Mediafax.biz Exclusiv

Un gigant austriac în asigurări: VIG adună o cincime din piaţă prin fuziunea Omniasig cu BCR Asigurări

Un gigant austriac în asigurări: VIG adună o cincime din piaţă prin fuziunea Omniasig cu BCR Asigurări

Autor: Ciprian Botea

12.07.2011, 19:09 759

Grupul austriacVIG, care controlează în prezent patru companii de asigurărilocale, vrea să creeze cel mai mare jucător din piaţa românească deasigurări prin fuziunea Omniasig cu BCR Asigurări. Noua companie aaustriecilor de la VIG va avea o cotă de piaţă de circa21%.

Cele două companii au avut anul trecutafaceri cumulate de peste 1,4 miliarde lei (340 mil. euro), cu 27%mai mult decât liderul actual al pieţei - societatea Astra Asigurări, controlată de omul de afaceri Dan Adamescu, care va coborî pelocul doi.

Nemţii de la Allianz-Ţiriac ar urma săajungă astfel pe poziţia a treia în piaţa asigurărilor, al căreilider au fost până în 2009.

La sfârşitul anului trecut, Omniasig se aflape locul trei în piaţa asigurărilor generale, în timp ce BCRAsigurări deţinea poziţia a cincea. Omniasig a fost preluată deaustrieci în 2005 de la fondul de investiţii israelian TBIH, întimp ce BCR Asigurări a intrat în portofoliul VIG în 2008, după ceErste a cumpărat grupul BCR, din care face parte cea mai mare bancălocală, dar a renunţat la afacerile cu asigurări.

Omniasig şi BCR Asigurări au convocatadunarea generală a acţionarilor în data de 4 august, planul defuziune urmând să fie dezvoltat abia după aprobareaacţionarilor.

VIG deţine 99% din Omniasig şi 96% din BCRAsigurări. Detaliile precum numele noului asigurător sau care va ficompania absorbită nu au fost puse la punct deocamdată, conforminformaţiilor disponibile.

"Nu s-au stabilit încă detaliile.Se caută cea mai bunăsoluţie, iar decizia este la Viena.Procesul efectiv de fuziune va demaradupă 4 august, când este programată adunarea generală aacţionarilor", a declarat Mihai Tecău, directorul general al BCRAsigurări.

Vienna Insurance Group nu arăspuns unei solicitări a ZF pe marginea acestui subiect până laînchiderea ediţiei. Nici oficialii Omniasig nu au dorit săcomenteze pe marginea fuziunii dintre cele două companii.Informaţii privind o eventuală fuziune între două dintre companiilede asigurări deţinute de austrieci pe plan local au apărut pe piaţăcu două săptămâni în urmă, în contextul plecării lui ConstantinToma de la conducerea Omniasig. Atunci, reprezentanţii VIG s-aurezumat să declare că "pregătesc schimbări în structuraoperaţiunilor din România".

Decizia austriecilor ar puteaavea la bază eficientizarea operaţiunilor locale, în condiţiile încare cele două companii activau pe acelaşi segment de piaţă. VIG aobţinut în mod constant profit din afacerile din România în aniitrecuţi, dar cheltuielile mai mari cu daunele la începutul acestuian s-au reflectat într-o pierdere de 5 mil. euro în primultrimestru. Grupul austriac mai deţine Asirom şi BCR Asigurări deViaţă.

"Existenţa mai multor companii îninteriorul aceluiaşi grup se justifică atunci când acestea suntspecializate pe segmente de piaţă sau pe tipuri de produsediferite. Dacă piaţa nu este însă suficient de dezvoltată, estepreferată soluţia consolidării, deoarece se pot face economii decosturi în foarte multe privinţe", comentează analistul financiarAurelian Dochia.

Aceasta este a doua fuziuneanunţată pe piaţa locală în 2011, după ce la începutul anuluiacţionarii Generali şi Ardaf au decis ca ambii asigurători săformeze o singură companie - Generali România. Fuziunea dintreGenerali şi Ardaf, controlate de joint venture-ul format deitalienii de la Generali cu fondul de investiţii ceh PPF, ar urmasă se finalizeze în a doua parte a anului. Brandurile celor douăcompanii vor fi însă păstrate.

În cazul austriecilor nu s-astabilit însă care va fi compania absorbită şi nici dacă brandurilevor fi păstrate, afirmă Tecău.De obicei, societatea mai mare sau cea al cărei brandeste mai puternic o absoarbe pe cealaltă.

BCR Asigurări beneficiază de brandul celeimai mari bănci locale, deşi nu mai este controlată de aceasta, însăOmniasig este una dintre companiile veterane, fiind înfiinţată în1995.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO