ciprian Botea

29.02.2012, 10:11 275

Soldul creditelor acordate de bănci pentru achiziţia de locuinţe a scăzut cu echivalentul a 65 mil. euro pe parcursul lunii ianuarie şi a ajuns la 7,68 mld. euro, potrivit datelor BNR.

Aceasta este prima scădere lunară raportată de bancheri în ultimul an.

Spre exemplu, soldul creditului ipotecar a crescut cu circa un miliard de euro pe parcursul anului trecut, numai în luna decembrie fiind consemnat un salt de 150 milioane de euro.

Creditul ipotecar a fost susţinut în perioada de criză de programul "Prima casă", astfel că în ultimii trei ani volumul total al finanţărilor s-a majorat cu 50%.

Creşterea din ultimii ani a soldului reflectă destul de bine vânzările noi, în contextul în care aceste credite sunt acordate pe termen lung, iar rambursările sunt nesemnificative.

"A fost o jumătate de lună în care nu au funcţionat înscrierile în cartea funciară şi nu s-au putut face tranzacţii şi cred că aceasta este principala explicaţ ie pentru evoluţia mai slabă. Cererea pentru credite "Prima casă" este relativ constantă în ultimele luni, dar mai scăzută decât în ediţiile anterioare ale programului", spune Liviu Andrei, directorul executiv al brokerului de credite Alliance Finance.

Creditele acordate cu garanţia statului au depăşit 800 mil. euro anul trecut, bancherii reuşind să vândă puţine produse din oferta proprie pentru care clienţii aveau nevoie de un avans de treipatru ori mai mare. De la începutul programului, în iunie 2009, s-au dat peste 55.000 de credite cu o valoare cumulată de 2,3 mld. euro. La sfârşitul lunii septembrie existau 218.000 de credite ipotecare în derulare, cu 60.000 de conturi mai mult decât în decembrie 2008, când efectele crizei începeau să-şi facă simţită prezenţa pe piaţa locală, potrivit datelor de la Biroul de Credit. Chiar dacă cererea pentru împrumuturi garantate de stat nu mai înregistrează o evoluţie spectaculoasă de ceva vreme, este de aşteptat ca apetitul clienţilor pentru aceste credite să revină având în vedere că băncile nu vor mai putea să vândă ipotecare clasice în valută cu avans mai mic de 25%, iar cele în lei afişează în continuare dobânzi cu până la 50% mari.

Restricţiile impuse de BNR nu se aplică însă şi programului "Prima casă", unde avansul rămâne la 5%.

"Februarie a fost o lună relative stabilă din punctul de vedere al cererii de credit cu toate că mă aşteptam la mai multe cereri având în vedere noul regulament de creditare a persoanelor fizice. Cererea pe "Prima casă" ar putea să crească după ce toate băncile se vor alinia la noul regulament", spune Andrei.

O alternativă pentru clienţi ar putea fi creditele ipotecare în lei, unde avansul minim impus de BNR este de 15%.

Clienţii s-au lăsat însă convinşi cu greu până acum să se împrumute în lei pe termen lung datorită dobânzilor foarte mari, mai puţin de 5% din soldul total fiind finanţări în moneda naţională.

Dacă dobânda medie la un credit ipotecar în euro este de circa 6% pe an, la lei costul depăşeşte 9% pe an. De cealaltă parte şi creditul de consum a continuat să scadă în ianuarie, până la echivalentul a 14,3 miliarde de euro.

Scăderea din ianuarie a fost totuşi de numai 80 mil. euro, sub media lunară de anul trecut.

Volumul creditelor de consum s-a redus cu mai mult de 20% în ultimii trei ani deoarece vânzările noi nu au reuşit să ţină pasul cu rambursările.

Totodată, bancherii au închis sute de mii de conturi deoarece clienţii nu au mai reuşit să-şi plătească ratele lunare, creditele respective ajungând pe mâna recuperatorilor de creanţe. Bancherii au început să promoveze mai agresiv creditele de consum în ultima perioadă, dar clienţii sunt în continuare reticenţi să se îndatoreze.

Restricţiile care intră în vigoare luna aceasta, dar care au fost anunţate încă din toamna anului trecut, prevăd reducerea perioadei maxime de acordare a creditelor de consum la cinci ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO