Prin măsurile pe care le-a luat Guvernul, s-au evitat derapaje de genul celor din "ţări cu ştaif în UE, care astăzi au mari probleme", spunea în decembrie trecut premierul Emil Boc, într-una dintre numeroasele sale declaraţii despre cât de bine stă România în raport cu diverse alte ţări europene, graţie restricţiilor bugetare adoptate de guvernul lui. "Uitaţi-vă în ce greutăţi majore intră ţări precum Irlanda, pentru că nu au făcut ceea ce trebuie şi astăzi sunt practic în pragul colapsului. Dacă noi nu luam aceste măsuri, eram o ţară cu greutăţi mult mai mari decât Letonia, Lituania, Portugalia, Spania, Irlanda, Grecia", susţinea premierul.
Aproape toţi oamenii de afaceri şi analiştii chestionaţi de BUSINESS Magazin menţionează, într-adevăr, fixarea unor ţinte de disciplină bugetară prin acordul cu FMI şi reducerea cheltuielilor în sectorul public (mai puţini apreciază şi majorarea TVA) ca măsuri pozitive luate de actualul guvern, alături de programul Prima Casă, modificarea Codului Muncii şi menţinerea nivelului cotei unice de impozitare. Toţi se grăbesc să adauge însă o listă mult mai lungă de măsuri considerate neinspirate sau nocive, de la mărirea salariilor şi a pensiilor înainte de alegeri şi până la impozitul forfetar, seria prea mare de investiţii nefinalizate sau inutile, permiterea creşterii arieratelor şi chiar aplicarea în mare grabă şi nediferenţiat a unor măsuri (tăierea uniformă a salariilor cu 25% în sectorul bugetar, fără criterii de performanţă, şi majorarea uniformă a TVA, reclamate de pildă ca atare de Sorin Popescu, şeful Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente - ARPIM). Şi nici nu e vorba doar de actualul guvern, ci de întârzierea cu care statul în general înţelege momentul şi ciclurile economice. "De investiţii era nevoie din prima zi de când România a intrat în criză", afirmă economistul Florin Cîţu. "Relaxarea fiscală ar fi trebuit să vină la începutul crizei, pentru a stimula economia şi a sprijini IMM-urile foarte fragile şi puternic îndatorate. Acum nu înseamnă altceva decât a face duşuri scoţiene cu un bolnav cardiac", consideră Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare imobiliară Darian.
Pentru următorul an, situaţia se prezintă şi mai dificilă decât până acum, iar capcanele pândesc la tot pasul atât economia, cât şi pe cei care trebuie să construiască politicile economice. Pe de o parte, mutarea crizei financiare în Europa şi perspectiva unei perioade delicate pentru băncile străine care au investiţii în România şi pentru economiile zonei euro ne periclitează direct şansele de relansare; pe de altă parte, ţara intră într-un an electoral cu o economie nerefăcută după criză şi susţinută de motoare aflate majoritar în afara controlului său (industria depinde de investitorii străini, exporturile depind de cererea din zona euro, agricultura depinde de starea vremii).
Este adevărat că, faţă de anii trecuţi, România are în ochii investitorilor un avantaj nou, mai ales pentru o ţară în ajun de alegeri: analizele care ajung la investitori relevă acum mai multă încredere în capacitatea guvernului de a rezista populismului, chiar dacă ţintele de deficit negociate cu FMI ar putea fi uşor depăşite: "actualul acord cu FMI şi UE va rămâne în grafic, fiindcă guvernul şi-a demonstrat deja hotărârea de a consolida finanţele publice, iar deficitul structural al bugetului se va menţine sub 3% din PIB", estimează analiştii BCR, care mizează pe un deficit al bugetului general de 4,2% în 2012, calculat după standardele europene ESA95). Acest avantaj poate fi însă eclipsat cu uşurinţă de faptul că reticenţa faţă de risc, mărită de criză, îi face pe investitori să ocolească Europa de Est în bloc, cel puţin deocamdată: ultimul raport de strategie al Citigroup, de pildă, recomandă investitorilor să-şi crească expunerea pe Asia, dar s-o reducă pe America Latină şi încă mai mult pe Europa Centrală şi de Est, regiunea cea mai direct vulnerabilă faţă de efectele crizei datoriilor din zona euro, pentru care analiza Citi aşteaptă o intrare în incapacitate de plată a Greciei, a Irlandei şi a Portugaliei undeva în a doua parte a anului viitor.
Ce poate face şi ce nu ar trebui să facă statul în aceste condiţii?
1. SITUAŢIA INTERNAŢIONALĂ NU-I O SCUZĂ.
Cum bine ştim, şi Polonia a traversat acelaşi climat de criză ca şi noi, ceea ce nu a împiedicat-o să evite recesiunea, mulţumită celor trei atuuri pe care le-a valorificat: piaţa internă mare, capacitatea de export şi fondurile europene. Estonia, a cărei economie căzuse cu aproape 18% din cauza crizei, şi-a revenit între timp pe seama investiţiilor străine, a fondurilor europene şi a structurii flexibile a economiei (ţara are cel mai mic sector public din UE, reprezentând 6,6% din PIB, birocraţia a fost aproape complet înlocuită de informatizarea administraţiei), iar anul acesta se aşteaptă la o creştere de peste 7%. Pentru noi însă, redresarea după recesiune a fost lentă şi modestă, iar previziunile de creştere pentru 2011 şi 2012 sunt rând pe rând ajustate în jos.
"O revenire mai rapidă a României trebuie însoţită de fluxuri semnificative de capital străin. Dar în condiţiile externe actuale, intrările mari de capital străin sunt puţin probabile, iar România va trebui să crească în special pe seama resurselor proprii. Fondurile europene pot fi o gură de aer proaspăt în acest context", afirmă Lucian Anghel, economistul-şef al BCR. Acum avem minister unic care să administreze fondurile europene, însă diavolul tot în detalii rămâne: "Nu cred ca prin crearea unei noi insitutii birocratice se poate rezolva problema absorbţiei fondurilor", susţine Florin Cîţu, având în vedere dificultăţile concrete întâmpinate de cine depune dosare pentru proiecte. "Cred că era mult mai bine să se concentreze eforturi la nivel de oraş, pentru a-i ajuta pe cei interesaţi să depună proiecte cu finanţare UE. În plus, acest sfat trebuia oferit gratuit." Cantitativ, lucrurile stau mult mai bine acum decât anul trecut: conform Andreei Paul (Vass), consiliera prim-ministrului, până la sfârşitul lunii septembrie s-au făcut plăţi către beneficiari în valoare de aproximativ 1,16 miliarde de euro, echivalentul unei creşteri cu 67% a plăţilor faţă de sfârşitul anului trecut. Suntem conştienţi că fondurile europene sunt unul dintre pilonii creşterii sănătoase din România şi reprezintă o resursă insuficient valorificată. Înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene nu face decât să limpezească managementul şi responsabilităţile. Bineînţeles, trebuie dublată de măsuri pentru reducerea birocraţiei şi continuarea acordării de facilităţi pentru beneficiari, de pildă accelerarea procedurilor de licitare, care să eficientizeze întregul proces", declară Andreea Paul.
2. NU NE COMPARĂM CU GRECIA.
Tentaţia de mai sus, de a compara România cu economiile dezvoltate ale zonei euro, e periculoasă, pentru că poate fi folosită drept fals argument pentru diverse măsuri pe care România nu şi le poate permite.
De curând, Adriean Videanu, fost primar al Capitalei şi potenţial candidat la aceeaşi primărie, readucea în discuţie proiectul PDL de relaxare fiscală, cu scăderea cotei unice, scăderea CAS şi reducerea birocraţiei, aducând ca justificare declaraţia şefei FMI, Christine Lagarde, care îndemnase statele dezvoltate ale lumii să treacă de la politici axate doar pe austeritate fiscală la politici de stimulare a creşterii economice (subînţelegând aici inclusiv programele de relaxare monetară cantitativă aplicate de SUA şi Marea Britanie şi la care se va ralia probabil şi blocul zonei euro). România însă are altă structură a economiei şi face parte din cu totul altă ligă, din punctul de vedere al investitorilor (Franklin Templeton ne-a amintit că nu suntem consideraţi în categoria economiilor emergente, cu un anumit grad de predictibilitate a câştigurilor pentru investitori, adică alături de Polonia, ci în categoria pieţelor de frontieră, riscante şi cu câştiguri nesigure, alături de Nigeria), ceea ce explică şi importanţa existenţei unui program cu FMI ca instrument de stabilizare, şi faptul că dobânzile la datoria României şi nivelul CDS pentru România sunt mai sensibile şi mai expuse riscului de majorare decât pentru alte ţări din regiune şi după alte criterii decât cele pentru ţările zonei euro.
Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, puncta recent diferenţa dintre România, care a atras până acum un total al investiţiilor străine de 3.270 de dolari pe cap de locuitor, şi Ungaria, care a atras 26.460 de dolari pe cap de locuitor ("în toţi anii aceia când noi ne întrebam dacă e bine sau nu să tăiem coada câinelui"), subliniind că atitudinea investitorilor străini faţă de o ţară depinde şi de implicarea pe care o au de protejat la momentul respectiv. Aceasta ar fi, de pildă, o explicaţie pentru care Ungaria n-a suferit atât de mult cât ne-am fi aşteptat de pe urma măsurilor luate de guvern cu impact asupra investiţiilor (taxa pe bănci şi telecom, îngheţarea dobânzilor la credite şi însăşi renunţarea la acordul cu FMI), în timp ce în cazul României, exigenţele sunt mai mari şi toleranţa mai scăzută.
Cum spunea guvernatorul Mugur Isărescu, reducerea CAS ar fi prima măsură binevenită pe care ar putea s-o ia statul, dar numai dacă se poate asigura că are suficiente resurse bugetare s-o facă; altminteri, fie rămâne cu un stoc mai mare de investiţii neterminate, fie trebuie să taie din nou din altă parte ori să se împrumute, ca să satisfacă ţinta de deficit. "Personal, aş reduce CAS cu 3-5%. S-a demonstrat că reducerea CAS a fost mai eficace decât introducerea cotei unice în ceea ce priveşte creşterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor şi în crearea de noi locuri de muncă", afirmă deputatul PSD Constantin Niţă, fost ministru pentru IMM şi coautor al strategiei economice a opoziţiei, adăugând însă imediat, prudent, că "Guvernul îşi poate permite o relaxare fiscală bine ţintită în scopul stimulării economiei doar în condiţiile în care prioritizează investiţiile publice şi luptă cu evaziunea fiscală".
3. ÎN REALITATE, NU AVEM BANI.
"După părerea mea, suntem într-un moment în care mişcarea fiscalităţii este categoric nerecomandată", susţine Florian Libocor, economistul-şef al BRD. "Cred că acum trebuie să primeze ideea de stabilitate. Dat fiind contextul actual, orice modificări făcute în zona fiscalităţii au riscuri mari de a genera dezechilibre bugetare, de la nivelul companiilor până la nivelul bugetului de stat", spune el, reluând astfel o idee pe care numeroşi investitori au enunţat-o de câte ori au avut ocazia, anume că mai importantă predictibilitatea decât un cod fiscal care se schimbă tot la câteva luni, indiferent câte noutăţi favorabile ar aduce. Importantă este, în schimb, reforma fiscală, care presupune reducerea birocraţiei şi simplificarea sistemului de taxe Dar ne putem împrumuta în plus sau putem renegocia ţinta de deficit cu FMI, pe motiv că s-au redus estimările de creştere economică pentru 2012? "Nu cred că este oportună o renegociere a deficitului acum", spune Libocor, adăugând că dacă va fi cazul, ţinta poate fi ajustată printr-o revizuire de buget. România îşi poate permite să se împrumute exact atâta câtă finanţare poate obţine: dacă tensiunea de pe pieţele externe creşte sau dacă percepţia despre ţară este că risipeşte banii şi nu încearcă să fie disciplinată fiscal, atunci costurile de finanţare cresc, ceea ce în final contribuie la creşterea poverii datoriei. "Nu cred că România îşi permite un deficit bugetar (mai) mare în actuala criză a datoriilor suverane. Trebuie să ne păstrăm capacitatea de a împrumuta la costuri relativ rezonabile", afirmă Marius Ionescu, partener NNDKP Consultanţă Fiscală.
4. ÎN REALITATE, AVEM BANI.
Resurse pentru a face rost de bani la buget există, consideră Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance. În primul rand, cresterea gradului de colectare a taxelor şi a impozitelor deja existente: "Colectarea taxelor, a impozitelor şi a amenzilor populaţiei este în continuare un proces foarte greoi, persoanele active trebuie să se învoiască de la serviciu ca să-şi poată plăti taxele şi impozitele la stat. Acest proces trebuie să fie extrem de la îndemână, prin informatizare şi canale accesibile de colectare (automate de plăţi electronice în locul cozilor de la ghişee)", spune Bidian.
Eugen Voicu, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Certinvest, propune ca sursă de creştere a veniturilor la buget impozitarea proprietăţilor (soluţie susţinută şi de economistul-şef al BNR, Valentin Lazea), "acest element putând avea şi efecte sociale, în sensul modificării structurii populaţiei din centrele oraşelor".
Dar de unde ar mai putea statul să taie cheltuieli? Anca Bidian crede ca ar trebui să vorbim în primul rând de eficientizarea aparatului de stat, atâta vreme cât multe din măsurile luate au fost practic tăieri, fără legătură directă cu funcţionarea în bune condiţii sau îmbunătăţirea serviciilor publice. "Apoi este din ce în ce mai evident că asistenţa socială ca mod de trai este pe sfârşit şi va trebui să învăţăm acest lucru." Important însă, în asaltul asupra statului "asistenţial", este ca statul să se abţină de la impozitarea pensiilor sau "alte curbe de sacrificiu pentru cei mai slabi parteneri ai contractului social", apreciază Adrian Crivii de la Darian - măsuri care ar fi "o dovadă de laşitate şi de lipsă de soluţii pentru problemele economice".
5. FMI NU ŢINE LOC DE GUVERN.
Dincolo de echilibrele macro cerute de FMI, prioritatea de grad zero a Guvernului este să creeze premisele pentru creşterea economică pe termen lung, bazată pe competitivitate, afirmă Andreea Paul, care argumentează în primul rând cu seria de iniţiative luate de cabinetul Boc în privinţa birocraţiei administrative. Până în prezent, 237 taxe şi tarife au fost comasate sau eliminate, din 491 existente la începutul anului 2009, spune ea. "Special pentru mediul de afaceri, am implementat un portal informativ de tipul One Stop Shop, care oferă toate informaţiile necesare pentru deschiderea unei afaceri şi a oportunităţilor de finanţare. Timpul de informare este astfel redus de la 4-8 ore la 10-20 minute. Acum lucrăm la diminuarea perioadei de înfiinţare a unei firme de la 10 zile la 3 zile".
Cel mai recent proiect al Guvernului, conform Andreei Vass, este crearea Consiliului Naţional de Competitivitate (CoNaCo), care "are la bază experienţa profesioniştilor din mediul privat şi cu sprijinul experţilor din mediul universitar şi academic; prin CoNaCo punem la cale o strategie de competitivitate a României pe termen lung". Ţinând cont că oamenii de afaceri cer Guvernului de ani de zile să-şi pună la punct o strategie de dezvoltare a economiei care să depăşească ideea "să lăsăm piaţa să decidă totul", mediul de afaceri ar trebui în teorie să salute o astfel de iniţiativă; totuşi, orice structură birocratică pare suspectă pentru o comunitate de business obişnuită să vadă, de la o legislatură la alta, cum numărul agenţiilor guvernamentale şi al sinecurilor presupuse de ele creşte continuu.
6. FĂRĂ PARCURI ÎN PĂDURE.
Premierul Emil Boc a recunoscut şi el, chiar săptămâna trecută, că "facem uneori investiţii de care se minunează oamenii", referindu-se la parcurile din pădure, patinoarele din sate cu drumuri de pământ sau săli de sport din comune care s-au înmulţit în ţară, în timp ce numărul de investiţii neterminate a ajuns la faimoasa cifră de 40.000, dintre care unele începute înainte de 1989. Boc a admis că e vorba de "greşeli de neiertat" şi a promis că nu se vor mai repeta, însă există riscul ca astfel de proiecte să continue, din dorinţa de a raporta un grad mare de absorbţie a fondurilor europene şi din uşurinţa cu care astfel de proiecte pot fi contractate cu firme loiale unuia sau altuia dintre partidele cu influenţă pe plan local.
Sorin Popescu, şeful ARPIM, se pronunţă pentru o ierarhizare a investiţiilor spre care ar trebui să se îndrepte statul, după cum urmează: "investiţii interzise până când România va reajunge la PIB din 2008 - cele care nu aduc profit şi nu securizează locurile de muncă (fântâni arteziene, borduri suprapuse etc); investiţii
care aduc profit şi locuri de muncă: infrastructura rutieră, scutiri de taxe pentru investiţiile străine cu facilităţi de producţie etc.; investiţii care cresc siguranţa alimentară şi socială: sănătate, învăţământ, agricultură".
7. INFRASTRUCTURĂ, AGRICULTURĂ, EDUCAŢIE.
"Agricultura ar putea fi şansa noastră, IT-ul sau orice sector productiv. Statul ar trebui să genereze resurse pentru care să concureze diversele sectoare şi să facă alocări într-un sistem transparent", rezumă Eugen Voicu de la Certinvest.
"Irigaţiii şi agricultură - aici e o problemă de aliniere a subvenţiilor la cele europene. Atâta timp cât Olanda sau Austria subvenţionează fermierul, ar trebui ca şi la noi fermierul să fie ajutat", adaugă Cătălin Olteanu de la FM Logistic. "Mai e şi o problemă de marketing: agricultura tradiţională ne dă roşii cu gust de roşii, mere cu gust de mere etc., spre deosebire de orice cumpărăm din supermarket; or, dacă statul ar reuşi să marketeze produsele naturale şi ar promova la nivel european producţia bio, am trăi cu toţii mai bine." "Cred că prioritare pentru investiţii ar trebui să fie infrastructura, agricultura şi educatia", apreciază Florian Libocor de la BRD. "Este neplăcut să nu ai infrastructură sau să imporţi masiv alimente, dar este trist să ai un popor tot mai slab educat, ignorant cu propria istorie, din ce în ce mai puţin responsabil faţă de viitor şi din ce în ce mai pasiv şi puţin rezonant faţă de ceea ce înseamnă simbol şi valoare naţională."
8. NU NE TEMEM DE PRIVATIZĂRI.
După economistul şi profesorul universitar Cristian Păun, statul ar trebui să privatizeze complet tot ce înseamnă active productive ale statului, pe motiv că "prin ele se sifonează majoritatea resurselor de la buget", iar toate proiectele de autostrăzi, infrastructură publică şi în general ceea ce presupune bani publici să fie oferite în regim de parteneriat public - privat. Adrian Crivii de la Darian susţine că înlocuirea privatizării companiilor de stat, ca soluţie, cu numirea unor manageri veniţi din mediul privat este "o mare prostie şi semnalul că statul nu vrea să piardă controlul asupra unei părţi din economie". Cel mai categoric e Cătălin Olteanu, directorul general al FM Logistic România: "Ce e aia manager privat? Adică se ia managerul de la multinaţională şi se pune şef pe o întreprindere de stat. Apoi când vine cu planul de măsuri i se explică pe cine are voie să dea afara şi pe cine nu, ce partid să nu deranjeze etc. Eşec pe faţă!" Aceste active ar trebui în schimb privatizate, iar statul să rămână cu "acţiunea de aur" pentru a controla unele decizii, crede Adrian Crivii (în acord cu reprezentanţii Franklin Templeton, care de mult susţin că statul îşi poate păstra controlul în deciziile unei companii şi dacă are doar o participaţie minoritară). Ar fi însă nevoie ca în paralel să existe şi autorităţi de reglementare puternice pentru sectoarele cu monopol, ca energia, transportul feroviar, adaugă managerul În opinia lui Florin Cîţu, "în afară de armată, poliţie si o parte din învăţământ şi serviciile de sănătate, totul ar trebui privatizat". Sorin Popescu, şeful ARPIM, pune pe lista de potenţiale privatizări Poşta, CFR, Tarom, dar nu şi domeniile considerate de el a fi de domeniul siguranţei naţionale (sănătatea şi energia).
9. MADE IN ROMANIA.
"Dacă mâine aş fi în papucii guvernanţilor, aş stimula firmele care exportă Made in Romania şi aş pune piedici subtile celor care importă produs finit", afirmă Cătălin Olteanu de la FM Logistic România, adăugând că "ar trebui gândit un plan în care să poată fi stimulat exportul - de orice, de roşii cu gust de roşii, de produse finite, din orice industrie se poate".
Abordarea e de dorit să câştige teren în perioada următoare, atât pentru că exporturile, deşi cresc în continuare, sunt în pierdere de viteză, cât şi pentru că orice relansare a consumului, chiar şi aşa amânată pentru la anul, ar trebui să-şi găsească o ofertă pe măsură pe piaţa internă, ceea ce nu s-a întâmplat nici înainte de criză şi nu se întâmplă nici acum, de unde şi faptul că orice creştere a cererii interne se reflectă într-o majorare imediată a deficitului comercial, după cum remarcă oficialii BNR. La aceasta se adaugă o idee mai veche, dar revitalizată acum după plecarea Nokia: faptul că singure multinaţionalele şi corporaţiile străine nu pot susţine o economie şi că e nevoie de capital intern şi de dezvoltare a IMM-urilor, cele care asigură baza economiei.
10. CLIENTELA TRECE, ROMÂNIA RĂMĂNE.
Acesta ar fi principiul care le rezumă cel mai bine pe toate cele de mai sus. Gradul de fiscalitate, deficitul bugetar, necesarul de finanţare şi disponibilitatea unor fonduri pentru investiţii publice depind în orice stat de etica promovată în administraţie: cu cât statul e mai clientelar şi mai corupt, cu atât povara fiscală va fi mai mare şi mai greu de înlăturat, creativitatea guvernului în materie de soluţii de relansare şi dezvoltare va fi mai mică, iar guvernul se va vedea silit să apeleze la măsuri tot mai nepopulare şi mai neuzuale de creştere a colectării veniturilor. Iar riscul e pe termen scurt - căderea guvernului în alegeri -, dar mai ales pe termen lung, prin distrugerea speranţelor şi a capitalului clasei productive. "Trebuie să avem acel stat pe care ni-l permitem, de preferabil cu o fiscalitate cât mai mică", afirmă Cristian Păun. "Dacă vom căuta tot timpul să jecmănim sectorul privat de resurse pentru a acoperi cheltuielile statului (multe nefondate), vom sfârşi prin a distruge complet ce mai e economie privată şi vom ajunge din nou la o sărăcie lucie tipică sistemelor socialiste, acelea care acaparează toate mijloacele de producţie".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
