Mediafax.biz Exclusiv

România nu va reduce taxa pentru podul Giurgiu-Ruse, în pofida aşteptărilor guvernului de la Sofia

România nu va reduce taxa pentru podul Giurgiu-Ruse, în pofida aşteptărilor guvernului de la Sofia

Autor: Dinca Thomas

03.01.2012, 14:54 248

Decizia autorităţilor române de a menţine această taxă la actualul nivel este indicată într-un document oficial înregistrat la Guvern la sfârşitul anului trecut, exact în perioada în care Simeon Djankov, vice-prim ministru şi ministru de Finanţe al Bulgariei, anunţa, după o vizită efectuată în România, că a primit asigurări că autorităţile de la Bucureşti se pregătesc să reducă la rândul lor taxele pentru trecerea podului peste Dunăre.

În vara anului trecut, guvernul bulgar a redus taxa pentru autoturismele care traversează podul dinspre Ruse spre Giurgiu de la 12 leva (6 euro) la 4 leva (2 euro).

Taxa de pod din direcţia Giurgiu - Ruse, stabilită de România, nu a fost însă modificată, fiind menţinută la echivalentul a 6 euro.

Documentul citat relevă că autorităţile române nu intenţionează nici în perioada următoare să reducă taxa peste podul Giurgiu-Ruse, cunoscut drept "Podul Prieteniei", chiar dacă declaraţiile oficialului bulgar, întors din vizită în România chiar la momentul redactării acestui document, erau optimiste.

"Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu preconizează diminuarea tarifelor de trecere pentru utilizarea podului de la Giurgiu-Ruse, având în vedere că acestea constituie venit la dispoziţia companiei şi sunt utilizate la finanţarea lucrărilor de construcţie, modernizare, întreţinere şi reparaţie a drumurilor naţionale, precum şi la garantarea şi rambursarea creditelor externe şi interne contractate în acest scop", se arată în documentul semnat de conducerea Ministerului Transporturilor.

În primăvara anului 2010, după o discuţie cu prim-ministrul bulgar, premierul Emil Boc afirma că speră ca maşinile să circule "cu mai puţine taxe" peste podul Giurgiu-Ruse încă din sezonul estival al acelui an.

Ei anunţau că cele două guverne analizează posibilitatea eliminării taxelor pentru maşinile care trec podul peste Dunăre la Giurgiu-Ruse, măsură care să fie aplicată în etape, începând cu o diminuare a sumei de plată şi ajungându-se ulterior la desfiinţarea taxei.

Până în prezent, doar autorităţile bulgare au redus taxa, pentru a încuraja venirea turiştilor români.

Podul dintre Giurgiu şi Ruse este la acest moment singurul peste Dunăre aflat la graniţa dintre Bulgaria şi România, fiind traversat zilnic de aproximativ 900 autovehicule.

România şi Bulgaria au semnat încă din 2000 acordul pentru construirea unul al doilea pod, între Calafat şi Vidin, dar proiectul a întârziat din cauza fondurilor insuficiente, oficialii bulgari criticându-i de mai multe ori pe cei români pentru lipsă de angajament.

AFACERI DE LA ZERO