Mediafax.biz Exclusiv

O româncă de 42 de ani, promovată de Renault la sediul central din Franţa

O româncă de 42 de ani, promovată de Renault la sediul central din Franţa

Autor: Adelina Mihai

20.02.2012, 18:57 690

Ea a gestionat politicile de resurse umane ale RTR încă de la înfiinţarea centrului (în 2006), perioadă în care francezii au angajat 2.500 de români.

Din noua funcţie - HR Shared Services Center Development Manager - Dana Oprişan are rolul de a coordona programul de eficientizare a proceselor şi a organizării echipelor de resurse umane ale grupului Renault la nivel mondial, în cadrul căruia lucrează peste 120.000 de oameni.

Absolventă a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, Dana Oprişan are experienţă în domeniul resurselor umane, lucrând anterior în companii precum Orange sau Draexlmaier Group. Şi-a început cariera ca manager de resurse umane în cadrul companiei de catering aerian Abela Rocas (1994 - 1997), după care a fost timp de patru ani HR operations manager al operatorului de telefonie mobilă Mobilrom (Orange România).

Timp de un an a fost director de HR al Scop Computers (distribuţie IT), iar în perioada 2002- 2003 s-a ocupat de politicile de HR ale Sanex (producător de plăci ceramice şi decoruri) dinCluj-Napoca. Din 2003 şi până în 2006 a fost directorul de HR al Rolem Codlea (fabrica deţinută de producătorul german de componente autor Draexlmaier Group înBraşov).

Multinaţionalele au oferit managerilor români oportunitatea de a-şi dezvolta cariere internaţionale în ultimii ani, pe care i-au promovat la sediile centrale, aceasta fiind şi o modalitate de retenţie a angajaţilor valoroşi în companie. Recent, şi compania farmaceutică britanică GlaxoSmithKline a numit-o pe Crina Ancuţa, 44 de ani, în poziţia de director de marketing pentru un produs pe care GSK îl va lansa anul viitor, ea fiind deja la Londra.

Tot GSK a mai promovat anul trecut două românce la Londra: Roxana Precu (director de marketing în cadrul Centrului de Excelenţă pentru Oncologie) şi Mihaela Ianoşev (European Medical Director al Critical Diseases Business Unit).

De asemenea, de la începutul acestui an, Sorin Popa, 47 de ani, numărul doi din BRD, a fost promovat la sediul central din Paris al Société Générale, unde se ocupă de dezvoltarea comercială a reţelei internaţionale a grupului francez.

Cu toate acestea, RTR - cel de-al doilea centru tehnologic ca mărime al constructorului francez după cel de la Paris - a fost în ultimii ani unul dintre angajatorii care şi-au făcut o practică din a aduce în ţară români care au lucrat în străinătate. În urmă cu aproape doi ani compania a lansat o campanie prin care urmărea să readucă înţarămai multe zeci de ingineri români care au lucrat anterior în cadrul unor grupuri auto.

Numai în 2009, spre exemplu, RTR a adus în România aproximativ 10-12 specialişti români care au lucrat în străinătate şi care aveau cunoştinţe de project management.

Unul dintre românii repatriaţi de Renault este Sorin Buşe, actualul director general al RTR.

Cei 2.500 de angajaţi ai RTR în România lucrează în Bucureşti (unde compania are un studio de design şi birouri de proiectare),Piteşti(unde oferă asistenţă pentru uzinele vehicul şi mecanică aleDaciaşi activităţi de testare vehicul şi mecanică) şi Titu (centru de inginerie).

În 2010, RTR a încheiat afaceri de peste 100 de milioane de euro şi a înregistrat un profit net de aproape 3,5 mil. euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO