• Leu / EUR5.3368
  • Leu / GBP6.3228
  • Leu / USD4.7430
MoonshotX

Kentaro Morita, ambasador special pentru Asia, InnovX, Christoph Grabmayr, ADVANTAGE AUSTRIA Bucharest: Există un interes real al pieţelor externe pentru companiile româneşti, iar antreprenorii locali sunt pregătiţi pentru extindere

10.12.2025, 12:04 Autor: Ramona Cornea

Pieţele internaţionale sunt tot mai deschise companiile româneşti, iar antreprenorii locali sunt pregătiţi pentru următoarea etapă: extinderea pe pieţe globale, după cum spun Kentaro Morita, ambasador special pentru Asia, InnovX, şi  Christoph Grabmayr, head, ADVANTAGE AUSTRIA Bucharest.

Kentaro Morita evidenţiază deschiderea tot mai mare a pieţei japoneze către soluţii dezvoltate în România.

„Lucrez de cinci ani la consolidarea relaţiei dintre Japonia şi România şi cred mereu în potenţialul companiilor româneşti. Am văzut şi interesul uriaş din partea pieţei japoneze, inclusiv în această seară. Aşa că sper cu adevărat ca această iniţiativă să evolueze bine, iar eu o voi sprijini cât de mult pot din Tokyo, Japonia”, a declarat el într-un interviu la lansarea celei de-a doua ediţii a programului MoonShotX.

Christoph Grabmayr subliniază dinamica specifică ecosistemului antreprenorial local.

„Spiritul oamenilor este ceea ce îmi dă speranţă pentru viitor, pentru că sunt optimişti, îşi doresc să realizeze lucruri şi cred că sunt pe deplin capabili să o facă.”

Programul MoonShotX este o iniţiativă a Raiffeisen Bank România în parteneriat cu InnovX şi se adresează companiilor româneşti cu cifre de afaceri între 5 şi 50 de milioane de euro, aflate în etapa în care au validat modelul de business pe piaţa locală şi sunt pregătite să treacă la nivelul următor.

A doua ediţie a programului a fost lansată de Raiffeisen Bank România şi InnovX în luna octombrie a acestui an. Programul se va desfăşura pe parcursul a opt luni şi va include vizite şi sesiuni de învăţare pe pieţe precum Statele Unite, Austria, Regatul Unit şi Japonia.

Ediţia din 2025-2026 a programului include un bootcamp de o săptămână, sesiuni one on one de diagnoză personalizată şi acces la evenimente dedicate de scalare, toate adaptate pentru a răspunde nevoilor specifice de scalare ale companiilor implicate în proiect.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Raiffeisen Bank