Mediafax.biz Exclusiv

Piaţa hotelieră din Bucureşti se mişcă greu, doar patru unităţi noi în această primăvară, o investiţie de circa 40 mil euro.

Piaţa hotelieră din Bucureşti se mişcă greu, doar patru unităţi noi în această primăvară, o investiţie de circa 40 mil euro.

Autor: Mirabela Tiron

06.04.2012, 15:09 230

Deschiderea hotelurilor Marshall din Dorobanţi, Europa Royale din zona Unirii, a fostului hotel Cişmigiu şi a hotelului de cinci stele Premier Palace din apropierea stadionului Ghencea ar putea aduce 274 de camere în plus pe piaţa din Bucureşti, adică un plus 2,6% la actuala ofertă de cazare.

După ce au tot amânat inaugurarea lor, oficialii hotelurilor şi consultanţii în turism spun că lucrările de construcţie sunt aproape de final şi că anul acesta îşi vor deschide uşile pentru a începe să amortizeze din costurile construcţiilor. Inaugurarea acestor patru hoteluri ar însemna finalizarea unor investiţii totale estimate de BUSINESS Magazin la aproape 40 de milioane de euro pe piaţa bucureşteană, unde cererea pentru cazare şi-a revenit uşor.

Amânările acestor inaugurări au avut, în unele cazuri, explicaţii logistice importante: "Până pe 28 aprilie vom deschide hotelul Marshall din Dorobanţi, care va avea nu patru stele - aşa cum am spus iniţial -, ci cinci stele. Deja avem programat pentru acea dată un eveniment", a declarat Ana Maria Moanţă, directorul de marketing al agenţiei de turism Marshal Turism, deţinută de familia Antonescu.

Marshal Turism mai deţine un hotel de trei stele în zona Batiştei din Bucureşti şi plănuia de mai bine de trei ani deschiderea celei de-a doua unităţi. Hotelul Marshal cu 30 de camere şi agenţia de turism au generat în 2009 o cifră de afaceri de 53 de milioane de lei (12,3 mil. euro) şi un profit de circa 267.000 de lei (62.000 de euro), potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Noul hotel din Dorobanţi, care se va deschide anul acesta şi care va avea 64 de camere, va completa portofoliul de active pe care îl deţine familia Antonescu. Investiţia totală în acest proiect nu a fost făcută publică, însă, potrivit calculelor BUSINESS Magazin, aceasta s-ar putea ridica la 5,1-6,4 milioane de euro, dacă se ia în considerare un cost de 80.000-100.000 de euro pe construcţia unei camere de cinci stele.

Până în vară este programată şi deschiderea hotelului Europa Royale din zona Unirii, ale cărui lucrări de construcţie au fost demarate în urmă cu mai mulţi ani, iar inaugurarea a fost de mai multe ori amânată.

"Din datele mele, hotelul Europa Royale s-ar putea deschide până în iulie", spune Lucian Marinescu, senior associate al companiei de consultanţă hotelieră Trend Hospitality.

Pe site-ul companiei lituaniene care deţine terenul şi construcţia viitorului Europa Royale apare că hotelul se află încă în faza de construcţie. Finalizarea construcţiei unităţii hoteliere de patru stele, cu 90 de camere, a fost amânată de mai multe ori: iniţial, deschiderea hotelului era programată pentru 2010, însă, din lipsă de bani, construcţia a fost blocată, iar hotelul a fost scos la vânzare pentru 4 milioane de euro. În prezent, hotelul continuă să fie la vânzare, dar sub alte condiţii comparativ cu cele când lucrările de construcţie nu erau finalizate.

Până la finalul anului acesta va fi deschis şi hotelul de cinci stele, cu 60 de camere, ce va opera sub numele de Premier Palace. Lucrările de construcţie a hotelului care este amplasat în apropiere de stadionul Ghencea au fost demarate în urmă cu trei ani, spun oficialii companiei. Investiţia estimată la 7 milioane de euro în acest hotel este realizată de omul de afaceri Marian Dumitru, care controlează compania Premier Palace, dar şi compania de construcţii Dioma International Exim.

Compania spaniolă de dezvoltare imobiliară Hercesa, care a cumpărat încă din 2004 clădirea fostului hotel Cişmigiu din centrul Capitalei, a finalizat recent lucrările şi a dezvelit noua faţadă a clădirii cu o vechime de 100 de ani.

Clădirea a trecut printr-un proces de renovare în urma unei investiţii de 15 milioane de euro. Spaniolii au început lucrările în 2009 şi au transformat vechiul imobil, lăsat în paragină, într-un hotel de patru stele cu 60 de camere, spaţii comerciale la parter şi spaţii de birouri la mezanin şi etajul întâi. Compania poartă deocamdată discuţii pentru închirierea a două spaţii comerciale de la parter, unde ar putea fi amenajată o berărie, dar şi o sucursală bancară, farmacie sau chiar o librărie. Clădirea cu o suprafaţă de aproape 10.000 de metri pătraţi cuprinde la subsol o parcare de 36 de locuri.

"Hotelul se va deschide în august anul acesta", au transmis oficialii companiei Hercesa.

Din cauza crizei, mulţi dezvoltatori de hoteluri au amânat proiectele, iar unele companii chiar şi-au scos la vânzare proprietăţile din lipsă de cash. Pe site-urile imobiliare oferta de hoteluri la vânzare este vastă, însă, deşi sunt promovate pe aceste site-uri de mai bine de doi ani, tot nu şi-au găsit cumpărători.

De exemplu, hotelul de patru stele NH din Piaţa Unirii din Capitală, controlat tot de acţionari spanioli, este scos la vânzare de mai bine de trei ani, dar nu şi-a găsit un cumpărător până acum.

Şi libanezul Raafat Sarieddine, proprietarul companiei ce operează magazinele Sony Center, vrea să vândă hotelul de patru stele Double Tree by Hilton din Bucureşti (fostul Tulip Inn de pe Nerva Traian), care a operat la un grad de ocupare de 38% în primele două luni ale acestui an. Sarieddine deţine un pachet de acţiuni de 95%, în timp ce românul Nicolae Dumitrescu, directorul general al Sony Center, are un pachet de 5%.

Cererea pentru cazarea în hoteluri a fost afectată pe fondul scăderii bugetelor de călătorie a companiilor. Anul trecut numărul înnoptărilor în Bucureşti s-a ridicat la 2 milioane, în creştere cu 9,2% faţă de anul anterior. Au venit în Capitală 1,19 milioane de turişti, mai mult cu 14,3% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Trend Hospitality.

Doar 19% din camerele totale din hotelurile bucureştene sunt clasificate la cinci stele, cea mai mare pondere, de 46%, fiind deţinută de camerele clasificate la patru stele.

Capacitatea totală de cazare în hoteluri a Capitalei se ridica anul trecut la puţin peste 10.573 de camere, potrivit datelor de la compania de consultanţă hotelieră Trend Hospitality.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO