Mediafax.biz Exclusiv

Reducerea cheltuielilor bugetare ar trebui să se bazeze pe investiţii masive pentru conversia multor salariaţi şi îngheţarea angajărilor, crede şeful CGS

Autor: Adelina Mihai

08.11.2011, 13:45 87

"Dacă aş fi şeful Guvernului şi ar trebui să reduc cheltuielile bugetare, aş merge pe câteva căi principale, unele ca parte a unei strategii pe termen mediu şi altele pe termen scurt. Astfel, aş investi masiv în modernizarea sectorului bugetar, respectiv în conversia multor angajaţi care activează aici, îngheţând în acelaşi timp angajările", explică el.

Sterescu completează că toată lumea vorbeşte despre reducerea angajaţilor de la stat, dar se pune problema ce fac aceştia ulterior.

"Ei trebuie pregătiţi şi integraţi fie în zona privată, fie în acele companii de stat cu adevărat rentabile", spune Sterescu.

Managerul CGS adaugă că acest proces, prin care oameni de la stat vor trece în zona privată, va fi unul de la sine, se va regla el însuşi.

Ca o concluzie, Sterescu menţionează că dacă ar putea ar investi masiv în acele companii de stat care pot fi rentabile şi le-ar desfiinţa pe cele care nu au şanse să devină rentabile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO