Pe de altă parte, BNR nu acceptă ca băncile să arunce pe piaţă sume mari de valută într-o perioadă scurtă de timp, creând premisele unor operaţiuni de tip speculativ.
La rândul lor, băncile susţin că dacă nu vând valută şi rămân mult timp cu poziţii valutare deschise s-ar expune unor riscuri rezultate din evoluţia cursului leu/euro, riscuri care s-ar putea concretiza în pierderi. Există însă şi posibilitatea ca la final să rezulte profituri.
Chiar dacă admite că există diferenţe între poziţiile contabile - care se aliniază la IFRS, şi poziţiile prudenţiale - care rămân legate de RAS, BNR susţine că managementul riscului este o responsabilitate a băncilor, în timp ce responsabilitatea sa este să se asigure că băncile nu-şi pun în joc solvabilitatea dincolo de limitele de prudenţialitate.
O concluzie a discuţiilor care au avut loc în ultima perioadă între bănci şi BNR este că banca centrală nu va accepta un regim automat de exercitare a opţiunilor de vânzare de valută pe seama reducerii provizioanelor, ci va da aprobări individuale în funcţie de rezultatul analizării cifrelor prezentate de fiecare bancă solicitantă, respectiv de impactul final asupra ratei de solvabilitate. În funcţie de calitatea portofoliilor de credite, în cazul unor bănci ar putea fi vorba despre ajustări de provizioane substanţiale, putând rezulta poziţii valutare foarte lungi cu impact pe măsură asupra solvabilităţii.
Un element-cheie al analizei este legat de obligaţia ca în situaţia în care o poziţie valutară a unei bănci trece de 2% din fondurile proprii, pentru toată suma care depăşeşte pragul respectiv să apară o cerinţă de capital de 8%. Dacă banca acoperă cerinţa de capital, îşi micşorează solvabilitatea. Iar în funcţie de solvabilitatea la care s-ar ajunge în final, BNR poate aproba sau nu exercitarea opţiunii de ajustare a provizioanelor. Faţă de 31 decembrie, în bilanţurile băn cilor de pe 1 ianuarie apare o singură schimbare esenţială sub forma ajustării rezultate din diferenţ a de provizioane. Fondurile proprii nu se modifică, iar diferenţa de provizioane se transformă în profit, majorând rezultatul reportat.
Aici BNR a prevăzut un aşa-numit filtru prudenţial prin care provizioanele eliberate sunt deduse din fondurile proprii pentru a nu apărea în bilanţurile băncilor imaginea unei îmbună tă ţiri altminteri artificiale a situaţiei financiare. Analiza s-ar putea schimba în momentul în care adunările generale ale băncilor din primă vară vor decide repartizarea diferenţei de provizioane, când s-ar ajunge la plata de impozit pe profit şi astfel ar ieşi bani din sistemul bancar către Ministerul Finanţelor.
Pe de altă parte, ministrul finanţelor Gheorghe Ialomiţianu spune că a fost de acord ca băncile să nu plătească impozit pe profitul rezultat din diferenţa de provizioane între RAS şi IFRS dacă sumele respective vor fi reinvestite în capital.
Pentru a simplifica întrucâtva lucrurile, BNR le-a comunicat băncilor că poziţiile valutare pot fi ajustate cu elementele deductibile din fondurile proprii, astfel încât şi poziţiile respective ca sumă absolută să poată rămâne nemodificate faţă de 31 decembrie.
Numai că dacă vor ca poziţiile valutare să nu le fie influenţate de ajustările de provizioane, băncile trebuie să ceară aprobarea BNR.
În toată această discuţie banca centrală încearcă "să ţină mai mulţi pepeni într-o mână": să asigure cum-necum trecerea sistemului bancar la IFRS, aşa cum este scris şi în acordul cu FMI, să păstreze pârghii de control al solvabilităţii băncilor şi în acelaşi timp să prevină operaţiuni valutare de tip speculativ, respectiv o volatilitate crescută a cursului leu/euro.
Cu toate acestea, unele bănci s-au grăbit să profite de conjunctură şi au vândut valută pe finalul anului trecut mizând pe antrenarea unui efect de turmă care le-ar fi permis mai apoi să cumpere înapoi euro la preţuri mai mici, cu profituri pe măsură.
BNR n-a întârziat însă să descurajeze astfel de opţiuni ale bancherilor, iar acum orice decizie de vânzare de valută pe seama ajustărilor de provizioane este condiţionată de efectul final asupra solvabilităţii.
Aşa că băncile cu diferenţe mari de provizioane nu au decât să se aşeze la coadă la BNR cu dosarele prin care să probeze că dacă ar vinde valută nu ar ajunge în situaţia ca BNR să le ceară apoi capital suplimentar pentru refacerea solvabilităţii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
