Mediafax.biz Exclusiv

Pîrvu, Ruukki : Cei care spun că urmează o a doua criză nu au învăţat nimic din prima

22.11.2011, 13:30 404

Afacerile subsidiarei locale a gigantului finlandez Rautaruukki, unul dintre cei mai mari producători de soluţii metalice la nivel european,au crescut cu 70% în primele nouă luni, comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2010, potrivit lui Pîrvu, care prognozează un avans similar al afacerii pentru întregul an.

Cel mai important factor de creştere al afacerii este fabrica deschisă pe plan local şi creşterea graduală a producţiei, la care se adaugă un lanţ de aprovizionare bine pus la punct.

În plus, Pîrvu spune că politica de preţuri şi campaniile de promovare au avut de asemenea un cuvânt de spus în creşterea afacerii.

Un alt pilon al afacerilor, exporturile au crescut cu peste 40% în acest an, dar ponderea lor în totalul afacerii s-a redus la 30%, reprezentând circa 10 milioane de euro.

În ceea ce priveşte piaţa construcţiilor, administratorul Ruukki România se aşteaptă ca această să înregistreze o creştere uşoară anul viitor, deoarece, în ciuda mediului internaţional nefavorabil, în România lucrurile s-au stabilizat.

În opinia lui Pîrvu, lumea a aşteptat destul şi va începe să investească.

Referindu-se la posibilitatea unui nou val al crizei, şeful Ruukki România dă exemplul Finlandei, unde perioada pe care unii o numesc a doua criză este tradusă cu "new normal", cei care folosesc această sintagmă fiind bine pregătiţi pentru orice s-ar putea întâmpla.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO