Mediafax.biz Exclusiv

Oriflame, Amway şi L’Oreal şi-au schimbat country managerul pentru România

Oriflame, Amway şi L’Oreal şi-au schimbat country managerul pentru România

Autor: Cristina Rosca

18.03.2012, 19:19 480

Ultimii care s-au înscris pe lista schimbărilor de top manageri sunt suedezii de la Oriflame, care au adus-o în România pe Karolina Georgieva (42 de ani), cu o experienţă de peste 15 ani în cadrul companiei.

Originară din Macedonia, noul managing director al Oriflame România are planuri mari pentru businessul local, respectiv să tripleze vânzările pe termen mediu şi lung.

Karolina Georgieva şi-a început ascensiunea în cadrul Oriflame direct din poziţia de managing director pentru opera ţiunile producătorului din Macedonia. "Am fost totodată primul lor angajat în Macedonia", îşi aminteşte ea. Înainte de a veni în cadrul Oriflame, Karolina Georgieva lucra pentru Camera de Comerţ din Macedonia, departamentul de Relaţii Economice Internaţionale. Era angajată cu contract pe perioadă determinată şi i se promisese că după un an va primi spre semnare un contract pe perioadă nedeterminată. Pentru că a fost amânată semnarea unui nou contract, a decis să îşi schimbe jobul.

După ce şi-a încheiat mandatul pentru Oriflame în Macedonia, a plecat în Bulgaria, unde a rămas trei ani şi apoi în Serbia, timp de şapte ani.

Apoi a trebuit să schimbe din nou peisajul şi să vină în România. Aici s-a mutat în august anul trecut şi spune că se simte ca acasă. Din Bucureşti conduce operaţiunile locale ale Oriflame, dar şi pe cele ale altor opt state din zona Balcanilor. România este, potrivit Karolinei Georgieva, cea mai mare dintre toate după valoarea cifrei de afaceri.

Deşi nu oferă cifre pentru businessul local, ea spune că 2011 a fost un an record pentru Oriflame România. Cel mai bun an din istoria de peste 15 ani a companiei pentru care există date a fost 2008, când afacerile se ridicau la 122 mil. lei (33 mil. euro). Odată cu instalarea crizei financiare, reducerea consumului şi-a pus amprenta şi asupra businessului Oriflame, care a scăzut la sub 100 de milioane de lei, cel mai scăzut nivel de după 2005.

Mai e loc de creştere

Karolina Georgieva pune creşterea din 2011 pe seama evoluţiei numărului de reprezentanţi şi clienţi. "De asemenea, a crescut numărul de produse vândute şi valoarea comenzii fiecărui reprezentant." Karolina Georgieva se fereşte din nou să ofere cifre.

Valoarea comenzilor a crescut odată cu creşterea numărului de produse în condiţiile în care românii s-au orientat în principal către produsele la reducere sau la ofertă.

În ceea ce priveşte 2012 businessul Oriflame din România va continua să crească.

"Este miza noastră pentru acest an".

Mai mult, pe termen mediu şi lung, România este piaţa cu cel mai mare potenţial de creştere din regiune. "Nu va fi greu să triplăm vânzările din România." Cel mai mare potenţial vine din zona rurală, deoarece românii din această zonă au un număr limitat de alegeri. Jucătorii care activează în domeniul vânzărilor directe - cum este cazul Avon, Oriflame şi Amway - au posibilitatea de a pătrunde prin intermediul reprezentanţilor în zona rurală, unde alţi competitori nu au acces.

Amway pariază pe o româncă

Amway, un alt jucător din zona de vânzări directe, şi-a schimbat şeful în acest an.

Ioana Enache, un executiv care a lucrat în companii precum GlaxoSmithKline sau Petrom, a fost numită în funcţia de director general al Amway România înlocuindu-l pe George Popescu. Acesta din urmă a fost promovat ca manager al departamentului european de vânzări din cadrul proiectului Atlas, un proiect internaţional al Amway.

Anunţul privind promovarea lui Popescu a fost făcut în luna septembrie a anului trecut, însă a fost nevoie de circa jumătate de an pentru găsirea unui nou şef al businessului local de circa 22 mil. euro în 2010.

Ioana Enache are o experienţă de 19 ani în domenii precum vânzări, marketing, comunicare, strategie şi managementul schimbării, lucrând anterior în companii precum GlaxoSmithKline, A&D Pharma şi Petrom. Din 2005 are o firmă proprie de consultanţă - Excellero - şi este implicată în proiecte strategice de comunicare, marketing, managementul schimbării şi CSR.

Francezii au adus un francez

Ioana Enache este singurul român numit în acest an la conducerea unui business de cosmetice. Francezii de la L'Oreal, cel de-al treilea jucător din domeniu care a făcut o mutare la nivel de top management, au ales un francez.

L'Oreal, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de cosmetice, cu afaceri de peste 50 mil. euro, l-a numit la începutul acestui an în funcţia de country manager pe România pe Gilles Antoine (44 de ani).

El şi-a stabilit ca prioritate a mandatului său readucerea pe creştere a businessului local după doi ani de scădere. Deşi Antoine nu doreşte să ofere cifre privind afacerile din 2011, la finalul anului trecut predecesorul său Richard Matalon spunea că ultima perioadă a fost dificilă, situaţia din piaţa de cosmetice reflectându-se şi asupra businessului pe care îl conduce.

Astfel, cifra de afaceri a L'Oreal România urma să scadă cu până la 5% în 2011 faţă de 2010, când s-a ridicat la 56,2 mil. euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Piaţa de produse cosmetice a fost afectată de situaţia economică dificilă. În prezent nu există o estimare unitară privind valoarea acesteia, estimările variind între 500 şi 900 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO