Polytrade Global, companie activă în sectorul energiei şi infrastructurii energetice, îşi propune o extindere accelerată atât pe piaţa locală, cât şi în afara României, având ca obiectiv atingerea unei cifre de afaceri de 1 miliard de euro în următorii cinci-şase ani, după cum spune Valeriu Panait, deputy CEO & director of EPC Business Unit. El susţine că că participarea în programul MoonShotX validează strategia de dezvoltare a companiei şi le oferă acces la know-how-ul necesar pentru a susţine planurile de expansiune.
„Avem numeroase planuri de expansiune. Ne dorim să ne dezvoltăm atât în România, cât şi pe pieţele externe. Deja avem o primă subsidiară în Irlanda şi urmează şi altele. Am vrut să vedem dacă strategia noastră este aliniată cu ceea ce fac ceilalţi jucători din piaţă şi dacă putem învăţa lucruri pe care să le implementăm în cadrul companiei. (…) Visul nostru este ca, în următorii cinci-şase ani, să ajungem la o cifră de afaceri de 1 miliard de euro”, a spus el într-un interviu din cadrul programului MoonShotX.
Planurile de creştere sunt susţinute de o evoluţie accelerată a afacerilor. Dacă anul trecut compania a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 1 milion de euro, pentru 2026 managementul estimează venituri cuprinse între 25 şi 30 de milioane de euro, pe fondul dezvoltării proiectelor din divizia EPC.
„Nu suntem o companie mare, ci una care creşte constant şi într-un mod sustenabil. Anul trecut am încheiat cu aproximativ 1 milion de euro cifră de afaceri, iar anul acesta estimăm că vom ajunge între 25 şi 30 de milioane de euro. Este o creştere puternică, specifică domeniului nostru, în special segmentului de proiecte, deoarece cea mai mare parte a businessului provine în prezent din divizia EPC.”
Participarea la programul MoonShotX reprezintă pentru companie o oportunitate de validare a direcţiei strategice şi de acumulare de expertiză în domenii-cheie pentru dezvoltarea viitoare.
„Experienţa de până acum a fost foarte bună pentru noi, deoarece ne confirmă că direcţia pe care am ales-o este cea potrivită. Bineînţeles, avem foarte multe de învăţat. În fiecare zi, colegii noştri din diferite departamente participă la sesiuni dedicate: ieri a fost zona de tehnologie, astăzi marketingul, mâine urmează financiarul. Fiecare dintre ei descoperă informaţii noi pe care le putem implementa ulterior şi care ne pot ajuta să ne adaptăm strategia de expansiune”, a spus Valeriu Panait.
Programul MoonShotX este o iniţiativă a Raiffeisen Bank România, în parteneriat cu InnovX, şi se adresează companiilor româneşti cu cifre de afaceri cuprinse între 5 şi 50 de milioane de euro, care se pregătesc pentru extinderea internaţională.
A doua ediţie a programului a fost lansată în luna octombrie 2025 şi se va derula pe parcursul a opt luni, incluzând vizite şi sesiuni de învăţare pe pieţe-cheie precum Statele Unite, Austria, Regatul Unit şi Japonia.
„În primul rând, ne dorim să avem un traseu clar pe care să îl urmăm. Aşa cum spuneam, suntem deja într-un proces de expansiune şi ne dorim ca această dezvoltare să se desfăşoare cât mai eficient, iar experienţa de aici să ne ajute să evităm eventualele obstacole”, spune reprezentantul Polytrade Global.
Compania, înfiinţată în 2018, activează în prezent pe cinci verticale de business, dintre care două sunt deja operaţionale, iar alte trei se află în diferite stadii de dezvoltare.
„Primele două sunt: EPC - construcţia de parcuri fotovoltaice, eoliene, sisteme de stocare şi staţii de transformare - şi distribuţia de echipamente electrice, precum cabluri, transformatoare, panouri fotovoltaice, invertoare şi tot ceea ce ţine de infrastructura energetică. O altă linie de business, care va fi gata de lansare anul viitor, este producţia de cabluri. Deja amenajăm spaţiile şi urmează instalarea echipamentelor. A patra linie de business este cea de IPP, respectiv dezvoltarea de parcuri proprii, atât de stocare BESS, cât şi hibride, care combină stocarea cu energia fotovoltaică. A cincea, care va urma la un moment dat, este tradingul de energie”, a explicat Valeriu Panait.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE