• Leu / EUR5.2524
  • Leu / GBP6.1135
  • Leu / USD4.5199
Mediafax.biz Exclusiv

Şeful E.ON România prevede o iarnă grea: gazele din Rusia se vor scumpi cu 18%, iar 40% din consum se va acoperi din import

Şeful E.ON România prevede o iarnă grea: gazele din Rusia se vor scumpi cu 18%, iar 40% din consum se va acoperi din import

Autor: Roxana Petrescu

23.09.2011, 10:41 513

Principala problemă a E.ON în România, piaţă în care grupul este activ atât pe segmentul distribuţiei şi furnizării de gaze naturale, cât şi pe cel de energie electrică, rămân preţurile reglementate la un nivel considerat mic mai ales pe partea de gaze naturale.

Germanii sunt conştienţi că dacă nu vor obţine o creştere a preţurilor anul acesta, de anul viitor orice majorare a facturilor la gaze naturale devine un fel de misiune imposibilă având în vedere apropiatul start al alegerilor.

"După majorarea preţurilor cu 10% pentru consumatorii industriali aplicată în luna iulie, ar fi necesar ca din octombrie să mai fie aplicată o creştere de circa 20% pentru acelaşi segment astfel încât preţul la populaţie să poată fi menţinut", spune Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România.

Te-ar putea interesa și:

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat însă joi că preţul gazelor va creşte cu 8%, sub ţinta la care se aşteptau nemţii.

Două coşuri, două categorii

În vara acestui an, Guvernul şi ANRE au decis ca pentru o perioadă de nouă luni, respectiv 1 iulie - 31 martie, să formeze două coşuri de gaze naturale. Unul este destinat populaţiei şi producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie destinată consumului populaţiei şi va fi alimentat preponderent cu gaze produse de Romgaz şi Petrom, de două ori mai ieftine faţă de cele din Rusia.

Cel de-al doilea coş este destinat consumatorilor industriali, iar în el se vor regăsi cantităţi mai mari din gazele importate. Această măsură a fost luată astfel încât pentru populaţie să se menţină acelaşi tarif la gazele naturale, în timp ce pentru consumatorii industriali deja s-a aplicat o creştere de preţ de 10% din iulie care cel mai probabil va fi urmată de a doua creştere de preţ în octombrie.

În mod normal, orice consumator de gaze naturale din România este alimentat prin intermediul unui coş format din gaze produse local şi gaze importate din Rusia.

Decizia formării celor două coşuri pe o perioadă limitată de timp a fost luată pentru a proteja populaţia de eventualele scumpiri, preţul pentru acest segment urmând să rămână neschimbat până în primăvara anului viitor.

De ce vrea E.ON mai mult?

Solicitările de creştere a preţului la gaze din partea E.ON se bazează pe faptul că potrivit estimărilor companiei preţul gazelor din import va creşte în ultima parte a anului şi la fel şi ponderea acestora în acoperirea consumului.

Aceşti factori se adaugă pierderilor pe care compania le are de recuperat din exerciţiile financiare anterioare în care preţul recunoscut de ANRE a fost depăşit de costul de achiziţie al gazelor.

"Cred că în primul semestru al anului viitor ponderea gazelor din import va ajunge la peste 40%, mai mare ca anul trecut. Dacă acum importăm gaze cu 480-500 de dolari pe mia de metri cubi, cred că în ultimul trimestru al anului acestea vor ajunge la 530-550 de dolari mia de metri cubi, iar în primul trimestru al anului viitor acestea se vor mai scumpi cu 10-15 dolari", este de părere Hajdinjak.

Potrivit acestuia, creşterea de preţ de 10% aplicată pe segmentul industrial de la începutul lui iulie i-a permis companiei să nu mai acumuleze pierderi, dar nu a dus la acoperirea celor înregistrate în anii trecuţi.

Conjunctură delicată

Situaţia este cu atât mai delicată cu cât ea se suprapune unui context complet nefavorabil în care se află operaţiunile E.ON.

Obligat de politica asumată de Germania să renunţe la energia nucleară, grupul se vede în poziţia de a renunţa pe termen mediu la circa 11.000 de angajaţi la nivel global şi de a-şi regândi politica de dezvoltare din ţările în care este prezent, România nefăcând excepţie.

"Este un program la nivel de grup care va afecta toate pieţele", spune Hajdinjak, fără a da alte explicaţii privind modul în care această reorganizare s-ar putea resimţi pe piaţa locală. Cu toate acestea managerul spune clar că grupul "nu mai este dispus să mai acumuleze pierderi" în România.

Problemele cu care se confruntă E.ON vin la rândul lor într-un context economic european extrem de fragil, problema Greciei sau semnele de întrebare legate de Italia şi de Franţa punând o presiune superioară în spatele companiilor. Totodată, dacă anterior crizei tendinţa de bază era globalizarea, în prezent întreaga lume asistă la accentuarea naţionalismului, mai ales când vine vorba de companii energetice.

Globalizare sau naţionalism

"Nimeni nu se aştepta ca această perioadă de criză să dureze atât. Nu cred că putem spune că globalizarea a murit, ci doar că este mai focalizată pe acele zone care pot aduce stabilitatea în această perioadă. Nu mai trăim perioada din 2004, când exista o efervescenţă a companiilor în ceea ce priveşte lansarea de noi proiecte. Cu toate acestea, România rămâne încă o piaţă tare bună", spune şeful E.ON România.

Chiar dacă are perspective bune, paşii cu care nemţii merg pe piaţa locală în alte domenii în afara distribuţiei şi a furnizării de energie electrică şi gaze naturale sunt mărunţi şi prudenţi.

Din 2008 au un parteneriat cu statul român şi cu italienii de la Enel pentru dezvoltarea unei centrale pe cărbuni de 800 de MW la Brăila, dar Hajdinjak spune că abia anul acesta se va face campania de proiect.

Pe partea de energie regenerabilă, nemţii spun că au în dezvoltare proiecte cu o capacitate de 70-100 MW în regiunea Moldovei, care pot ajunge până la 200 MW, dar o decizie fermă de investiţie se va lua tot spre sfârşitul acestui an.

Ţinând cont de toate aceste incertitudini şi de o creştere uşoară a consumului de energie electrică şi de gaze naturale din zona pe care o deserveşte, Moldova, Hajdinjak speră ca rezultatele din 2011 să fie apropiate de cele de anul trecut. Grupul are în România circa 6.500 de angajaţi.

E.ON şi-a construit poziţia pe piaţa locală preluând în 2005 fostele Electrica Moldova şi Distrigaz Nord.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2524
Diferență: -0,0228
Ieri: 5.2524
Azi: 4.5199
Diferență: -0,148
Ieri: 4.5199
Azi: 6.1135
Diferență: 0,0655
Ieri: 6.1135