Mediafax.biz Exclusiv

Radiografia călătoriilor cu avionul: cinci aeroporturi tranzitate de 6,8 milioane de pasageri, mai mult cu 8% la nouă luni

Radiografia călătoriilor cu avionul: cinci aeroporturi tranzitate de 6,8 milioane de pasageri, mai mult cu 8% la nouă luni

Autor: Mirabela Tiron

23.11.2011, 18:10 261

Anul trecut, numărul total de pasageri înregistraţi pe toate aeroporturile din ţară era estimat la 10 milioane de persoane, potrivit datelor din piaţă.

Pe aeroporturile Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu, cele mai mari din ţară, s-au înregistrat 5,7 milioane de pasageri în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor trimise de Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti.

"Faţă de perioada similară a anului trecut, în ianuarie-septembrie anul acesta numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Capitalei a crescut", a declarat Teo Postelnicu, reprezentantul celor două aeroporturi.

Au intrat două noi companii aeriene

Românii au făcut mai multe călătorii în ţară şi în străinătate în primele trei trimestre din acest an.Numărul mai mare de deplasări se vede atât în business-ul aeroporturilor, cât şi în cel al companiilor aeriene.Creşterea traficului de pasageri se explică şi prin introducerea de noi destinaţii prin intrarea a două noi companii aeriene pe piaţă pe aeroportul Henri Coandă.

Compania aeriană low-cost Pegasus Airlines din Turcia, care deţine o flotă de 30 de avioane Boeing, a introdus cinci zboruri pe săptămână pe ruta Bucureşti-Istanbul în mai anul acesta.

O altă companie aeriană care a ales să îşi extindă anul acesta operaţiunile pe piaţa locală este Qatar Airways, ce zboară din ianuarie pe ruta Bucureşti-Doha.

În prezent de pe aeroportul din Otopeni operează 38 de companii aeriene. Pe de altă parte, de pe aeroportul din Băneasa operează jucătorii low-cost Blue Air, Wizz Air şi GermanWings.

Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, înfiinţată în 2010 prin fuziunea aeroporturilor internaţionale Henri Coandă şi Băneasa - Aurel Vlaicu, a încheiat anul trecut cu afaceri de 94,3 mil. euro şi cu un profit net de 10 milioane euro.

Trafic în creştere cu 8% pe aeroportul din Timişoara

Pe aeroportul Traian Vuia din Timişoara s-au înregistrat 930.000 de pasageri în primele trei trimestre, mai mult cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Aeroportul îşi continuă trendul ascendent pe care s-a înscris prin creşterea anuală a numărului de pasageri", a declarat Cornel Mircea Sămărtinean, directorul general al aeroportului.

În prezent, de pe aeroportul internaţional Timişoara operează cinci companii aeriene, respectiv Austrian Airlines, Carpatair, Lufthansa, Tarom şi Wizzair.

Cele mai multe zboruri de pe acest aeroport sunt realizate de compania Carpatair, care îşi are hubul pe acest aeroport. Pe lângă cursele regulate, anul acesta s-au efectuat mai multe zboruri charter, spre Antalya şi Heraklion, de pe aeroportul din vestul ţării.

"Printre obiectivele noastre se numără atragerea de noi companii aeriene care să suplimenteze cele 32 de destinaţii din ţară şi din străinătate disponibile de la Timişoara. De asemenea, dorim legarea Timişoarei de noduri aeriene, pentru a oferi călătorilor noştri posibilitatea atingerii unor destinaţii din orice colţ al lumii", a precizat Cornel Mircea Sămărtinean.

Anul trecut, societatea pe care este înregistrat aeroportul a realizat o cifră de afaceri de 10 milioane de euro şi profit de 2,9 milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. În 2010 aeroportul din vestul ţării a înregistrat 1,1 milioane de pasageri.

"Datorită politicii comerciale pe care o avem, suntem convinşi că vom păstra şi în perioada următoare acest trend ascendent în traficul de pasageri, iar pe termen mediu şi lung, aeroportul îşi va menţine poziţia de cel mai important aeroport regional din această zonă a Europei", a spus directorul general.

Şi pe aeroportul din Iaşi au fost mai mulţi pasageri care s-au îmbarcat în avioane sau care au aterizat. În primele nouă luni ale anului traficul s-a apropiat de nivelul înregistrat pe anul 2010, respectiv 160.000 de pasageri.

"Creşterea s-a datorat cursei suplimentare introduse de Tarom pe Iaşi-Bucureşti. De pe aeroportul nostru se operează cinci zboruri ale companiei de stat spre Bucureşti şi invers", a transmis un oficial al companiei de pe divizia de handling.

Chiar dacă are o poziţionare strategică, aproape de litoralul românesc, aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa a raportat doar circa 63.000 de pasageri în primele nouă luni din an, o creştere cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Dacă aeroportul din apropierea litoralului românesc nu atrage nici măcar o sută de mii de turişti anual, aeroporturile din Grecia sau Turcia de lângă staţiunile turistice de la mare primesc milioane de turişti anual. De pe acest aeroport operează low-costul Ryanair, compania Carpatair şi cu zboruri charter, Blue Air şi Air Berlin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO